„Crăciunul vine la toată lumea, dar fiecare îl primeşte după cât s-a pregătit”

default

Dimensiune font:

| 22-12-2016 16:15

Între credinţă şi tradiţie, Crăciunul este aşteptat de toată lumea, iar pregătirile încep, în fiecare an, tot mai devreme. Despre esenţa sărbătorii şi obiceiurile, mai mult sau mai puţin creştine, ce îi sunt asociate am stat de vorbă cu preotul George Chiriţa de la Biserica „Sfântul Ilie” din cartierul Speranţa, Piatra Neamţ.

Cum ne pregătim în aceste ultime zile pentru a primi în case şi în suflete sărbătoarea Naşterii Domnului ?

-- Săptămâna aceasta, în funcţie de cât de mare este parohia, noi, preoţii, venim pe la casele oamenilor cu propriul nostru colind, vechi de peste 1.600 de ani, cu icoana Naşterii Domnului, cu binecuvântare. În rest, rânduiala e aceeaşi pentru toţi – curăţenie, pregătiri, încercăm să încărcăm masa. În Ajunul Crăciunului încercăm să fim gata cu treburile devreme pentru ca după prânz deja să primim colindători, să ne liniştim pentru a doua zi, iar Crăciunul să se suprapună firesc peste nişte aşteptări ale noastre.

Aţi amintit de colinde. Parcă de la un an la altul colindătorii sunt mai puţini...

Românul este un neam pretenţios. Îi plac lucrurile frumoase, dar dacă s-ar putea să le facă alţii în locul lui. Şi atunci e nevoie de un anumit ritual şi din partea preotului care vine cu Ajunul, şi din partea colindătorilor de vârste mici pentru ca omului să-i fie drag să-i primească şi să simtă, în primul rând, că a fost colindat şi în al doilea rând bucuria de a dărui şi de a respecta şi acest obicei „Ne daţi ori nu ne daţi”. Or, dacă e să privim din perspectiva colindătorului, să încercăm să oferim şi din punct de vedere muzical, şi al versului, şi al prezenţei un colind frumos, să punem suflet, să avem atitudine. Astfel omul va avea prea puţine motive să nu respecte acest obicei, chiar dacă în momentul respectiv nu are aşezarea sufletească necesară, pentru că în fiecare an de sărbători fiecare om îşi aduce aminte şi de necazuri, nu doar de bucurii.

Ce le lipseşte oamenilor pentru a fi fericiţi de sărbători?

Oamenii vin la spovedit cu aceleaşi probleme, fie că e în Postul Crăciunului sau în cel al Paştelui ori la mijlocul lunii iulie, ca să dau un exemplu. Ei au aceleaşi probleme, doar că simt un impuls şi un prilej suplimentar acum să le rezolve. Încercăm şi noi să ne folosim de aşezarea lor sufletească pentru a împinge lucrurile înainte astfel încât, într-o succesiune de câteva Crăciunuri, să îi aducem măcar la minimul pe care îl credem noi normal într-o familie de creştini. Preotul vede lucrurile în perspectivă şi nu se mai gândeşte că sunt pentru acum, ci pentru tot restul vieţii.

-- Ce înseamnă să fim mai buni de sărbători?

-- Este mai bun de sărbători fiecare după cum s-a pregătit. Cei mai buni de sărbători sunt cei care sunt buni tot anul. Ei sunt în stare şi de sărbători să se depăşească pe sine. Lăsând la o parte Luna cadourilor cu care am crescut cu toţii, încercăm şi noi, asemenea magilor care au adus daruri pruncului Iisus, urmând exemplul Sfântului Nicolae, să fim darnici şi să facem acest lucru la modul discret, frumos, bogat dacă reuşim. E important să păstram simbolul darului, care n-ar trebui să fie doar un dar ca să îmi menţin eu un status social prin ceea ce ofer sau să îmi confirm o imagine, ci să dau în numele lui Hristos. Abia atunci cred că darul va avea în componenţă suficiente lucruri ca să aibă şi valoare simbolică dincolo de ceea ce scrie pe etichetă.

-- Cum pot învăţa să se bucure de sărbători cei singuri, cei bolnavi, cei sărmani?

-- Ne uităm la ştirile din toată lumea şi vedem cum se bucură de lucruri foarte simple oamenii care învaţă să nu mai fie complicaţi, împrăştiaţi şi care nu vor să zacă în sentimentele lor. Se bucură de mărunţişuri nişte copiii din Africa, din Asia sau din zone calamitate. Când vin la biserică oamenii, dincolo de aşteptările lor de asistenţă socială, mai ales în perioada sărbătorilor, vin şi pentru acel efect pe care dragostea lui Dumnezeu poate să îl producă în sufletul lor rănit de propriile păcate sau de ura celor din jur, de indiferenţa lor sau de o stare de părăsire ori de boală. Toate lucrurile acestea sunt reale şi dor. Pe principiul compensaţiei, noi adăugăm linişte, încercăm să pornim vindecarea lor şi de aceea ne şi spovedim înainte de sărbători.

