„Este nevoie de un sat sănătos să creşti un copil”

Programele de dezvoltare comunitară ale Fundaţiei World Vision doresc să ofere şanse reale de reuşită pentru copiii din mediul rural * cele mai multe se axează pe educaţie şi implică toţi membrii comunităţilor * în cadrul proiectelor se nasc adevărate poveşti între donatorii din străinătate şi copii ajutaţi

 Gabriela Grama lucrează de trei ani în cadrul World Vision România, în calitate de specialist în comunicare, timp în care a fost implicată în numeroase proiecte care au ajutat numeroase sate ale Moldovei să prospere. Se declară norocoasă că lucrează într-o astfel de organizaţie, poate fi martora unor poveşti de viaţă deosebite şi poate lega prietenii cu toţi cei pe care i-a ajutat. Cele mai mari provocări ale programelor de dezvoltare comunitară în care sunt implicaţi sunt mentalităţile oamenilor din mediul rural, însă de cele mai multe ori programele se încheie cu succes.

Vorbeşte-ne puţin despre fundaţia World Vision.
Fundaţia World Vison România îşi desfăşoară activitatea în mediul rural. E vorba despre programe de dezvoltare comunitară a localităţilor din mediul rural. Avem beneficiari, în special copii, pentru că noi către asta tindem, vrem să aducem o viaţă mai bună copiilor, dar, în acelaşi timp pentru ca acei copii să aibă o viaţă mai bună noi, lucrăm cu toţi adulţii cu care aceştia vin în contact. Lucrăm cu părinţi, cadre didactice, cadre medicale, autorităţi locale, preoţi, tot ceea ce înseamnă comunitate rurală devine obiect de intervenţie pentru World Vision România. Dacă ar fi să o spunem mai simplu ai nevoie de un sat sănătos ca să creşti un copil, pentru că el va fi influenţat de tot ceea ce este în jurul lui, ca să poată să se dezvolte.

Cu ce se deosebeşte World Vision România faţă de alte ONG-uri?
Intervenţiile noastre sunt fundamentate în baza unor statistici. O dată la 2 ani desfăşurăm o amplă campanie de colectare de date pentru Raportul Bunăstarea Copilului, un raport ce pare a fi unic în România din punctul de vedere al ONG-urilor, nu am mai auzit să fie un ONG care să desfăşoare o cercetare atât de amplă în mediul rural, cu privire la Bunăstarea Copilului. Cu atât mai mult dacă noi am lansat acest studiu în 2014, cifrele încă sunt de actualitate. De asemenea monitorizăm în permanenţă, să vedem dacă Eurostat sau alte instituţii de cercetare, aduc statistici noi în atenţie, în momentul în care, discutăm despre sărăcia copilului din mediul rural.

Aveţi voluntari în cadrul Fundaţiei?
Acum suntem în plină colectare de date, deci ne bazăm pe sprijinul voluntarilor. De obicei avem voluntari care ne ajută punctual în cadrul organizaţiei, fie pe teren, fie chiar la birou, pentru că este şi foarte multă muncă de documentare, de arhivare, de îndosariere şi atunci ne sprijină inclusiv pe partea aceasta organizatorică.

Cum îi ajutaţi concret pe copii din mediul rural?
Prin programele de dezvoltare comunitară noi ne adresăm comunităţii ca întreg şi toţi membrii comunităţii trebuie să conştientizeze faptul că acei copii din comunitate sunt răspunderea lor şi atunci avem programe care implică efectiv partenerii în derularea unor proiecte sau a unor activităţi pentru bunăstarea copiilor. Şi bineînţeles sunt proiecte pe educaţie. Aici mergem de la cele mai mici grupe de vârstă până la liceu, pentru cei de grădiniţă şi cei de şcoală primară generală, lucrăm intens cu cadrele didactice pentru ca acestea să propună proiecte care să se desfăşoare în cadrul unităţilor şcolare.

De unde provine finanţarea Fundaţiei?
Fundaţia World Vision România are capital străin, momentan, dar începem să obţinem sprijin şi din partea donatorilor români, pentru că România este o ţară a paradoxului în sensul că noi suntem în Uniunea Europeană şi totuşi Vasluiul unde lucrăm noi, este cel mai sărac judeţ din Uniune. Pe de altă parte România, începe să aibă şi o piaţă a donatorilor care ar putea să sprijine programele noastre. Fondurile momentan sunt asigurate de programele de tip sponsorship, deci avem 2 programe, o finanţare din partea SUA şi o finanţare din partea Taiwanului, avem donatori individuali din aceste ţări care leagă o relaţie de prietenie prin corespondenţă cu copii din mediul rural. Ei sprijină programele noastre cu o sumă lunară sau anuală, ţin legătura prin scrisori cu copii de la sate şi bineînţeles copilul prin scrisori povesteşte ce s-a schimbat în comunitatea lui.

