Adriaan Van Dis (11)
Adriaan Van Dis și Alexa Stoicescu, traducătoarea romanului „Domnul și câinele”
Adriaan Van Dis (12)

Dimensiune font:

„Am mintea deschisă fiindcă sunt un om liber: sunt scriitor”

| 06-10-2017 10:00

 Adriaan van Dis este unul dintre numeroşii autori internaţionali prezenţi la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură (FILIT). Olandezul este cel care semnează romanul „Domnul şi câinele” („The walker”) şi care se asociază foarte mult cu personajul câinelui din carte, ba chiar îl consideră „cel mai autobiografic punct al cărţii”. În cadrul unui interviu acordat ziarului „Evenimentul Regional al Moldovei”, scriitorul a vorbit despre diferenţele rasiale şi religioase resimţite în Europa zilelor noastre, puse în spatele fricii. Cu un umor echilibrat, Adriaan van Dis a intrat în povestea interviului şi cu sfaturi pentru scriitorii tineri.

- Vă rog, pentru început, să faceţi un scurt portret al lui Adriaan van Dis...

- Sunt născut din părinţi ce veneau din coloniile olandeze, aşa că am crescut printre refugiaţi. Oamenii trebuiau să fugă din vechea colonie, în Indonezia independentă de acum. A fost foarte important pentru mine, pentru că am fost crescut printre oameni de alte culori, de alte religii, care trăiau mai puţin izolaţi în comunitatea olandeză. Pentru mine a fost ca un fel de comoară, pentru că le ascultam poveştile despre palmieri, tigri şi alte lucruri tropicale. Acestea sunt foarte importante pentru mine în zilele noastre, fiindcă în Europa, trăim într-o lume schimbătoare. Europa este plină de refugiaţi, oameni de culori diferite şi cumva pot înţelege trecutul părinţilor mei şi prezentul din Europa asta schimbătoare.

- Cu ce au influenţat experienţele din copilărie viaţa dumneavoastră de scriitor?

- Au fost poveştile. Oamenii care au acest fel de experienţe spun poveşti... în timpul cinei. Este o foarte mare cultură a povestitorilor. Eram un copil şi auzeam poveşti... uneori auzeam aceleaşi poveşti în fiecare săptămână, dar de culori diferite. Exagerate uneori. „Aaa, ăsta e secretul în a spune o poveste! Să o faci mai mare!”. Chestia amuzantă este că deşi o schimbi, o faci mai mare, ea devine mai adevărată. Pentru că oamenii îşi ascund trăirile, probabil, în poveşti. Nu e necesar să spună adevărul, dar simt nevoia să se exprime prin poveşti. Şi în poveştile lor găseşti durerea, aventura, schimbarea... toate sunt ascunse în poveşti.

„Am mintea deschisă fiindcă sunt un om liber: sunt scriitor”

- Ce aşteptări aveţi de la cititorii din România?

- Este mereu interesant să vizitezi o nouă ţară, să adulmeci şi să citeşti o altă cultură şi sper de asemenea că povestea mea („Domnul şi câinele” - n.r.) va fi citită de oameni. Pentru că este o poveste mai mare decât scriitorul. Este o poveste despre schimbările din Europa, despre refugiaţii din Paris. Este un roman în vârstă de zece ani care devine din ce în ce mai actual. Este un roman despre schimbare, dar este şi despre frică, pentru că am creat o persoană căruia îi este teamă de schimbări, care are nevoie de o viaţă confortabilă, dar cumva această viaţă confortabilă se schimbă. Este un câine ce scapă dintr-o casă în flăcări, în care locuiau refugiaţi. Sunt multe case de astea şi în Franţa, şi în Germania, şi în Olanda. Oameni prinşi în birocraţie, care este peste tot. Ştampile, ştampile, ştampile... „cine eşti tu?!”. Şi ei aşteaptă să fie acceptaţi, să aibă un nou paşaport, însă tot ce vor este să aibă o viaţă diferită. Toţi vin din ţări sărace, ori cu război, ori fără posibilităţi de muncă, aşa că toţi oamenii ăştia luptă pentru o viaţă mai bună. Doar că noi nu-i vedem ca fiinţe umane, ci mai degrabă ca cerşetori, ca hoţi.

Acest câine... Este un lucru interesant la animale, la câini: ei nu văd rase, nu văd femei sau bărbaţi, ei doar văd oameni. Ei adulmecă pantaloni murdari, nici măcar nu-s interesaţi de portofel sau de unele atitudini snoabe. Odată cu venirea câinelui acesta, fiind ca un înger blănos, că el îl alege pe omul ăsta, care încearcă să-i găsească familia, intrând astfel în contact cu toţi refugiaţii ăştia, cu „noii europeni” ce-şi caută o viaţă mai bună. Cu toţii ne temem de asta, de schimbări, fiindcă este şi dificil: avem propria tradiţie. Această frică este pusă în om, curajul în câine, iar câinele stă între frică şi om.

- Faptul că o carte este tradusă într-o altă limbă nu schimbă savoarea cărţii creată în limba nativă?

- Traducerea este foarte aproape de original. Povestea nu este legată neapărat de trecutul meu neerlandez, tocmai pentru că am şi trăit şapte ani în Paris, iar Parisul este oraşul în care diferenţele sunt ridicate la un nivel înalt. Parisul este un laborator social.

- Percepţia receptorului asupra unei opere literare diferă, în funcţie de foarte mulţi factori. Care ar fi elementul ce uneşte cititorii în faţa aceleiaşi cărţi?

- Societatea schimbătoare, frica de schimbare şi realitatea. Vechea Europă nu mai există. Ne întoarcem la naţionalism, la biserică, la vechile obiceiuri, dar ele sunt trecute; trecem printr-o mare schimbare. Tehnologia mai ales! Ştim totul acum... avem tsunami la micul dejun, pe telefoane, dar seara vrem să ştim cine suntem. Spre exemplu, de ce este domnul Trump un om puternic? Pentru că încearcă să recreeze o America ce nu mai există. Sunt oameni conservatori care sunt temători faţă de toate schimbările astea, fiindcă trebuie să fii, probabil, educat sau bine informat. Pentru mine este uşor să spun că Europa se schimbă, dar nu trebuie să îmi împart strada sau apartamentul cu refugiaţii. Privind în istoria Europei, ea a fost mereu în schimbare... Pot spune că am mintea deschisă fiindcă sunt un om liber: sunt scriitor.

„Domnul Mulder este o invenţie. Cea mai autobiografică parte din roman este câinele, eu sunt câinele”

- Au trecut zece ani de când a apărut cartea „Domnul şi câinele”. Ce i-aţi spune domnului Mulder, personajul principal din roman, dacă l-aţi întâlni pe stradă?

 

- „Nu-ţi fie frică! Eşti foarte bogat, dacă te compari cu oamenii care n-au nimic. Dacă vrei să fii pregătit pentru viitor, deschide-ţi mintea. Şi nu gândi pe termen scurt. A gândi pe termen scurt este o bucurie că eşti privilegiat, dar dacă împarţi cu ceilalţi, asta înseamnă bucuria pe termen lung. Dacă nu împarţi, o să-ţi fie luat.”

- În cărţile dumneavoastră se regăsesc numeroase elemente autobiografice. Ce asemănări sunt între Adriaan van Dis şi domnul Mulder?

- De fapt, domnul Mulder este o invenţie. Câinele... eu sunt câinele. Eu sunt cel care a fost un pod între oameni. Am fost crescut între oameni diferiţi. Am trei surori care sunt maro... primul soţ al mamei mele era indonezian. Şi pot să stau între diferenţe, să stau între oamenii din afară. Cea mai autobiografică parte din roman este câinele. WOF! WOF! (Lătrat). Acum să văd cum scrii asta! (râde)

- O să încerc să o transcriu...

- „Lătratul autorului”.

- Cartea „Domnul şi câinele” a fost tradusă în opt limbi. Ce simte un autor când un volum îi este tradus în încă o limbă?

- Îţi faci lumea mai mare, şi mai mare, şi mai mare! Îţi doreşti mereu să ai cititori, să-ţi fie auzită povestea. Sunt recunoscători. „Lăsaţi-l pe domnul Mulder să cucerească lumea!”. Ceea ce sper este ca oamenii să o lectureze ca într-o oglindă. Poate este puţin şi despre mine; este de asemenea şi lumea mea, care se schimbă şi ea. Sunt mulţi români în Europa, iar oamenii îi văd ca pe furăcioşi, infractori şi este doar o prostie, sunt doar etichete puse oamenilor. Etichete de frică. Ai impresia că îi înţelegi, dar este complicat, la fel ca literatura. Viaţa este complicată.

- Oamenii sunt complicaţi...

- Absolut...

- Aţi scris numeroase jurnale de călătorie. Ce loc v-a rămas pe retina sufletului, în care vă întoarceţi constant?

- Mă simt foarte fericit în deşert. Este un lucru ciudat, dar când sunt singur mă simt bine; mă tem şi eu de oameni. Mă simt mai bine unde sunt dune, deşert... Ador orizonturile, găsesc consolare în aceste peisaje goale.

- De ce vă temeţi de oameni?

- V-am spus: pentru că sunt complicaţi. Scriu despre asta. Câteodată, ochii şi sufletul meu au nevoie de odihnă. Poţi merge la biserică, închizi ochii şi te simţi bine. Eu îmi găsesc biserica în deşert.

„Tinerii scriitori să nu îşi ia o slujbă, fiindcă slujba lor este să scrie”

- Cum vedeţi locul ideal pentru dumneavoastră pentru a scrie? Ce vă inspiră?

- Ei bine, iubesc disciplina. Nici vorbă de tipologia scriitorului care bea. Scriitorul este şi el un angajat. Mă trezesc dimineaţa, mă pun la birou şi dacă vine inspiraţia mă opresc, dacă nu, continui să lucrez. Văd asta ca pe un mic magazin: dacă ai clienţi, închizi mai devreme, iar dacă nu ai clienţi, mai ţii deschis. Îmi trăiesc viaţa foarte liniştit, ca să pot da viaţă personajelor. Am făcut toate păcatele, dar ăsta este rezultatul final: disciplina. Am nevoie de ea când scriu, iar când termin mă plimb, dar oricum ar fi mă întorc la birou. Locul se poate schimba, dar biroul este necesar.

- Cred că lucraţi destul de mult la o carte. În ce constă pregătirea artistică a scriitorului Adriaan van Dis?

- Când încep să scriu am o idee vagă, apoi lucrez şi lucrez, iar după 50 de pagini, cartea începe să se scrie singură, chiar dacă la început este foarte vagă. La volumul de faţă a început cu ideile „case înflăcărate în Paris, oameni pe acoperişuri, refugiaţi”. Câinele a venit mai târziu.

- Aţi făcut numeroase interviuri televizate. Ce aţi recomanda unui tânăr intervievator pentru a putea trece de barierele culturale şi lingvistice?

- Pune cele mai simple întrebări: „De ce? De când? Vorbeşti serios? Interesant! Continuă!”. Şi citeşte cartea, este un lucru foarte important. Dacă o citeşti, întrebările sunt foarte simple, scriitorul spune „ah, mi-a citit cartea!”.

- Vă propun un ultimul exerciţiu de imaginaţie: îl întâlniţi pe tânărul Adriaan van Dis, ce sfaturi i-aţi da despre scris şi despre viaţă?

- „Omorâţi-l! Este încă în viaţă bătrânogul ăsta?!” (râde). Eu sunt un tânăr într-un corp tare. Dacă m-aş vedea pe mine când aveam 18 ani... ei bine, atunci oamenii bătrâni purtau haine închise la culoare, erau încruntaţi, dar acum şi bătrânii se schimbă. Facem mişcare de trei ori pe săptămână, bem mai puţin, fiindcă nu e sănătos. Secretul este să continue să lucreze, iar sfatul meu pentru tinerii scriitori este să nu îşi ia o slujbă, fiindcă slujba lor este să scrie, trebuie să scrie. Să continui să scrii. Cu disperare! Şi atunci se găsesc cititori! Dacă şopteşti numai unei singure persoane, această şoaptă s-ar putea transforma într-o strigare. Imaginează-ţi că un politician mi-ar citi cartea... ar schimba ceva!

A consemnat Larisa GHERASIM 

 

 

ULTIMA ORA
Profesorul

00:00

 

 

 

Primăria municipiului Iaşi, cu sediul în bdul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11, organizează licitaţii publice pentru: 1. vânzare prin licitaţie publică conform HCL nr. 33/30.01.2018 organizată în data de 06.03.2018, ora 14.00, pentru terenul în suprafaţă de 134mp, situat în Iaşi, strada Mioriţei între nr. 2 şi 4, aparţinând domeniului privat al municipiului Iaşi. Data limită pentru depunerea dosarelor: 05.03.2018, ora 13.00; 2. vânzare prin licitaţie publică conform HCL nr. 34/30.01.2018 organizată în data de 06.03.2018, ora 14.00, pentru terenul în suprafaţă de 1062,18mp, situat în Iaşi, strada Hlincea nr. 67A, identificat în tarlaua 69, parcela 3837/52, având nr. cadastral 157758, înscris în cartea funciară nr. 157758, situat în Iaşi, strada Hlincea nr. 67. Data limită pentru depunerea dosarelor: 05.03.2018, ora 13.00; 3. vânzare prin licitaţie publică conform HCL nr. 35/30.01.2018 organizată în data de 06.03.2018, ora 14.00, pentru terenul în suprafaţă 149mp, situat în Iaşi, strada Hlincea nr. 71A, identificat în tarlaua 69, parcela 3837/51, având nr. cadastral 157789, înscris în cartea funciară nr. 157789. Data limită pentru depunerea dosarelor: 05.03.2018, ora 13.00. 4. vânzare prin licitaţie publică conform HCL nr. 36/30.01.2018 organizată în data de 06.03.2018, ora 14.00, pentru terenul în suprafaţă de 285mp, situat în Iaşi, strada Hlincea nr. 59A, identificat în tarlaua 69, parcela 3837/50, având nr. cadastral 157740, înscris în cartea funciară nr. 157740. Data limită pentru depunerea dosarelor: 05.03.2018, ora 13.00. Licitaţiile vor avea loc la primăria municipiului Iaşi din bdul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11.

 

 „Centenarul? Ceremonii obosite, de un primitivism cultural...”
02/04/2018 11:07

  - Prezentă, săptămana trecută, in cadrul sesiunii solemne aParlamentului, care aniversa o sută de ani de la unirea Basarabiei cu Romania, principesa Margareta a afirmat că, pentru ea, reprezin ...

„Departamentului Centenar i-a lipsit stabilitatea”
31/03/2018 06:18

  Doctor in istorie cu o teză ce priveşte politica internaţională din Balcani la inceput de secol XX, cadru universitar asociat al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău şi lector ...

 Mihai Chirica: „Nu poţi doar să ceri. Trebuie să şi oferi”
26/03/2018 05:45

  - Domnule Chirica, social-democraţii participă - şi este uimitor acest lucru, la unul dintre cele mai triste paradoxuri ale timpului nostru. În timp ce trăim in poate cea mai mare criză a ...

„Dacă se doreşte performanţă, trebuie să ni se creeze anumite condiţii”
24/03/2018 04:45

    Elisabeta Lipă, cea mai bună canotoare a secolului XX, aşa cum a fost declarată de Federaţia Internaţională de Canotaj in anul 2000, a realizat pentru cititorii cotidianului „Evenim ...

„În spatele unui personaj, poţi să oferi din tine unele trăiri de care ştii doar tu”
17/03/2018 05:33

  Nu ştiu cum o fi să canţi in duet pe scenă cu soprana Diana Bucur, ştiu doar cat de frumos umple sala de concerte şi cat de savuros poate fi un dialog cu ea. Ieşeanca pasionată de muzică nu est ...

  „Lucrurile au devenit simple când m-am jucat eu mai mult”
14/03/2018 05:05

    Iulia Cruţ este unul dintre cei mai tonici psihologie pe care ii cunosc. Imediat ce ţi-a aruncat o privire veselă ştii că toate ofurile cu care ai venit in cabinetul ei dispar ca prin minun ...

Comunicarea reprezintă fundamentul educaţiei
10/03/2018 06:12

    Cum altfel decat pe acorduri muzicale s-ar fi putut realiza un interviu cu Petran Paveliuc, fondatorul Petran Music School, un proiect care a făcut fericiţi zeci de copii şi de tineri şi a l ...

„Noi am pierdut mitologia dacică. Mai mult o ghicim, o reconstituim...”
24/02/2018 04:45

      Pe 24 februarie se celebrează Dragobetele, sărbătoarea iubirii la romani. Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un pe ...

 Cercetăşia este „distracţie cu un scop”
17/02/2018 04:30

Cine nu şi-a dorit, cand era la varsta copilăriei, să facă parte dintr-un grup de exploratori, să pornească in aventuri in care să afle lucruri noi, să-şi facă prieteni, să facă legăminte de frăţ ...

 „Prestigiul Iaşului şi al Moldovei a fost făcut ţăndări de politicienii corupţi”
15/02/2018 05:00

- Domnule Ranja, de ce credeţi că Iaşul nu-şi poate impune punctual de vedere in politica naţională, aşa cum a reuşit Clujul, Sibiul, Braşovul, Constanţa sau multe alte oraşe mai mici? - Electoral, ...