-- Cum vede Biserica simbolurile şi obiceiurile mai mult sau mai puţin creştine asociate sărbătorii Crăciunului? Împodobirea bradului, de exemplu, este un obicei păgân la origini.

-- Atunci când nu sunt rele în sine, Biserica încreştinează lucrurile. Şi un brad nu are cum să fie rău. Încercăm să cultivăm o gândire simbolică a omului pentru că e o treaptă mai sus decât gândirea strict materială. Deja asociezi unui lucru pe care îl vezi o altă semnificaţie, un alt sens, o altă valoare. Noi încercăm să facem acest lucru pentru ca oamenii să aibă o viaţă mai bogată şi ca lucrurile să valoreze mai mult decât ingredientele de pe etichetă. Nici omul, dacă îl luăm după ingredientele sale chimice, nu valorează foarte mult. Dar noi spunem că are o valoare destul de mare şi o protejăm, iar atunci omul înţelege că viaţa are şi o dimensiune simbolică, atitudine care nu face decât să îmbogăţească felul în care trăieşti viaţa de zi cu zi. Şi pentru că e greu să faci acest lucru chiar de luni până duminică, 365 de zile pe an, sărbătorile punctează astfel de prilejuri. În astfel de momente toată lumea face un efort să se pregătească şi să adauge sens şi valoare lucrurilor. Se osteneşte fiecare după cât doreşte şi cât îl învaţă tradiţia comunităţii, a familiei sau cât este dispus să se reinventeze la un moment dat.

-- A devenit Crăciunul prea comercial?

-- E normal ca entităţile comerciale să îşi vadă interesul lor, eu nu pot să sper decât ca oamenii care sunt în spatele acestor entităţi să se gândească şi la Crăciunul lor, care nu depinde numai de balanţele de intrări-ieşiri din contabilitate. Nu poţi să condamni, omeneşte vorbind, pe respectivii. Duhovniceşte vorbind, ăsta este ethosul românesc tradiţional care va supravieţui în ciuda iarmarocului. Parcă am văzut mai puţine kitsch-uri ca în alţi ani sau poate nu am umblat eu suficient ca să le văd.

-- Simţiţi oamenii mai aproape de Biserică de sărbători?

-- Încercăm să profităm şi noi de sentimentul de vinovăţie al omului care se străduieşte măcar la zile mari să îşi dovedească sieşi şi celorlalţi că este mai bun. Biserica intră în jocul acesta şi încercăm să oferim ceea ce în mod obişnuit nu are căutare în tumultul vieţii zilnice a omului şi anume linişte, pace, sănătate sufletească, o altfel de bucurie. Ne pliem pe nişte aşteptări ale omului, încercăm şi noi să avem o anumită satisfacţie de sărbători că am făcut ceva chiar dacă în alt plan.

-- Cum este Crăciunul în familia unui preot?

-- Relaxant. Sărbătoarea vine după osteneala mersului cu Ajunul, după osteneala orelor de stat în scaunul de spovedanie care s-au suprapus peste ostenelile obişnuite de zi cu zi. Dar poate tocmai acea stare de uşurare, de prag pozitiv care vine odată cu Crăciunul ne face să simţim mai bine sărbătoarea chiar şi pe plan strict fizic, dincolo de latura duhovnicească.

-- Ce ar însemna un Crăciun tradiţional romanesc pentru un creştin?

-- Avem destule lucruri nu neapărat creştineşti, dar tradiţionale, grefate pe sărbătoarea Crăciunului. Pomana porcului, slănina pe cărbuni de Ignat şi de Sfânta Eugenia pe 24, nici într-un caz nu-s obiceiuri creştineşti. După post, creştinul nu are rost să se încarce prea tare culinar pentru că n-o să-i fie bine. Le înţelegem disperarea celor care tot postul au mâncat fripturi, pentru că a fost ofertă la carnea de porc, şi nu-i mai simt gustul celei de Crăciun şi atunci încearcă, măcar cantitativ, să suplinească nevoia de a se bucura în plus faţă de săptămâna trecută. E greu pentru cel care mănâncă în fiecare săptămână cozonac să îl guste cu toată plăcerea de sărbători, nu avem ce să le facem. De la an la an, mai ales că sunt magazinele deschise şi nu mai trebuie să facem provizii, simţim nevoia să nu mai existe un prag între post şi sărbători, între zilele de dulce şi următoarele zile de post. Încercăm să normalizăm lucrurile, dându-le un pic de sens, de simbol, de parte duhovnicească. Decalajul dintre post şi sărbători sau dintre sărbători şi zilele obişnuite nu e foarte normal pentru creştinul ortodox.