Se nasc prietenii şi poveşti în urma acţiunilor fundaţiei?
Da. Este un aspect interesant în cadrul organizaţiei în care lucrez şi mă bucur că am avut şansa aceasta. Din partea SUA, donatorii sunt extrem de activi, scriu multe scrisori şi leagă relaţii de prietenie cu aceşti copii şi mai mult decât atât îi vizitează, se întâmplă ca ei să vină în România, şi au acest drept să vină şi să vadă copilul pentru care ei sponsorizează programul de dezvoltare. Este interesant că aceşti oameni din străinătate înţeleg foarte bine conceptul de dezvoltare comunitară. Ei înţeleg că dacă îi dai bani familiei în mod direct se produce o dependenţă financiară care nu este tocmai cea mai utilă. În momentul în care obişnuieşti o persoană să îi dai un sprijin financiar, cum este de exemplu venitul minim garantat, s-ar putea ca persoana să nu mai fie motivată să muncească sau s-ar putea să considere că venitul minim garantat e tot ce are nevoie să treacă de la o lună la alta. Noi încercăm ca aceste donaţii pe care le primim din străinătate să le folosim astfel încât comunitatea să prospere şi să existe şanse pentru copii în mod real. Desigur aceşti donatori prin relaţia lor de prietenie pot să ofere dacă doresc donaţii specifice către familie, mai mult decât donaţia lor lunară către fundaţie.

Ce proiecte aveţi în desfăşurare momentan?
Avem şi proiecte care nu sunt finanţate de donatorii individuali, sunt prin granturi obţinute tot din străinătate, sunt şi proiectele de revitalizare a agriculturii, încercăm să atingem toate palierele. Insistăm pe partea de educaţie unde lucrăm cu copiii şi cu tinerii pentru că avem şi burse şcolare pentru liceeni. Pe educaţie, prin proiectele pe care le desfăşurăm pentru copiii de şcoală generală, încercăm să le dezvoltăm acestora nişte abilităţi de viaţa. Poate cel mai reprezentativ proiect în acest sens este cel legat de educaţia remedială în care am avut copii de şcoală generală care au făcut meditaţii cu copii de şcoală primară. Noi am lucrat cu aceşti copii de şcoală gimnazială şi cu profesori din şcolile respective şi i-am instruit cum să desfăşoare aceste ore de meditaţii în baza unui plan de activităţi, în baza unor activităţi nonformale, jocuri distractive. Iar cei mici care aveau probleme la scris, citit socotit şi veneau din familii foarte vulnerabile, poate că nu aveau condiţii acasă să-şi facă temele, au beneficiat de astfel de ore de educaţie remedială. Acesta este un exemplu de proiect, pe care noi îl facem împreună cu comunitatea pentru alţi copii din comunitate. Lucrăm şi pe partea de voce şi participare, tot cu tineri, sunt misiuni prin care nu numai că le arătăm că au drepturi şi că drepturile lor sunt importante, dar vorbim despre ei şi despre faptul că părerile lor trebuie să fie ascultate. Atunci când autorităţile locale doresc să aducă îmbunătăţiri în viaţa copilului cel mai bine şi cel mai indicat este să întrebe copilul de ce are nevoie. Avem şi sesiuni cu părinţii, reunim părinţii în şcoli, avem sesiuni de informare, despre drepturile copilului, despre importanţa igienei, despre importanţa educaţiei, despre importanţa nutriţiei şi cum să îşi îngrijească copii pentru a rămâne sănătoşi. Este foarte important dacă noi lucrăm cu aceşti copii, dacă nu există continuitate în casă cu familiile lor intervenţia nu este completă. Avem şi sesiuni cu profesorii de educaţie nonformală să facă orele de la şcoală mai distractive şi mai plăcute pentru copii.

Care este cel mai recent proiect?
Ultimul proiect despre care vreau să vă vorbesc este cel de burse „Vreau în clasa a 9 a”, în care îi sprijinim pe copii din mediul rural să meargă mai departe la liceu oferindu-le o bursă lunară de 100 de lei. Foarte mulţi copii din mediul rural renunţă la şcoală mai ales din cauza distanţei lungi. Dacă ei locuiesc într-un sat situat la câţiva kilometrii distanţă şi nu au transport, ei nu mai merg la liceu. Există şi problema financiară, microbuzul din satul lor şi până la liceu costă 100 de lei pe lună în condiţiile în care ei au doar alocaţia şi ajutorul social şi ne dăm seama că trăiesc 9 persoane din 700 de lei într-o lună, banii nu sunt suficienţi.

Ce riscuri apar când un copil renunţă atât de devreme la şcoală?
În aceste cazuri apare un risc pe care l-am identificat recent. În aceste comunităţi izolate există foarte multe fete tinere care nu pot să meargă la liceu şi atunci ele rămân acasă, iar singura variantă pentru ele este să devină soţii, dar devin soţii un pic mai devreme decât ar trebui, în sensul că la 16 -17 ani ele deja sunt mame minore. Desigur situaţiile pe care le-am întâlnit de cele mai multe ori sunt să zicem fericite, în sensul că tatăl recunoaşte copilul, ea are o familie, are un sprijin, dar cred ca ar trebui să le oferim mai multe şanse mai ales fetelor din mediul rural, să nu fie aceasta singura lor opţiune în viaţă.

Care este cea mai mare provocare în astfel de cazuri?
O mare provocare în aceste cazuri sunt mentalităţile oamenilor, ne luptăm cu mentalităţile părinţilor care îşi încurajează fetele să devină soţii. În acest sens avem sesiuni de informare pe tema educaţiei sexuale, avem chiar şi sesiuni de informare pentru nutriţia şi alăptarea copilului de 0-5 şi lucrăm cu mamele din comunităţile rurale. Cele mai importante provocări sunt mentalităţile pentru că atunci când o familie înţelege cât este de importantă educaţia, înţelege şi că trebuie să facă cele mai mari sacrificii şi copii lor să meargă mai departe la şcoală.

A consemnat Georgiana BĂNUC