„Ce-ar fi dacă Iaşul ar deveni cunoscut şi prin prisma tramvaielor pictate?”

Interviu cu designerul Silviu Teodor Stanciu

Mijloacele de transport pot conferi identitate unei comunităţi. Este crezul artistic al lui SILVIU TEODOR STANCIU, doctorand la Universitatea de Arte „George Enescu”, cel de numele căruia se leagă realizarea tramvaiului modernizat la Paşcani, apariţia cărţilor educative din seria „Papatram şi compania” şi prezenţa tramvaielor personalizate pe străzile din Iaşi.

- „Interes, creativitate, perseverenţă, implicare în real”. Sunt atributele pe care vi le asocia un cunoscut cadru universitar. Dumneavoastră cum v-aţi caracteriza?
- Pot să spun că sunt un individ preocupat de ceea ce este în jur şi că sunt puternic ancorat în real. Dar doza de optimism şi de a face tot timpul un pas înainte mă face, uneori, să devin naiv...
- E un defect?
- N-aş zice că e un defect, însă trebuie găsită tot timpul doza de echilibru.
- Aţi uitat să precizaţi că aţi fost un copil precoce...
- Da, dacă se poate spune aşa despre un copil de trei ani preocupat de maşini. Ideea este că la un moment dat m-am plictisit de ele şi m-am „reprofilat” pe tramvaie.
- Totuşi, în clasa a treia ajungeţi să faceţi benzi desenate.
- Corect. Erau benzi desenate făcute doar pentru mine, nu au fost niciodată publicate. Am desenat până în clasa a XI-a, desigur, pe teme adaptate odată cu trecerea anilor.

„Am ajuns să recunosc tramvaiele după zgomot”

- În timpul studenţiei, gama preocupărilor, evident, se diversifică şi aşa ajungeţi să creaţi un concept nou pentru un avizier publicitar pe scara blocului, forme noi ale sticlei de apă minerală şi, piesa de rezistenţă, tramvaiul cu podea joasă. Am uitat ceva?
- Proiectul cu avizierul s-a realizat prin intermediul facultăţii, având un beneficiar real. S-a lansat tema, au existat trei proiecte, dintre care unul a fost pus în practică de firma care avea nevoie de inspiraţie proaspătă, de creativitate... De altfel, nu au fost primii care au apelat la serviciile studenţilor pentru a concepe un anumit produs. Prin 2008, cred a fost proiectul cu forma sticlei de apă „Aqua Carpatica”. Nu este vorba de actuala formă, ci de una mai veche...
- Tramvaiul cu podea joasă?
- Modelul SITRA. „Si” de la Silviu şi „Tra” de la tramvai. Proiect început în 2008 şi finalizat în 2009, într-un moment în care în Iaşi încă mai funcţionau tramvaiele de tip Tatra. A fost lucrarea mea de licenţă.
- Nu mi-aţi spus cum aţi ajuns să fiţi pasionat de tramvaie...
- La cinci ani, plictisindu-mă oarecum de maşini, căutam să văd altceva în afară de blocuri şi magazine. Iar diversitatea venea tocmai din ceea ce trecea pe stradă, pe linii. Adică tramvaiul... După care au apărut întrebările: câte sunt, câte modele? Dar câte culori sunt? Astfel am început să-mi notez, să-mi fac nişte fiţuici, care ulterior s-au transformat în tabele cu numere de la 1 la 100, apoi la 200 şi 300. Le bifam pentru a vedea care tramvaie există. Aşa că am învăţat tramvaiele după număr de parc, după care am ajuns să le recunosc după zgomotul pe care-l produceau. Lucru care s-a păstrat şi astăzi, e drept, cu mici excepţii...
- Vă supun unui test. Tramvaiul 141: ce tip este?
- Este un GT4. Alb. Adus din Halle...

„Circul destul de mult cu tramvaiele. Atât că m-am mutat din Tătăraşi, iar în Nicolina, unde stau acum, nu sunt tramvaie. Vor fi, începând de anul acesta”

* * *

„Realizarea unui tramvai nou presupunea costuri exorbitante. Aşa s-a decis să fie modernizat un tramvai existent”

- Proiectul SITRA este urmat de mult mai cunoscutul GT4M. Tramvaiul care circulă în oraş, modernizat la Paşcani. Care a fost istoria lui?
- Este tramvaiul pe care, iniţial, îl botezasem IASITRA. Un tramvai dedicat oraşului Iaşi trebuia cumva „conectat” urbei şi cu numele. Tramvaiul pleca din start cu câteva restricţii foarte clare. S-a pus problema modernizării parţiale a unui tramvai existent, urma să se înlăture partea frontală, cea posterioară, apoi urmau să fie regândite şi mărite pe cât posibil ferestrele şi, bineînţeles, reconceput interiorul. Aceasta, ca parte de design. Bineînţeles, departamentul tehnic de la Paşcani avea să se ocupe strict de toată partea tehnică, de componentele electronice, astfel încât tramvaiul să se comporte ca unul de ultimă generaţie.
- Se ştie faptul că tramvaiul a fost gândit tocmai în ideea de a fi prezentat administraţiei locale, altor primării, astfel încât, la un moment dat, în funcţie de comenzi, să se treacă la producţia lui în serie.
- Este adevărat. Iniţial, am dus macheta SITRA la Paşcani pentru a fi analizată. Însă costurile ar fi fost exorbitante şi aşa s-a decis să fie modernizat un tramvai existent. Să presupunem că paşcănenii ar fi putut realiza un tramvai nou cap-coadă, dar s-a pus problema cine ar fi cumpărat un asemenea vagon, al cărui preţ ar fi fost unul apropiat de cel al unui tramvai produs în Occident.
- Adică 1,8-2 milioane de euro?
- Exact.
- Până la urmă, care au fost costurile cu producerea lui GT4M?
- Aproximativ 500.000 de euro. O modernizare care a presupus păstrarea din vechiul tramvai doar a 10-15% din acesta. S-a păstrat doar saşiul şi structura caroseriei. Altfel, totul este „anvelopat” într-o formă nouă. Aici trebuie spus că au existat mai multe variante, iniţial optându-se pentru un tramvai cu botul rotunjit, pentru ca ulterior să i se confere o formă de „V” asemenea unei cărţi deschise, simbolul pentru un Iaşi cultural şi universitar. Apoi, se observă dinamismul laturii frontale, cu o aerodinamică inversată, având în vedere că nu este un vehicul de viteză, care să arate avangardismul oraşului de la începutul anilor 1900, dar şi suprafeţele rotunjite din partea superioară, care se armonizează cu patrimoniul arhitectural al oraşului. Ca un ultim amănunt, durata de viaţă a tramvaiului este de 18 ani, cu toate că, iniţial, se vorbea de 15-20 ani.

Forma lui GT4M a fost schimbată pentru că s-a dorit ca toate componentele să fie preluate din industria românească. Aşa au apărut problemele legate de costuri. Spre exemplu, parbrizul mare şi curbat, care putea fi făcut la Buzău. Din cauza costurilor, s-a luat decizia de a fi fragmentat în trei părţi. De asemenea, farurile nu s-au găsit la dimensiunile indicate şi la un preţ optim, aşa încât au fost înlocuite cu altele care au modificat proiectul. Nu în ultimul rând, tramvaiul trebuie să aibă culoare verde, pentru a evidenţia spiritul ecologic. În final, s-a ajuns în varianta actuală, de maro sepia, pentru a putea fi realizate şi puse în valoare elemente de grafică de pe laterale, cu simbolurile oraşului.

„Lumea este mult mai atentă în interiorul tramvaielor personalizate”

- Ajungem şi la proiectele artistice ale cărui iniţiator sunteţi: tramvaiele pictate care circulă în oraş. Câte sunt?
- Ideea nu este una nouă. În anii ‘70, în Melbourne, a luat naştere un festival al artei stradale, fiind ales tramvaiul ca suport. La Iaşi sunt patru astfel de tramvaie. Gunther, tramvaiul galben făcut în cadrul FIE 2013, apoi Tramvaiul lui Moş Crăciun, în decembrie 2013, Tramvaiul lui Iepurilă, în martie 2014, şi Tramvaiul Unirii, în noiembrie 2014.
- La care s-a lucrat cel mai mult? Cât timp îţi ia pictarea unui tramvai?
- Toate proiectele au fost diferite. La primul, lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul. La fel şi lipsa unei echipe. La primul tramvai, împreună cu Emil Vătavu, am lucrat cinci zile. Eu desenam, el colora. Cel de Crăciun a fost făcut în cadrul unui workshop al Universităţii de Arte, cu o echipă formată din 15 tineri, finalizat într-o săptămână. Cel mai repede au mers lucrurile la Tramvaiul Unirii. Nu acelaşi lucru îl pot spune despre Tramvaiul lui Iepurilă, unde s-a lucrat cu membrii ASAI (Asociaţia Studenţilor Arhitecţi din Iaşi, n.r.). Adică 25 de persoane, care au lucrat timp de trei săptămâni. Revenind la ultimul, Tramvaiul Unirii, aici abordarea a fost diferită. Nu ne mai adresam copiilor, ci unui public matur, tema fiind de această natură. Şi cu ajutorul şabloanelor, lucrurile au mers mult mai repede.
- Dincolo de confortul vizual, constatăm că tramvaiele personalizate au scăpat de acte de vandalism.
- Am remarcat şi eu. Nu sunt semnate, nu sunt mâzgălite cu graffitti. Sper să nu dăm idei... Şi am văzut foarte multă lume care este atentă în interior.

„Papatram şi compania” este puternic ancorat în realitatea ieşeană, fiind vorba de vagoane care au circulat în Iaşi. De altfel, aceasta a şi fost ideea Asociaţiei TramClub: de a readuce în actualitate tramvaie uitate, astfel încât ieşenii să realizeze că transportul electric există în oraş de 116 ani şi, asemenea unor oraşe care îşi preţuiesc istoria, avem lucruri cu care ne putem lăuda. De altfel, consider că locul lor este într-un „Muzeu al Tramvaielor” şi nu sub un şopron, unde le plouă şi le ninge.

- Proiecte de viitor?
- Mi-aş dori un muzeu al tramvaielor. De altfel, fratele meu, arhitect, a acceptat să trateze la lucrarea sa de diplomă „Muzeul transportului public”, proiect care a fost foarte bine primit de comisia de specialitate de la Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”. Apoi, vă dezvălui în premieră, avem în intenţie realizarea unui Tramvai al Personalităţilor Ieşene, sper să ni se permită acest lucru. Ne dorim să colaborăm cu Muzeul Literaturii, astfel încât tramvaiul să poată fi prezentat în cadrul ediţiei din toamnă a FILIT. Nu vă ascund faptul că discutam cu cei care am realizat aceste proiecte artistice şi ne gândeam ce-ar fi dacă Iaşul ar deveni un oraş cunoscut şi prin prisma tramvaielor pictate. Ar putea fi contribuţia noastră pentru desemnarea oraşului drept capitală culturală europeană.

a consemnat Tudor DAMASCHIN