Oamenii încearcă să facă lucruri care să le placă lor. De Crăciun e vorba de porc, de masă. Unii care gătesc mai mult se gândesc la familie şi la faptul că pot să fie împreună, alţii se gândesc să meargă într-o parte sau alta. Sunt unii care se mai gândesc, cu această ocazie, că «Pot să mă duc şi eu la Biserică», alţii care se gândesc că «Trebuie să mă împărtăşesc că vine Crăciunul, să-l primesc pe Hristos în ieslea sufletului meu». Crăciunul vine la toată lumea, dar fiecare îl primeşte după cât s-a pregătit”.

 

Să nu lăsăm să moară obiceiul acesta al colindelor, chiar dacă este de datoria noastră să îl facem un pic şi altfel. E preferabil, decât să dăm bani, să avem pregătite bomboanele, ciocolăţele, fiecare după puterile noastre, pe de o parte să încurajăm colindătorii, pe de altă parte să nu-i transformăm în nişte oameni interesaţi şi bucuria să nu le piară pentru că ei aşa înţeleg lucrurile, un pic mai material. Moş Crăciun există şi se numeşte Sfântul Nicolae căci el şi magii sunt cei care aduc daruri”.

 

-- Ce le uraţi credincioşilor pentru aceste sărbători?

-- Fraţilor, bucuraţi-vă, călătoriţi, odihniţi-vă, jucaţi-vă, dar toate cu simţul raţiunii şi al cumpătării, ca să ţină cât mai mult bucuria, să fie una de calitate, fără efecte adverse. E important să ne obişnuim cu lucrurile bune, iar cele rele să se spele şi să rămână curate.

 

A consemnat Alina FERENŢ

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
„Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor”
07/10/2019 11:02

  „Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor” * dialog cu scriitorul Dan Doboş, directorul Bibliotecii Judeţ ...

„Avem un sistem educaţional secularizat, sincretic, pe alocuri aberant”
05/05/2018 16:15

- Doamna profesor, tocmai aţi participat la Conferinţa Internaţională de Educaţie a Adulţilor. Ce spun specialiştii in domeniu despre starea actuală a actului educaţional şi nu mă refer doar la zona ...

 Mihai Chirica: „Nu poţi doar să ceri. Trebuie să şi oferi”
26/03/2018 05:45

  - Domnule Chirica, social-democraţii participă - şi este uimitor acest lucru, la unul dintre cele mai triste paradoxuri ale timpului nostru. În timp ce trăim in poate cea mai mare criză a ...

 ”Pe vremea comuniştilor aveam personal medical, dar nu aveam aparatură. Astăzi, e invers!”
03/02/2018 04:30

-- Domnule doctor, se implinesc patru decenii de cand Spitalul de recuperare a apărut in viata iesenilor. Sunteti singurul medic rămas in activitate din acele vremuri... Cum a apărut această idee? - Totul ...

Prof. dr. Florin Mitu: „A gândi pozitiv este un element cheie pentru un medic”
12/10/2017 04:45

Despre recuperare cardiovasculară, factorii de risc in bolile cardiovasculare şi ce trebuie să facem ca să ne protejăm inima de evenimente nefericite, dar şi despre alte lucruri interesante, dr. Florin M ...

Marius Oprea: „Niciodată nu este prea tîrziu pentru adevăr şi nici pentru dreptate”
02/10/2017 05:00

- Aţi infiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, institut de cercetare aflat sub egida Guvernului. Plecind de la această postură, cum se văd astăzi urmările comunismului şi cum ar treb ...

Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel: „Un discurs care nu îl respectă pe interlocutor este un discurs pierdut”
19/08/2017 06:00

 Cald, deschis şi mai ales din cale afară de receptiv la tot ceea ce il inconjoară, lingvistul Stelian Dumistrăcel a mărturisit care este cea mai mare implinire pe care i-a oferit-o viaţa la catedră ...

„Orice ar fi, fizica nu se uită”
27/07/2017 05:36

  - De unde pasiunea pentru fizică? - Am trecut prin sistemul de invăţămant ca orice copil obişnuit. La un moment dat, am sesizat că sunt capabil să mă descurc la matematică mult mai bine decat ...

„În viaţă am avut o şansă extraordinară: să fac ceea ce îmi place”
13/07/2017 12:20

În interviul acordat cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, dr. Lăcrămioara Stratulat, care ocupă funcţia de director al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi ...

Interviu cu Doru Baltag, medicul care alungă durerea cu ajutorul acelor
08/06/2017 05:25

-Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Cum de aţi ajuns să practicaţi Medicina? -Traseul alegerii profesiei medicale este destul de liniar. Părintii mei au fost asistenti medicali in l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei