„Literatura are nevoie şi de genii, şi de epigoni, şi de mediocri, dar fiecare să rămână pe raftul lui”

 * „Statutul scriitorului este unul marginal, la îndemâna analfabetismului care se instaurează în lumea noastră”, spune scriitorul Adrian Alui Gheorghe, director adjunct al Institutului Cultural Român din Praga, care a făcut şi alte dezvăluiri într-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Regional al Moldovei.

 

 

- Sunteţi scriitor recunoscut pe plan naţional, tradus în mai multe limbi de circulaţie internaţională atât ca poet, cât şi ca prozator. Vă adresez o întrebare abruptă: care mai este statutul scriitorului în România, un popor care are nevoie de valori, de modele?

- Trăim, din păcate, într-o societate în care confuzia de valori a bulversat toate regulile, toate normele. Lucrul este valabil în absolut toate domeniile, nu numai în artă, în literatură. Răul pleacă din mediul academic, după părerea mea, ambiguizarea învăţământului superior românesc a dus la această stare de mediocritate care domneşte în lumea noastră. Universităţi particulare deservite de improvizaţii de cadre didactice au scos pe bandă rulantă absolvenţi cu diplome pompoase neacoperite de nici un fel de competenţe, de ştiinţă în domeniu. Respectul pentru valoare şi valori s-a dus pe apa sâmbetei, instituţiile noastre sunt căpuşate de o mulţime de nulităţi cu diplome. Învăţământul românesc, cel care dă generaţiile de mâine, este, de aproape trei decenii, terenul celor mai penibile experimente. Da, de aici pleacă răul! Politicieni cu diplome luate la kilogram ne decid soarta. Profesori cu diplome luate la sereleuri îngăduite de sistem ne pregătesc copiii. Absolvenţi de facultăţi de drept organizate prin subsoluri de case de cultură ne fac legi. Ne vor opera chirurgi absolvenţi la învăţământ la distanţă? Ei, în acest context, care să fie statutul scriitorului? Unul marginal, se înţelege, la îndemâna analfabetismului care se instaurează în lumea noastră. Pentru că trebuie să recunoaştem un lucru dureros, pe care îl evită statisticile: românii sunt pe ultimul loc în Europa la consumul de carte, suntem ţara cu cele mai puţine librării din Europa! E scriitorul conştiinţa neamului? Dar neamul pare să facă, în acest caz, abstracţie de propria conştiinţă.

- Astăzi nu este greu să publici, se pune sub semnul întrebării calitatea conţinutului. Ce îi trebuie unui scriitor să creioneze şi să dezvolte un subiect bun, apreciat de critici, dar şi de public? Talentul şi inspiraţia parcă se găsesc la colţ de stradă. Vă întreb, deoarece există oameni politici care au scris cărţi pe bandă rulantă, iar vânzările foarte bune sunt sub semnul întrebării.

- Da, suntem societatea cea mai bizară din lume, care scoate din puşcărie indivizii care scriu cărţi ca şi cum ar împleti coşuri de nuiele...

Febra autorlâcului a prins în societatea noastră, aici cred că e vorba şi de lipsa unui pic de ruşine cu care fiecare individ trebuie să se apropie de pagina albă. Versificatori penibili se cred egalii oricărui scriitor cu har, mediocritatea agresivă tinde să ia prim planul literaturii. Cei care au făcut bani în societatea noastră cred că pot cumpăra cu ei inclusiv valoare, că îşi pot cumpăra un loc în panteonul artelor. Spunea, cu umor, dar şi cu înţelepciune, latinul Vergiliu că două lucruri dacă nu sunt foarte bune nu sunt bune deloc: pepenele şi poezia. Şi avea dreptate. Cine ar mânca un pepene roşu de proastă calitate? Da, sunt de acord că o literatură are nevoie şi de genii, şi de epigoni, şi de mediocri, dar fiecare să rămână pe raftul lui. Aici educaţia, şcoala, critica literară trebuie să facă ordine. Am fost martor, de exemplu, la o lansare de carte a unui poet submediocru la un liceu de prestigiu. Profesorul de română, care o făcea pe-a prezentatorul, vorbea elevilor despre cartea penibilă cu aceleaşi cuvinte cu care l-ar fi prezentat pe Nichita Stănescu! Cu ce impresie au rămas acei elevi de la întâlnirea cu scriitorul? Că literatura e o bagatelă, că poţi să o faci delirând pur şi simplu... Vorbim de consum cultural! Ar consuma acel profesor care delira pe seama cărţii proaste producte alimentare de aceeaşi calitate, fără să facă indigestie? Ar purta el pantofi făcuţi de un cizmar amator?

