„Când te cunoşti pe tine, devii liber”

 Interviu cu Andy Szekely, unul dintre cei mai apreciaţi traineri din România 

A ajutat oamenii să se descopere, a creat modele de succes în afaceri şi s-a redefinit cu fiecare persoană pe care a sprijinit-o în calea ascensiunii proprii. A lansat proiecte inedite de dezvoltare personală şi s-a impus ca o autoritate în formarea liderilor. Am discutat cu Andy Szekely despre performanţă, studiu, pasiune şi am aflat cum putem ieşi din propriile labirinturi.

- Ce-i blochează pe oameni?
- Lipsa de inspiraţie sau disperarea. Un om nu înaintează fiindcă nu este suficient de inspirat sau de disperat. Nu i-a ajuns cuţitul la os. Nu simte că zona lui de confort este un mare disconfort şi stă pe loc. Stagnează. Orice acţiune este mai bună decât non-acţiunea. Chiar şi o acţiune greşită este mai bună decât să stai pe loc. Omul este făcut să evolueze.
- Cum ştim că suntem în zona de confort? Uneori ne este bine, avem de toate şi ni se pare că nimic nu ne-ar mai trebui.
- Nu ai un foc în tine, îţi lipseşte acea pasiune cu care să te trezeşti dimineaţa şi să spui – «Aaah! Vreau mai mult, vreau să fac tot felul de lucruri, să învăţ». Părinţii mei au o vorbă din bătrâni – «Tot mai înveţi, maică?». Da, tot mai învăţ. Eu fug ca dracul de tămâie de rutină. Oamenii mei din echipă ştiu acest lucru. Ei au nevoie uneori să se stabilizeze, să aibă câteva repere, dar eu vreau ceva mereu nou. Să fii viu înseamnă să am mereu bucuria conştientizării faptului că evoluez. Să ma bucur că urc, cresc, că mi se întâmplă lucruri în viaţă, că lucrurile nu se repetă, nu sunt cum au fost, ci mai mult decât atât.
- Aveţi o scară de evoluţie personală?
- Eu gândesc ca un alpinist – vreau să ajung mereu pe un pisc. El face alpinism pentru bucuria din timpul urcuşului. Dacă nu ai o Stea a Nordului, dacă nu-ţi clarifici încotro vrei să mergi, dacă nu ai o acţiune provocatoare pentru tine, la un moment dat te blazezi. Ai mereu nevoie de planuri. Am observat la mulţi oameni că au o minte dihotomică, mulţi gândesc în alb sau negru, întuneric sau lumină. Nu există nuanţe, care sunt foarte importante pentru evoluţie.
- Cum ieşim din mintea asta?
- Ducându-ne în corp. Când ai o problemă, dacă răspunsul nu e în cap, este în corp. Eu caut răspunsuri în orice acţiune. Asta îi sfătuiesc pe participanţii la seminariile mele – să caute răspunsurile nu în concepte, ci în practică, în ceea ce fac. Teoriile sunt bune în procent de 25 la sută. Mai este un 25 la sută alocat celor cu care te însoţeşti, cu performeri, cu mentori, iar restul este acţiunea. Acesta este un cocteil complet, pe care îl numesc formula măiestriei.
- Aţi format foarte mulţi oameni. Vă consideraţi un mentor?
-- Cred că am înspre 100 de traineri facilitatori. Nu ştiu ce sunt pentru ei, depinde cine aleg ei să mă considere, dar mă bucur că îmi sunt prieteni şi că lucrăm împreună de multe ori.
- Cine sunt mentorii dvs?
- Toţi oamenii de la care am ceva de învăţat în domeniul pe care aleg să-l parcurg. Mentor îmi poate fi orice om care este cu un pas înaintea mea. Sunt multe persoane care mi-au influenţat viaţa, dar nu sunt neapărat celebrităţi. Cel mai important mentor din viaţa mea este bunicul meu. A fost preot în Rădăuţi şi a plecat dintre noi în urmă cu aproape 10 ani, la 85 de ani. El m-a învăţat noţiunea de bun simţ. Asta este ceea ce lipseşte cel mai mult în prezent, dar nu bunul simţ în sensul de politeţe. E vorba despre înţelepciune, de acea grijă de viaţă care ne face să fim oameni adevăraţi. Văd oameni trăind în extreme şi nu este bine. Nu au acea flexibilitate care să le asigure liniştea.
- Ce este o extremă?
- O extremă este polul opus locului unde te afli. Disperarea faţă de încredere este o extremă. Sau politeţea extremă, să nu-ţi dai voie să spui un cuvânt mai altfel pentru că «Vaii, se supără cei din jur». Flexibilitatea este importantă pentru fiecare dintre noi. Dacă tu nu poţi să ajungi în extrema respectivă, nu vei putea să comunici cu oamenii din jurul tău. Un om este sănătos la cap direct proporţional cu numărul de oameni cu care se poate înţelege. Dacă mă înţeleg bine doar cu un singur om, am o problemă. Ar trebui să mă înţeleg bine şi cu puşcăriaşi, şi cu domni, şi cu academicieni, şi cu experţi, şi cu antreprenori, şi cu mama, şi cu tata şi cu mine. Aşa ajung să fiu flexibil. Avem potenţialitatea de a fi flexibili, dar din cauza condiţionărilor venite prin educaţie ne cimentăm emoţiile, comportamentele, ne rigidizăm.
- Poate fi vorba şi despre stimă de sine scăzută?
- Stima de sine scăzută este o consecinţă a unei educaţii precare. Eu cred că 80 la sută din educaţie vine de la părinţi. Ca un părinte să-i dea încredere în sine copilului trebuie el însuşi să aibă încredere în el. Dacă nu, copilul, oricât de înzestrat de la natură ar fi, va munci probabil jumătate din viaţă ca să ajungă la o stimă de sine ridicată. După părerea mea, aceasta este o boală planetară, lipsa de sine este cel mai mare flagel psihologic cu care ne confruntăm. Este şi cauza principală a stresului
- Unii spun că frica...
- Frică ne este la toţi, este un lucru natural şi este bun până la un punct. Dacă ai încredere în tine transcezi frica, o depăşeşti. Dacă nu ai încredere în tine, laşi frica să te domine.
- Amintiţi mereu de potenţialităţi. Asta spune multe despre inteligenţele multiple. Le folosiţi?
- Da, lucrez cu ele. Crezul meu este că adevărata evoluţie a unui om nu este dezvoltarea inteligenţei native, ci armonizarea inteligenţelor multiple astfel încât să ajungă un om perfect împlinit. Din cele şapte inteligenţe, eu lucrez cu patru – academică, emoţională, corporală şi spirituală. Acestea sunt şi cele pe care le foloseşte Steven Covey. Am expandat acest model în sensul că am legat aceste patru tipuri de inteligenţă cu sectoarele vieţii. Problemele care apar în viaţa mea necesită, de regulă, un anumit tip de inteligenţă sau altul pentru rezolvare. E firesc, cunoscându-le, să le folosesc, reuşind astfel să îndeplinesc obiectivele şi trec peste eventualele obstacole.
- Multă lume nu cunoaşte noţiunea inteligenţelor multiple. Cum îi învăţaţi?
- Prin exemple. Le sugerez tuturor să fie atenţi la gândurile lor, la corpul lor, la posturile lor. Se întâmplă uneori să nu găsim răspunsul la o anumită întrebare, iar după un timp de repaos ori o plimbare să ştim exact ce avem de făcut. Practic, noi n-am făcut decât să schimbăm postura corpului, să ne angajăm într-o plimbare, să mutăm atenţia în altă parte. Mişcându-ţi corpul ai accesat inteligenţa somatică, iar ea a conlucrat cu cea mentală, ceea ce a adus la rezultat. Când stabilim o relaţie de mare încredere cu cineva, când ne respectăm foarte mult folosim inteligenţa emoţională relaţională. Uneori folosim inteligenţa intuitivă, când ne vin ideile de nicăieri parcă. Nu sunt lucruri imposibil de înţeles, dar lipsa educaţiei şi condiţionarea pragmatică pot împiedica recunoaşterea şi folosirea. De aceea am vorbit despre flexibilitate fiindcă menţinând o atitudine rigidă noi înşine împiedicăm soluţiile să apară în viaţa noastră.
