„Când ocupi o funcţie, trebuie să se vadă că ai trecut prin acele locuri”

default

Dimensiune font:

| 31-12-2016 12:15

* interviu cu Dragoş Chitic, primarul municipiului Piatra Neamţ

 La două luni după alegerea în funcţia de primar a municipiului Piatra Neamţ, după un an şi jumătate de interimat şi mai mulţi ani de experienţă ca viceprimar, Dragoş Chitic ne împărtăşeşte din planurile sale. Am stat de vorbă despre provocările unei astfel de funcţii, despre cum poţi face din administraţie o profesie, dar şi despre vacanţă, hobby-uri şi planuri de viitor pentru oraş şi viaţa personală.

De ce v-aţi dorit funcţia de primar la Piatra Neamţ?

Deşi am o experienţă de mai mulţi ani în primăria pietreană, acesta e primul mandat de primar ales. Cred că funcţia obţinută în urma unor alegeri e mai importantă decât cea în care eşti numit, când treci prin testul unor alegeri, când faci electoratul să decidă cine să conducă oraşul. Mi-am dorit să fiu primarul municipiului pentru că am simţit că pot să conduc acest oraş. Experienţa de aproape 8 ani în instituţie mă ajută să cunosc problemele acestui oraş şi soluţiile pentru rezolvarea lor. Consider că funcţia de primar trebuie ocupată de o persoană care cunoaşte realităţile locului, e foarte greu să fii primar dacă nu eşti ancorat în realităţile localităţii.

Citește și

„Profesorul e forţat să rămână mereu tânăr”

 

V-aţi dorit întotdeauna o carieră în administraţie, vă gândeaţi că veţi fi primar al acestui oraş ?

Niciodată nu mi-am pus problema, a fost o întâmplare, aşa a a fost cursul vieţii. Dar mereu am fost interesat de politică, am devenit membru al unui partid politic respectiv Partidul Naţional Liberal încă din 1990, pe când eram student în Iaşi. Am fost întotdeauna interesat de persoanele care sunt la conducerea comunităţilor, pentru că mi-am dorit să fie persoane care să asigure dezvoltarea acestei ţări. În 2008 am fost pe listele de consilieri locali. În urma alegerilor întâmplător am fost propus şi desemnat viceprimar, a fost o surpriză şi pentru mine. Atunci a început totul, această poveste a conducerii unei administraţii publice. Eu mă adaptez foarte repede unde activez şi încerc să fac performanţă. Înainte aveam o poziţie bună într-o firmă puternică, nu mi-am pus problema niciodată de a pleca de acolo, dar aşa a fost viaţa. Pătrunzând în administraţie m-am gândit că aş putea ocupa cu succes funcţia de primar şi de aceea am şi candidat. Consider că nu trebuie privită ca o funcţie pe viaţă, două mandate sunt suficiente pentru a demonstra ce poţi face, după care vine o vreme când trebuie să te retragi şi să laşi locul altora. Aşa voi proceda şi eu.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Piatra Neamţ ?

Piatra Neamţ este un oraş care îmi este foarte drag. Este un oraş deosebit, situat într-un cadru natural deosebit despre care oamenii cu care mă întâlnesc, din afară, vorbesc foarte frumos. Nu m-aş muta niciodată într-un alt oraş al României. Sper ca din această poziţie de primar, la încheierea mandatului să pot afirma că am reuşit să fac un oraş confortabil.

Aţi dorit vreodată să plecaţi în altă ţară?

A fost o tentativă de a părăsi ţara, mai demult, dar nu s-a concretizat şi nu regret deloc că am rămas.

Cum aţi petrece o zi ca turist la Piatra Neamţ?

Dacă nu aş fi din Piatra Neamţ sigur aş veni în vizită aici pentru că se vorbeşte foarte mult despre localitate. Aş vizita Curtea Domnească, aş face o plimbare cu telegondola pentru că nu sunt multe oraşe care au această facilitate, şi mai ales pentru priveliştea de pe Muntele Cozla. Sunt foarte multe de văzut, aş face drumeţii, aş merge în ştrandul municipal, la Lacul Izvorul Muntelui, Cheile Bicazului, mănăstirile. Cred că un turist ar trebui să fie mulţumit de ceea ce vede şi de ceea ce i se oferă, este un oraş primitor şi în ultimii ani s-a diversificat oferta de cazare în sistem pensiune. Cred că ar fi nevoie de mai mult de o zi ca să poţi vedea ce e în zonă, probabil ar fi nevoie de 3 zile.

Citește și

"Efemer înseamnă ceva ameninţat să piară curând”

Un oraş pe care îl aveţi ca model pentru modul în care ar putea arăta Piatra Neamţ ?

Îmi place foarte mult este Clujul. Un oraş mult mai dezvoltat şi mai mare decât municipiul Piatra Neamţ, are avantajul că este mai aproape de graniţa de Vest, că se află în Ardeal o zonă un pic altfel decât Moldova. Evident că va fi dificil să ajungem la nivelul Clujului, dar măcar să tindem, acolo nivelul de trai este ridicat, din câte ştiu eu nu se confruntă cu probleme legate de locuri de muncă, sunt foarte mulţi investitori care au venit acolo. Eu mi-aş dori ca şi Piatra Neamţ să fie un oraş atractiv pentru investitori şi chiar avem planuri concrete. Evident niciun oraş nu seamănă cu altul, noi avem avantajul unui cadru natural deosebit, cred că putem dezvolta foarte bine zona turismului fără să neglijăm celelalte aspecte. Abordăm şi turismul, dar şi zona economică pentru că trebuie ca oamenii să aibă unde să lucreze ca să-şi câştige veniturile care să le asigure un trai confortabil.

Aveţi un model de primar sau de personalitate din zona politică sau din administraţie ?

Îmi place foarte mult primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, poate fi considerat un model, de asemenea primarul de Alba Iulia, Mircea Hava. În general îmi plac primarii la care se simte seriozitatea cu care tratează problemele administrative şi în oraşele conduse de ei se vede la fiecare pas implicarea primarului. Îmi plac oamenii deschişi, oamenii serioşi, care fac ceea ce spun, iar atunci când ocupă o funcţie vor să lase ceva în urma lor, să se vadă că au trecut prin acele locuri.

Cum vă vedeţi pe dumneavoastră ca primar ?

Mi-e greu să răspund la această întrebare. Ceea ce pot să afirm cu tărie şi simt şi din semnalele publice este că eu tratez cu toată seriozitatea această funcţie, este cea mai importantă activitate din viaţa mea în această perioadă. Îmi place ca lucrurile să fie foarte bine puse la punct, să cunosc problemele cu care se confruntă oamenii din oraş şi evident să găsim soluţii cât mai repede. Mi-aş dori să nu existe probleme, evident că e imposibil acest lucru, dar măcar să încercăm să existe cât mai puţine probleme şi oamenii să fie mulţumiţi.

Care vă sunt nemulţumirile legat de activitatea din administraţie?

Faptul că legislaţia naţională mai are foarte multe lacune, sunt lucruri care ar putea fi îmbunătăţite. Din postura de primar am avut ocazia să particip la multe întâlniri cu reprezentanţii Guvernului şi am avut senzaţia unei rupturi între administraţia locală şi cea centrală. Sunt probleme pe care primarii le ridică de ani de zile şi care se regăsesc în fiecare localitate din România, însă nu am văzut o reacţie pozitivă din partea administraţiei centrale. Mi-aş dori o colaborare instituţională mai bună între centru şi teritoriu, sunt convins că atunci lucrurile ar funcţiona mai bine.

Cum relaţionaţi cu persoanele din subordine?

La Piatra Neamţ putem vorbi despre peste 400 de persoane care lucrează în Primărie şi în direcţiile subordonate. În primul rând am vrut să le asigur acestor oameni condiţii foarte bune în care să îşi desfăşoare activitatea, să aibă libertatea de a avea iniţiativă, dar totodată să comunicăm foarte bine între noi.

Cu atâtea proiecte, mai aveţi timp pentru familie?

E un sacrificiu pe care îl faci, important e ca familia să înţeleagă, iar în cazul meu a înţeles, mă sprijină, vorbim despre soţie şi un copil. Încercăm ca weekend-urile să le petrecem împreună şi un concediu de două săptămâni pe an. Din păcate, nu mai rămâne timp de hobby-uri, de activităţi personale. Înainte de a ocupa această funcţie mă ocupam cu grădinăritul, făceam mai mult sport, mă mai şi plimbam cu bicicleta, acum nu mai este timp pentru aşa ceva, dar totuşi găsesc timp pentru citit. Îmi place foarte mult să citesc seara, în weekend, în concedii. Am o bibliotecă care cuprinde la acest moment 1.500 de volume şi pe care mi-am propus să o citesc integral.

Sunteţi foarte activ în mediul online...