„Artistul este şi rămâne tributar ADN-ului neamului său”

- Există tineri în România, care dacă nu au plecat o vor face, ce îşi doresc ca rodul muncii lor să fie cunoscut de cititori. Cât de dificil sau nu, este pentru un tânăr scriitor să se lanseze într-o lume în care cantitatea şi nu calitatea primează şi mai ales cât de ambiţios şi răbdător trebuie să fie?

- Există, la nivelul generaţiilor tinere, talente de toată mâna. Posibilitatea debutului nu este îngrădită de nimic, nici de cenzură, dar, din păcate nici de ... autocenzură. Dacă mediul socio-cultural e corupt, atunci şi intrarea în viaţa literară poate fi una greşită. Un scriitor tânăr de origine română poate să se afirme în orice cultură, amprenta limbii şi culturii iniţiale rămân pentru totdeauna. Cioran e (şi) scriitor român, chiar dacă s-a afirmat în cultura franceză. Ca şi Eugen Ionescu, ca şi Celan în cultura germană! Eminescu s-a înfruptat decisiv din cultura germană, Titu Maiorescu din cea franceză! Nu există o dezrădăcinare totală a unui artist, acesta este şi rămâne tributar ADN-ului neamului său, naşterii şi evoluţiei din primii ani. E un lucru demonstrat de oricare artist al lumii.

- Se tot spune că învăţământul şi cultura ar trebui să fie priorităţi naţionale. De ce nu se întâmplă asta? De ce este atât de dificil, dacă nu aproape imposibil, să stopezi exodul de „inteligenţă”? Am ajuns să apreciem oamenii slabi din punct de vedere intelectual, educaţional şi etic?

- Cultura este amprenta identitară, educaţia este procesul de formare şi fixare a conştiinţei, de pregătire a viitorului unei naţii. E o responsabilitate generală, indiferent de funcţie, loc în societate, în politică. Generaţiile tinere şi foarte tinere ne vor lua la întrebări, peste o vreme, pentru societatea pe care le-o încredinţăm. Nu ştiu cum vom răspunde, nu ştiu dacă nu ne va fi ruşine pentru erori, pentru laşităţi, pentru neglijarea istoriei noastre chiar.

- Ce ar trebui să facă oamenii de cultură, intelectualii pentru a da un imbold celor care au putere de decizie să schimbe traiectoria unei naţii, care din 1989 se chinuie să supravieţuiască?

- Mila este un sentiment nobil, nu unul derizoriu, spune morala creştină. De asta, ar trebui să ne fie tuturor milă faţă de societatea tânără, faţă de viitorul ei. Nu problema procurării unei bucăţi de pâine e, până la urmă, problema de bază în România, ci lipsa speranţei. Nu ştim spre ce mergem, nu avem o viziune de ţară, nu avem o ţintă. E o mahmureală istorică în tot ce întreprindem. Ce ar trebui să facă intelectualul, omul de cultură? „Dumnezeu mult i-a dat, Dumnezeu multe îi cere”, vorba unui duhovnic. Să se implice, să nu lase frâiele naţiei în mâini nepricepute, ca să nu spun rău intenţionate.

„Noţiunea de clasă politică a dispărut odată cu instaurarea comunismului şi, din păcate, nu pare să fi reapărut”

- De multe ori, în ultimii ani, a fost pus sub semnul întrebării patriotismul clasei politice şi de aici, nepăsarea simplilor cetăţeni. Aţi cochetat cu politica şi v-aţi izbit de hotărârile politicienilor, care poate, de multe ori, nu vi s-au părut corecte?

- Noţiunea de clasă politică a dispărut odată cu instaurarea comunismului în România şi, din păcate, nu pare să fi reapărut după 1989. Suntem, vorba lui Francis Fukuyama, la „sfârşitul istoriei” când ideologiile au dispărut deja. Lupta pentru putere nu înseamnă politică, cum politica nu înseamnă să fii parte într-un grup sau în altul. Sociologii trebuie să găsească un termen care să ilustreze această epocă.

- Anul acesta, România sărbătoreşte Centenarul Unirii. În ţară se anunţă foarte multe evenimente fastuoase, ce înseamnă pe termen lung acest eveniment? Ce repercusiuni ar trebui să aibă pentru simpli cetăţeni, dar mai ales pentru clasa politică, în afară de fotografii şi câteva strângeri de mâini?

- Centenarul este o şansă pentru regândirea identităţii noastre în contextul unei Europe globalizate. Suntem parte respectată în Europa în măsura în care vom şti să ne afirmăm ca români, cu tradiţiile noastre, cu istoria şi cultura, cu peisajul. Trebuie făcută o investiţie serioasă, materială şi umană, într-un proiect de promovare a culturii naţionale, cartea de vizită cea mai importantă a unui neam. Mult discutatul proiect de ţară ar trebui să aibă, între componente, istoria şi memoria, cultura şi recuperarea valorilor culturale româneşti din universalitate, plus valori materiale certe, cum ar fi o agricultură performantă într-o ţară binecuvântată de Dumnezeu în acest sens. Nu credeţi că la acest moment ar fi trebuit să avem un proiect naţional dedicat Centenarului, care să implice Şcoala, instituţiile culturale, administraţia publică? Demarăm greu şi ne oprim rapid. Deocamdată doar Biserica Ortodoxă Română pare să aibă un program coerent de sărbătorire a eroilor din această sută de ani de istorie! Iar Catedrala Mântuirii Neamului, care va fi inaugurată în acest an, poate fi un corolar al unui efort naţional. Şi să ne gândim că Eminescu a vorbit primul de necesitatea unei asemenea catedrale!

- Aţi fost numit director adjunct al Institutului Cultural Român de la Praga. În contextul actual, dacă ne raportăm la instabilitatea politică internă şi externă, cum sunt priviţi românii? Ce se poate face pentru a îmbunătăţi această imagine? În hârtii există strategii, dar românii au o problemă cu practica...

- Practic nu a fost o numire, ci am câştigat un concurs de proiecte, cu audieri la nivelul comisiilor de cultură şi de politică externă de la nivelul Senatului României, cu un vot în plenul Senatului. Am venit cu un proiect coerent de promovare a culturii noastre într-un spaţiu cultural cum este cel din Cehia, lucruri concrete, perfect realizabile. E o tradiţie a relaţiilor culturale cu Cehia, istoria mai veche sau mai recentă a făcut ca România să rezoneze cu poporul ceh, mai ales după „Primăvara de la Praga”, după evenimentele din 1968. E o provocare pentru mine, după mai mulţi ani de management cultural instituţional performant în ţară! Vom detalia după începerea misiunii la ICR Praga.

„Vom fi cu adevărat europeni în măsura în care vom descoperi nobleţea unui neam”

- În ultimii 28 de ani, unii politicieni maghiari atât din România, cât şi de la Budapesta au încercat prin diverse metode să atragă atenţia asupra aşa zisului „Ţinut Secuiesc”, iar în această perioadă, când România pregăteşte Centenarul Unirii, diversiunile s-au înmulţit şi sunt tot mai agresive. Cum comentaţi?

- Practic Centenarul Unirii a început la 1 Decembrie 2017 şi va ţine până la 1 Decembrie 2018! Suntem în miezul sărbătoririi, de fapt. Aţi auzit de mari manifestări la nivel naţional? Aţi văzut vreun proiect în desfăşurare, de conştientizare a tinerelor generaţii asupra acestui măreţ secol de istorie românească? Dacă „majoritarii” ar fi avut campanii naţionale, coerente, de redescoperire a istoriei noastre de un secol, orice gest al minoritarilor ar fi trecut în plan secund, ar fi fost contextualizat „centenarului”. În acelaşi timp, multiculturalitatea este un fapt care trebuie recunoscut, nu există popoare cu comunităţi „pure” în lumea noastră contemporană, dialogul intercultural este unul normal şi moral. Vreau să cred că nu ne vom rezuma la a contrazice o minoritate, indiferent care ar fi aceasta şi cu asta vom avea conştiinţa că am vorbit de unitatea noastră veşnică. Unitatea se câştigă continuu, e un atribut al fiecărui individ, dar şi al întregii colectivităţi. Vedem „agresivitatea” unui grup pentru că lipseşte reacţia la Centenar în planul public. Frică îmi e că vom amâna sărbătorirea Centenarului, datorită micilor noastre preocupări, mai mult meschine, politicianiste adesea. Ne vom răzbuna peste o sută de ani, în 2118, când vom sărbători dublul centenar, probabil! Atunci vom fi mai aşezaţi, vom avea timp mai mult.

- Dacă ar fi să vă uitaţi în urmă, ce aţi schimba atât din punctul de vedere al scriitorului, cât şi al omului care poate decide asupra traiectoriei culturale a unui popor ?

- Zice un antic: „Un singur lucru nu poate face nici Dumnezeu, să facă nefăcute cele care s-au întâmplat”. Suntem suma istoriei noastre, suntem, în acelaşi timp, ceea ce sperăm. Până şi trecutul trebuie să-l redescoperim cu speranţă !

- Un mesaj pentru români, atât din ţară cât şi pentru cei aflaţi în „pribegie”, acum când, mai mult ca niciodată, ar trebui să fie uniţi măcar pentru ziua de mâine.

- Vom fi cu adevărat europeni în măsura în care vom descoperi nobleţea unui neam, cel românesc, cu o istorie vie, cu o cultură care nu şi-a epuizat energia.

A consemnat Gianina BUFTEA