- Până acum am vorbit cu trainerul Andy Szekely, am primit sfaturi preţioase care ne ajută să fim performanţi. Dar cine este omul din spatele trainerului? Ce pasiuni aveţi?
- Îmi place tot ceea ce fac, îmi place să învăţ şi să împărtăşesc din ceea ce ştiu. Iubesc călătoriile. Îmi place foarte mult să merg în Elveţia. Îmi place Spania pentru oamenii ei, Viena pentru arhitectură, Parisul. Îmi place sportul. De curând mi-am găsit o nou pasiune – gastronomia. Am constatat că-mi place să gătesc, mă ajută să-mi pun corpul în mişcare. Îmi plac salatele, am un regim de viaţă sănătos. Îmi place mult să aflu lucruri noi şi să le experimentez în primul rând pe mine. Când te cunoşti pe tine, devii liber. Când îi cunoşti pe ceilalţi, devii lider.
Maura Anghel
Casetă 1
Este antreprenor, autor şi speaker profesionist cu o experienţă de peste 15 ani în educaţia oamenilor maturi. A publicat 4 cărţi, a produs 34 de CD-uri şi DVD-uri pentru educaţia adulţilor şi editează un newsletter on-line cu peste 25.000 de abonaţi. Ca vorbitor public şi trainer a lucrat cu peste 50 de companii în 5 ţări europene şi a susţinut prezentări în SUA, Canada şi China.
Ca antreprenor a fondat două companii (o editură şi o firmă de training şi consultanţă) şi a iniţiat o fundaţie pentru educaţia viitorilor lideri ai României.

Casetă 2
- Atrageţi atenţia deseori asupra condiţionărilor. Ce efect au asupra noastră?
- Ne ţin pe loc. Sunt câteva condiţionări pe care le-am văzut la mulţi oameni. Una este «Bărbatul furios». Este acea persoană care a învăţat din copilărie că a fi furios e o treabă naturală. Altfel eşti slab, te râde lumea. Nu am o problemă cu această condiţionare, dar acel om nu este flexibil, nu poate fi tandru, spre exemplu. Asta aduce foarte multă nefericire în relaţia lui profesională, în viaţa de zi cu zi. O altă condiţionare tipică este «Femeia tristă». Ea se supără, se victimizează. Ia personal orice replică. Acestea sunt lucruri care merită spuse de-a dreptul, merită puse pe masă fiindcă atunci oamenii au posibilitatea de a alege. Şi pot spune – «Eu nu sunt aşa» sau «Eu sunt aşa şi vreau să mă schimb». O altă condiţionare este cea a «Inteligentului». Sunt acele persoane care ştiu tot şi sunt sceptice în relaţiile cu ceilalţi. În realitate, el nu este sceptic, ci doar cinic. Faptul că neagă evidenţa îl ţine într-o carapace prin care el se protejează. O alta condiţionare este «Ajutita», care este aproape un sindrom. Îi ajutăm pe toţi, mai puţin pe noi înşine. Ne pasă mereu de ce-i în curtea celuilalt şi nu suntem atenţi la noi. Avem prea mulţi oameni care sunt condiţionaţi să-i ajute pe ceilalţi fără să se ajute mai întâi pe ei. Asta vine din educaţie – educaţia socială, de la părinţi, familie, din anturaj. Acestea sunt câteva condiţionări care împiedică progresul. Şi cel personal, şi cel general.