Comunicarea cu locuitorii este foarte importantă şi profit de toate mijloacele pentru a atinge acest lucru. Am o pagină de Facebook pe care o întreţin singur. Este de ajutor pentru mine pentru că mi se comunică în mod direct probleme pe care oamenii le sesizează şi, totodată, primesc cu mare interes propunerile, sugestiile care mi se fac. E şi o modalitate confortabilă să exprim ceea ce eu, ce Primăria face.

Ce va doriţi să faceţi după ce nu veţi mai fi primar?

Voi reveni în zona privată. Sincer, politica nu e o zonă în care să mă simt foarte confortabil, deoarece de-a lungul timpului politicienii au demonstrat că de multe ori interesele lor nu coincid cu ale cetăţenilor. Eu mi-am propus să schimb percepţia despre politicieni, dar aici la primărie am spus mereu că fac administraţie şi nu politică. Din păcate este foarte greu să accezi într-o astfel de funcţie fără să fii implicat politic. Politica este cea care te propulsează într-o funcţie adminstrativă. De aceea voi reveni în zona privată unde mă simt mai confortabil, iar lucrurile sunt mai aşezate decât în zona politică.

A consemnat Alina FERENŢ

E important să ştii ce nevoi are oraşul, ce îşi doresc oamenii. Sunt patru direcţii principale pe baza cărora îmi coordonez activitatea - îmi doresc ca locuitorii să fie mulţumiţi de relaţionarea cu Primăria, să se simtă confortabil în oraşul lor, Primăria să asigure servicii publice de calitate, iar oraşul să se dezvolte“- primarul Dragoş Chitic

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor”
07/10/2019 11:02

  „Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor” * dialog cu scriitorul Dan Doboş, directorul Bibliotecii Judeţ ...

„Avem un sistem educaţional secularizat, sincretic, pe alocuri aberant”
05/05/2018 16:15

- Doamna profesor, tocmai aţi participat la Conferinţa Internaţională de Educaţie a Adulţilor. Ce spun specialiştii in domeniu despre starea actuală a actului educaţional şi nu mă refer doar la zona ...

 Mihai Chirica: „Nu poţi doar să ceri. Trebuie să şi oferi”
26/03/2018 05:45

  - Domnule Chirica, social-democraţii participă - şi este uimitor acest lucru, la unul dintre cele mai triste paradoxuri ale timpului nostru. În timp ce trăim in poate cea mai mare criză a ...

 ”Pe vremea comuniştilor aveam personal medical, dar nu aveam aparatură. Astăzi, e invers!”
03/02/2018 04:30

-- Domnule doctor, se implinesc patru decenii de cand Spitalul de recuperare a apărut in viata iesenilor. Sunteti singurul medic rămas in activitate din acele vremuri... Cum a apărut această idee? - Totul ...

Prof. dr. Florin Mitu: „A gândi pozitiv este un element cheie pentru un medic”
12/10/2017 04:45

Despre recuperare cardiovasculară, factorii de risc in bolile cardiovasculare şi ce trebuie să facem ca să ne protejăm inima de evenimente nefericite, dar şi despre alte lucruri interesante, dr. Florin M ...

Marius Oprea: „Niciodată nu este prea tîrziu pentru adevăr şi nici pentru dreptate”
02/10/2017 05:00

- Aţi infiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, institut de cercetare aflat sub egida Guvernului. Plecind de la această postură, cum se văd astăzi urmările comunismului şi cum ar treb ...

Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel: „Un discurs care nu îl respectă pe interlocutor este un discurs pierdut”
19/08/2017 06:00

 Cald, deschis şi mai ales din cale afară de receptiv la tot ceea ce il inconjoară, lingvistul Stelian Dumistrăcel a mărturisit care este cea mai mare implinire pe care i-a oferit-o viaţa la catedră ...

„Orice ar fi, fizica nu se uită”
27/07/2017 05:36

  - De unde pasiunea pentru fizică? - Am trecut prin sistemul de invăţămant ca orice copil obişnuit. La un moment dat, am sesizat că sunt capabil să mă descurc la matematică mult mai bine decat ...

„În viaţă am avut o şansă extraordinară: să fac ceea ce îmi place”
13/07/2017 12:20

În interviul acordat cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, dr. Lăcrămioara Stratulat, care ocupă funcţia de director al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi ...

Interviu cu Doru Baltag, medicul care alungă durerea cu ajutorul acelor
08/06/2017 05:25

-Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Cum de aţi ajuns să practicaţi Medicina? -Traseul alegerii profesiei medicale este destul de liniar. Părintii mei au fost asistenti medicali in l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei