„Acum se face o telejustiţie”

Dialog cu avocatul Liviu Bran, membru în Consiliul Baroului Iaşi .

Liviu Bran, membru în Consiliul Baroului Iaşi, este unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi ieşeni. Invitat în redacţia ziarului „Evenimentul regional al Moldovei”, acesta a făcut o radiografie necruţătoare a justiţiei.
În opinia dumneavoastră, care sunt problemele justiţiei în momentul de faţă?
Problemele justiţiei sunt mai multe. Aş începe cu modificările legislative care apar permanent şi cu care cei care lucrează în justiţie nu pot ţine pasul. Şi aici mă refer în primul rând la modificarea care a pornit prin Codul Civil în anul 2011, după care modificarea Codului de Procedură Civilă în 2013, intrarea în vigoare a celorlalte două coduri, Penal şi de Procedură Penală. Colac peste pupăză, a mai intrat şi Codul de Insolvenţă în vigoare. Peste cei care trebuie să aplice legea – avocat, procuror, judecător – a venit o sumă foarte mare de legi, pe care trebuie să le ingurgiteze. Dacă în penal până acum aveam o practică, hai să-i spunem, cât de cât unitară sau puteam să ne luăm după anumită practică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de la intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Penală suntem într-un haos, şi nu numai noi, ci mai ales judecătorii. Vă dau doar un exemplu – aplicarea legii mai favorabile. Acest principiu din dreptul roman a fost practic întors la 180 de grade de către Curtea Constituţională, prin decizia din 6 martie. Paradoxal, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi îşi exprimase punctul de vedere înainte, în sensul că se putea aplica prevederea mai favorabilă din legea care îi convenea inculpatului, a achiesat ulterior la ce a spus Curtea Constituţională, ceea ce nu este corect. Legea este făcută pentru om, nu împotriva omului. A nu-i aplica legea mai favorabilă, cel puţin în penal, acestei persoane este un nonsens. Practic, nu-şi mai găseşte justificarea acest principiu.
Iar în dreptul civil...
În civil s-au introdus instituţii noi, care au bulversat de asemenea sistemul. Fac trimitere aici la divorţ, arhicunoscut pentru toată lumea. Ce stă la baza divorţului? Familia, garantată de Constituţie. Atunci când două persoane se căsătoresc, se sprijină, fac un copil, au bunuri patrimoniale, nu poţi să divorţezi la notariat, ca şi cum ai semna un act pe genunchi. În legislaţia germană şi italiană, divorţul şi partajul sunt foarte greu acceptate, pentru că ei pun amprenta în mod special pe familie. Or, la noi, din momentul când s-a acceptat ca la notariat sau chiar Starea Civilă să se divorţeze, trecem de la principiul de bază al familiei ca nucleu al societăţii. Când ai acceptat prin Codul Civil să împarţi bunurile în trei – proprii, comune şi alte bunuri, respectiv bunuri de domiciliu, ai trasat din punctul de vedere al patrimoniului faptul că două persoane care se unesc trebuie să gândească mai mult din punct de vedere material decât sufletesc. Dacă dumneavoastră vă căsătoriţi şi aveţi un apartament, şi-l declaraţi ca domiciliu comun, practic nu vă mai aparţine. Acel bun nu-l puteţi vinde fără acceptul soţului, care nu vine cu nimic în căsătorie. În schimb, dacă dobândiţi un bun în timpul căsătoriei şi îl stabiliţi ca apartament propriu al lui, îl poate vinde. Din practică, am constatat că sunt foarte multe substraturi la nivel emoţional care se transformă în termeni juridici, adică presiunile pe care le pot face soţii unul asupra altuia, în special bărbatul, pot duce ca o persoană timorată să semneze un act, fără ca celălalt să aibă un drept. Este, dacă vreţi, o înşelăciune pe faţă, dar practic legalizată. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat la semnarea contractului, şi de obicei se întâmplă cam aşa: îţi dau copilul, dacă mă laşi să vând casa. Nu e corect, dar e legal! De aia spun că legislaţia actuală este foarte greoaie şi foarte multe lucruri introduse n-au fost gândite pentru statul acesta. Una-i să aplici o lege într-o ţară normală, cum este Germania, în care legislaţia este de la 1800 şi ceva şi oamenii respectă legea în mod special, alta-i să găseşti soluţii de a o interpreta şi de a te sustrage.
Există acea fază preliminară care prelungeşte procesele civile, în care acţiunile pot fi respinse...
Din punctul meu de vedere, sistemul de justiţie la noi este blocat. Nici măcar nu este o stare pe care s-o accepţi pentru că se va îndeplini un proces echitabil. Scopul unui proces este să se facă cu celeritate, într-un termen rezonabil, pentru ca persoana care apelează la instanţă să beneficieze de lege. Or, în momentul în care tu ai pus la început acea perioadă de cel puţin 90 de zile în care judecătorul are posibilitatea să acorde un termen, şi dacă după 80 de zile se fixează un termen în alte 6 luni, scopul procesului nu a mai fost atins. Întâmpinăm foarte mari greutăţi în practică, şi aici iarăşi vorbesc despre situaţiile clasice, când fosta iubire dintre doi soţi a devenit ură. Până împart copilul, regula fiind custodia comună, se şantajează cu acest minor, iar victimă dintr-un divorţ este minorul. Acel minor, dacă un an stă într-un scandal continuu, cu siguranţă va avea nişte sechele.
Vi s-a întâmplat să renunţe oamenii la procese?
Mai nou, ne trezim că oamenii nu mai au răbdare. La o majorare de pensie, am trei luni de când aştept să i se fixeze termen de judecată. Eu am încasat un onorariu, cum era firesc, i-am explicat clientului că nu depinde de mine când se fixează termen, dar am avut cazuri când a cerut onorariul înapoi. Pentru că, prin introducerea acţiunii a aflat celălalt soţ, s-a creat o stare conflictuală, şi persoana a dat înapoi, dar nu din vina avocatului, ci a sistemului, care a fost şi este nedrept.
O altă barieră este taxa judiciară de timbru. Este un mare impediment pentru românii care nu au bani, şi din ce în ce mai mulţi români nu au bani. Este articolul din Constituţie care spune că accesul este garantat la justiţie. Accesul e garantat, dar nu-i liber. Există Legea 146 care spune că poţi beneficia de ajutor public judiciar, adică să fii scutit de taxa de timbru. Ştiţi câte documente trebuie şi câte drumuri trebuie să facă persoana respectivă pentru a avea actele necesare ca să dovedească judecătorului că nu are venituri? Omul poate nici nu are timp, nici nu ştie unde să se ducă, stă şi la coadă, răspund ăştia în 30 de zile şi nu poate beneficia. Este o altă barieră, pe lângă taxa de timbru de 3 la sută din valoare. Trei la sută pentru cineva care moşteneşte un bun, nu are ce face, dar nu poate să dezbată succesiunea, e grav. Beneficiezi de ajutor public judiciar dacă ai venituri până în 500 de lei. Păi, dacă am 600 de lei, ce fac?
În ultima vreme, vedem o ofensivă a DNA. Este nivelul de corupţie aşa de mare sau vorbim şi despre o problemă de imagine?
DNA a lucrat tot timpul. Mai nou, se vede mai mult ceea ce face. Dosarele cu DNA sau cu alte structuri au fost şi înainte, dar acum se face o telejustiţie. Şi înainte lucrau, instrumentau rechizitorii, erau persoane mai mult sau mai puţin cunoscute, dar acum parcă tot ce se face trebuie să fie pus în faţa opiniei publice. Infracţiunile de corupţie erau şi înainte, sunt şi acum, dar eu cred că în România, o persoană care construieşte ceva este urmărită, cercetată şi eventual închisă. O persoană care nu munceşte este asistată social. E o mare problemă a societăţii în general. Cine ajunge acolo? Cel care a înfiinţat o firmă, care a încercat să dea locuri de muncă, a plătit impozite, din momentul în care s-a înfiinţat acea societate a apelat la subvenţii de la stat, fonduri europene şi, poate, a făcut o greşeală neintenţionată. Când a accesat acele fonduri, au venit peste el 30 de controale. Dacă nu ai făcut o virgulă, automat ai intrat în sfera corupţiei, deşi poate intenţia ta n-a fost de a da o ţeapă sau suma respectivă să n-o foloseşti în scopul pentru care a fost direcţionată.
Credeţi că drepturile inculpaţilor sunt respectate? Şi mă refer la ce vedem la televizor, acele descinderi cu mascaţii...
A intra cu mascaţii peste o persoană este destul de grav. Mai întâi, ar trebui să primească o citaţie, să se prezinte la organul de urmărire penală, să-i fie adusă la cunoştinţă învinuirea, şi apoi, dacă dă dovadă că se sustrage, să vii peste el. Această modalitate însă este prevăzută de lege. Că o folosesc drept o formă de presiune asupra celui care este cercetat, asta rămâne la latitudinea fiecăruia să credem. Cu ce nu sunt de acord e să începi urmărirea penală cu poliţie, cu mascaţi, cu televiziuni, practic încălcând prezumţia de nevinovăţie, dreptul la imagine, demnitatea. În SUA, niciodată unei persoane în timpul procesului nu i se dă imaginea. Este, cel mult, făcut un desen. La noi, nu! În condiţiile în care o persoană nu beneficiază de aceste drepturi, iar la sfârşitul procesului se dovedeşte a fi nevinovată, cine răspunde pentru toate astea?
Aşa ajungem şi la problema erorilor judiciare...
În mod normal oricine ar trebui să răspundă pentru ceea ce face, însă aici nu numai la noi, ci şi în alte părţi, magistratul este acoperit, pentru că trebuie dovedit într-adevăr că el a dat acea soluţie cu rea-credinţă, din gravă neglijenţă şi aşa mai departe. Se spune că judecătorul este mâna întinsă a lui Dumnezeu pe pământ. El judecă aşa cum îi spun conştiinţa, sufletul şi legea. În condiţiile în care el este inamovibil, nu avem acea practică unitară şi nu avem, aşa cum se întâmplă în dreptul american, precedentul judiciar, n-ai cum să-l tragi la răspundere. Reaua-credinţă şi grava neglijenţă sunt greu de dovedit. Din nefericire, victime colaterale sunt persoanele care sunt cercetate şi care pot să răspundă câteodată nevinovate.
Se tot vorbeşte despre clanuri interlope, cum sunt la Iaşi Cordunenii. Chiar sunt clanurile interlope un pericol pentru cetăţeanul obişnuit?
Eu, sincer, nu cred lucrul acesta. Au fost în anii 2000, mai devreme, acele grupuri care intrau în discoteci, luau sabia, tăiau, făceau legea, te dădeau jos din maşină etc. Cred că lucrurile s-au lămurit. Aşa numitul clan al Cordunenilor a fost cercetat în stare de arest o perioadă, iar după ce au fost puşi în libertate, nu s-a mai auzit nimic de ei. Nu ştiu dacă aceste clanuri interlope chiar fac legea sau există într-adevăr. Dar mai e o problemă. Poliţia, prin statutul său, tocmai acesta este rolul ei, de a nu lăsa ca acele clanuri să se înfiinţeze. Când vezi că în cadrul unui cartier sunt mai mulţi băieţi care sunt înclinaţi spre săvârşirea anumitor infracţiuni, tocmai asta este prevenţia Poliţiei, de a nu lăsa ca aceste persoane să formeze grupuri infracţionale organizate şi să săvârşească infracţiuni.
Dacă ar fi să le daţi un sfat ieşenilor care deschid pentru prima oară un proces, care ar fi?
Să se înarmeze cu foarte multă răbdare, să apeleze la profesionişti, pentru că au apărut în rândul nostru multe persoane care-şi arogă calitatea de avocat, nu-şi fac datoria. Este ca atunci când te duci la un medic şi-ţi pune un diagnostic greşit, deci să fie foarte atenţi la persoana pe care o aleg ca să le fie partener în timpul procesului, pentru că între avocat şi client este o relaţie de parteneriat. De asemenea, să nu se aştepte neapărat la o soluţie favorabilă pentru că, legea fiind interpretabilă, în general nu poţi prevedea soluţia. Avocatul depune diligenţe, rezultatul îl dă judecătorul. Şi să apeleze la judecată, pentru că este un principiu care spune că nimeni n-are voie să-şi facă dreptate singur.
Aţi avut vreun moment în care aţi regretat că v-aţi făcut avocat?
Am avut nenumărate momente de genul acesta, în special când primesc nişte soluţii nedrepte, pentru că muncesc enorm în dosarele astea şi mă trezesc cu soluţii care nu ştiu de unde sunt scoase şi nu am cum să-i explic clientului că toate diligenţele pe care le-am făcut n-au ajuns la mintea sau la ochiul judecătorului pentru a putea câştiga acel proces. Acestea sunt cele mai grele momente, pentru toţi avocaţii care pun suflet în această profesie. Este o instituţie fundamentală într-un stat de drept. Legea este făcută pentru om, aplicată de judecător, organul de urmărire te cercetează, Finanţele încearcă să-ţi ia impozitele şi taxele. În momentul în care tu, cetăţean, eşti supus acelei legi pe care o instituţie sau alta o aplică, singurul care poate să te apere e avocatul. Dacă avocatul îşi găseşte rolul într-o societate, atunci într-adevăr drepturile sunt respectate.
A consemnat
Ştefana CZELLER