„Locul în care funcţionăm acum este unul destul de spectaculos”

Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” din Iaşi (BJI) este deţinătoarea a cinci filiale în oraş, cea mai recentă fiind deschisă în anul 2015. Începând cu prima lună a primăverii, BJI va inaugura şi „Ion Creangă”, pentru care sunt planificate numeroase activităţi şi la care s-a înfiinţat deja o mediatecă dotată cu peste o mie de filme pe DVD sau BlueRay.

Dan Doboş, directorul Bibliotecii Judeţene, a vorbit pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei” despre problemele pe care le întâmpină Biblioteca Judeţeană în acest moment şi despre posibilitatea construirii unui sediu central pe un teren deţinut de Consiliul Judeţean. Printre cărţi şi planuri, Dan Doboş a clarificat unele aspecte din activitatea bibliotecii.

- Care este rolul unei biblioteci judeţene în Iaşi?

- Ce trebuie să ştie publicul este că biblioteca, deşi se numeşte „judeţeană”, deserveşte exclusiv municipiului Iaşi. Titulatura de „judeţeană” a rămas de pe vremuri, când biblioteca avea atribuţii şi o relaţie de coordonare faţă de bibliotecile orăşeneşti şi comunale. Rolul unei astfel de biblioteci... În primul rând trebuie să asigurăm necesităţile de informare, de educaţie şi de divertisment. De asemenea, un lucru foarte important, pe care mulţi îl uită, este menirea ei de a tezauriza toată cultura scrisă din comunitate, deci din judeţ, în cazul nostru. Mă refer aici la obligaţia de a cunoaşte şi de a avea relaţii cu toţi cei care contribuie la îmbogăţirea culturii scrise: editori, scriitori, autori de monografii, autorităţi locale care publică lucrări de interes local. Dacă e să vorbim simplu, atunci din punctul meu de vedere, biblioteca e locul în care te duci să studiezi, e locul în care cauţi certitudini când te încurci în suprastufoasa informaţie de pe internet. Biblioteca este locul în care poţi studia în linişte şi într-un climat de „siguranţă intelectuală”, ca să zic aşa.

- Ce îi lipseşte Bibliotecii judeţene în momentul acesta?

- Ce i-a lipsit în toţi cei 96 de ani de existenţă şi anume un sediu propriu, un sediu emblematic. În 2020, biblioteca noastră împlineşte 100 de ani şi în tot timpul acesta nu a avut niciodată un sediu propriu. Situaţia sediului din Palatul Culturii nu a fost clarificată de absolut nimeni, nici de autorităţile comuniste şi nici de cele postdecembriste. În sensul că acolo au existat tot felul de acte, tot felul de înţelegeri, niciunele duse până la capăt şi, până la urmă, decizia noastră şi a Consiliului Judeţean (n.r. – CJ) de a renunţa la un drept pe care noi zicem că l-am avea în continuare, de a ne reîntoarce la Palat, este datorată faptului că sediul acela, când am plecat în 2010, nu mai corespundea din punct de vedere administrativ-funcţional, şi dacă vreţi, chiar legal. Spun legal, pentru că legea patrimoniului şi alte legi legate de securitatea la incendii, de uşurinţa accesului, de tot ceea ce ne preocupă în perioada asta în care avem nenorociri de genul „Colectiv”, nu mai corespundea respectivului sediu. Dau un exemplu: depozitul de carte trebuie, conform legii, să respecte nişte norme de climatizare, de securitate. Ele erau, practic, imposibil de atins în Palat, după cum sunt extraordinar de greu de atins şi în Galeriile Comerciale, unde avem în acest moment sediul.

- În acest moment nu se mai pune problema unei mutări în Palat?

- Nu, nu se mai pune problema. Există, desigur, o discuţie patrimonială cu privire la aripa în care a funcţionat biblioteca, dar ea nu e treaba bibliotecii, ci mai degrabă e undeva între CJ şi Ministerul Culturii. Ei trebuie să decidă, dar dacă e să spun ce gândesc, cu foarte mare sinceritate, părerea mea este că, în contextul în care gustul pentru lectură şi, în general, dorinţa oamenilor de a veni la bibliotecă şi de a accesa cultura clasică sunt într-un declin, atunci cred că biblioteca trebuie să fie, mai degrabă prezentă în comunitate, trebuie să vină către utilizatori şi cred că ar trebui să existe un sediu central mic dar dinamic şi cât mai multe filiale de cartier, unde să încercăm, să venim aproape de cetăţeni. Cam în toate în oraşele mari ale lumii există problema locurilor de parcare şi se poate să constaţi la un moment dat că o clădire mică, dar cu o parcare în care lumea ştie că poate să găsească oricând un loc, să atragă mai mulţi oameni decât o clădire mare, situată central, unde ştii că nu ai nicio şansă să parchezi; pentru că genul de public care vine la bibliotecă, cu excepţia tinerilor, foloseşte maşina.

- În ce fel este afectată activitatea Bibliotecii Judeţene de faptul că nu are un spaţiu propriu?

- Am să vă spun un lucru care o să şocheze: nu este afectată decât în planul imaginii, pentru că o clădire semnificativă, o clădire emblemă, o clădire cu un contur uşor recognoscibil aduce, desigur, în câţiva ani, beneficii imaginii instituţiei care funcţionează în respectiva clădire. Altfel, locul în care funcţionăm noi acum este unul destul de spectaculos, este unul care a fost apreciat de colegii din toată ţara, care au venit anul trecut la Adunarea Generală a ANBPR (n.r. – Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România). Am avut aproape 200 de invitaţi din toată ţara cărora le-a plăcut foarte mult cum ne-am organizat în Galeriile Comerciale. Ca o consecinţă, se adaugă faptul că ne este extraordinar de greu să participăm la orice fel de proiect. Orice proiect cu finanţare, fie naţională, fie internaţională, presupune o proprietate imobiliară, iar noi nu o avem. Dau un exemplu simplu: construirea unui sediu, a unui loc în care depozitul de carte şi alte activităţi să poată fi dizlocate. Multă lume crede că se poate face cu fonduri europene. Ei bine, ne străduim de foarte multă vreme să identificăm o astfel de axă, pentru că normele europene dau bani pentru reconstrucţia bibliotecii, lărgirea clădirii, renovări, dotări, noi activităţi, dar nu dau bani pentru construirea sediului central, pentru că Uniunea Europeană presupune că o comunitate care are o bibliotecă de aproape 100 de ani, a reuşit să o facă să funcţioneze undeva.

 

„Uneori mă simt ca un jongleur care are 6-7 mingi în aer şi se chinuie să le ţină acolo”

 

- În acest moment aţi reuşit să manageriaţi activitatea BJI...

- Noi am reuşit, desigur, să organizăm un tot funcţional, să avem circuite ale cărţilor, ale vizitatorilor, dar întrebarea, şi cred eu că e legitim este: ce te faci când unul sau doi sau trei dintre proprietari decid brusc că au nevoie de spaţiul respectiv pentru o altă destinaţie? Se dereglează atunci un mecanism la care noi am muncit foarte mult. Slavă Domnului, nu e cazul! Avem relaţii foarte bune cu cei cărora le utilizăm spaţiul, dar pe ansamblu, şi grija mea cea mai mare este să se păstreze acest echilibru. Nu vă spun că uneori mă simt ca un jongleur care are 6-7 mingi în aer şi se chinuie să le ţină acolo.

- Anul trecut luaţi în calcul o propunere de construire a unui sediu central. În ce punct s-a ajuns?

- Plenul CJ ne-a întrebat dacă biblioteca noastră se poate muta pe un teren al CJ, care se află în Codrescu. Noi am fost acolo, din păcate durează foarte mult obţinerea certificatelor de urbanism. Pe baza certificatului de urbanism, care să ne spună minimal, în linii generale, ce şi cât se poate construi acolo, vom face un proiect, un studiu de fezabilitate, de văzut dacă putem construi acolo sediul bibliotecii. Deşi mi-aş dori foarte mult să se rezolve problema sediului central, am oarecare îngrijorări cu privire la oportunitatea, dar mai ales la posibilitatea construirii unui sediu reprezentativ pe suprafaţa aceea de teren, care este destul de mică. Regimul înălţimii construcţiilor din zonă e de maximum patru niveluri. Am văzut exact cum arată depozitul, avem norme, ştim de ce suprafeţe avem nevoie... este cumva la limită. Adică nu ştiu dacă se poate construi acolo un spaţiu îndeajuns de mare. Treaba mea este să încerc. Există o preocupare reală la nivelul actualei conduceri a CJ pentru construirea unui sediu, dar nu este o chestiune deloc simplă.

- Când consideraţi că va avea finalitate?

- Ideal ar fi ca în cursul anului 2020 să inaugurăm acest sediu, la împlinirea a 100 de ani. Cum o să fie de-adevăratelea, rămâne de văzut.

- Dacă nu o să se construiască acolo, ce alt loc ar fi potrivit pentru sediul bibliotecii?

- La întrebarea asta îmi permit să nu vă răspund, din motive pe care bănuiesc că le intuiţi. În primul rând, există două variante: să se cumpere o clădire gata-construită, iar aici problemele sunt destul de complicate din punct de vedere tehnic, pentru că clădirile care se construiesc cu scopul de arhivă şi bibliotecă trebuie să aibă o structură de rezistenţă mai specială, şi atunci, pornind de la condiţionarea asta, privind în Iaşi, aria de selecţie a clădirilor gata-construite s-a restrâns dramatic. Și atunci, o eventuală cumpărare de pe piaţa liberă, ar fi complicată şi nu are sens să spun eu la ce ne-am gândit, că explodează preţurile, iar dacă este vorba de construit, la ora asta se construieşte destul de repede dacă există finanţare.

- Unde este hiba în construirea sediului BJI în Codrescu?

- Din câte ştiu, există o cotă procentuală dintr-un teren, care poate fi construită şi, de asemenea, există şi o înălţime maximă a unei clădiri. Dacă certificatul de urbanism pe care încă nu îl avem, va consfinţi cotă de 30% pe maximum patru niveluri, mi-e teamă că nu este spaţiu aşa de mare pentru a satisface nevoile actuale ale bibliotecii, darămite pe cele de peste 30 de ani. O altă problemă care derivă din studiile pe care noi le-am făcut este locaţia. Dealul Copoului este o locaţie extraordinară, doar că profilul utilizatorului din zonă se va schimba dramatic, în sensul în care ne vom adresa studenţilor, ori într-o comunitate care are nişte biblioteci universitare extraordinar de bine utilate şi bogate, a intra noi şi a mai face o bibliotecă dedicată tot studenţilor, mi se pare un lucru contraproductiv şi, pe de altă parte, o depărtare faţă de misiunea definită a bibliotecii, că ne adresăm comunităţii în ansamblul ei. Pe de altă parte, ca manager, în momentul în care nu ai nimic, atunci când cineva îţi dă o clădire de 2000 de metri pătraţi, deşi ţie ţi-ar trebui una 6-7000, o iei aşa, zici „sărut mâna” şi mergi mai departe.

- Să înţeleg că din punct de vedere managerial aţi vrea ca aceasta să se situeze mai în centru....

- Mai în centru şi poftim, dacă nu pe Axa Culturală, într-un spaţiu care să polarizeze mai multe categorii de public. Vă dau un exemplu: noi avem foarte multe acţiuni cu grupe de preşcolari şi de elevi mici. Este greu să te deplasezi, dacă ai o şcoală în Frumoasa, să mergi atât de mult până la un sediu. Al doilea lucru: sediul şi-ar căpăta o anumită notorietate, trebuie anumite repere. Zona aceea nu este înţesată de repere. Ceva de genul „s-a construit biblioteca lângă...”. Lângă ce? Că este greu de ajuns acolo. V-am spus, asta este ideal, dar din păcate noi nu suntem în postura de a alege. Şi dacă autoritatea va hotărî să se construiască acolo, atunci ne vom angrena cu entuziasm în transformarea zonei respective.

- Cu ce proiecte mai întâmpină BJI publicul?

- Biblioteca a avut până în 2015 patru filiale, apoi am inaugurat în Frumoasa, iar la 1 martie sperăm să inaugurăm oficial cea de-a şasea filială – Ion Creangă. unde am reuşit să salvăm de la moarte aproape 40 de mii de volume. Acolo va fi cea mai mare şi mai frumoasă filială, care va rezolva şi cea mai mare problemă a noastră: aranjarea unei săli de festivităţi, pentru că, până acum, pentru manifestări culturale, închideam sala de lectură. Acolo am înfiinţat şi o mediatecă ce presupune vreo mie şi ceva de filme care se împrumută şi la domiciliu – DVD şi BlueRay. Am cumpărat şi un echipament de proiecţie şi, măcar de două ori pe săptămână, vor fi vizionări de filme urmate de dezbateri.

- Am să schimb un pic registrul şi am să vă întreb cum face un jurnalist trecerea de la presă la... conducerea bibliotecii?

- Extrem de greu! Spuneam că, dacă presa ar fi, nu neapărat cea din care am plecat eu, dar cea care a existat între 2000 şi 2008, m-aş întoarce „în genunchi”. Folosesc sintagma asta, care pare patetică, dar aşa este. Am un argument simplu, care pentru cei care lucrează în presă o să spună multe: timp de 20 de ani, cât am lucrat în presă dintre care o foarte mare parte am avut răspunderi editoriale, n-am avut niciun dosar penal. În schimb, am avut anul trecut unul, de la o reclamaţie a unui candidat nemulţumit că i-am atras atenţia că un concurs pentru ocuparea unui post nu e locul de glume şi încercări de a intimida comisia. Am mai fost ameninţat şi cu moartea, pentru că a intrat un tip la mine în birou, pe care îl dădusem afară de la un centru internet, unde el folosea calculatoarele ca să acceseze un cazino online. L-am rugat frumos să închidă respectiva aplicaţie şi să plece. A plecat şi după vreo două ore a dat buzna în biroul meu şi mi-a zis că o să mă omoare şi pe mine şi pe familia mea. După experienţa presei este mai greu să te sperii în astfel de situaţii, mai ales că individul nu era o forţă a naturii. Iaca se întâmplă. Și meseria de bibliotecar este periculoasă.

- Cum aţi tratat situaţia atunci?

- Am tratat-o extrem de calm şi i-am spus că dacă nu iese din biroul meu o să chem paza, iar el mi-a zis „şi ce dacă chemi paza?” şi i-am zis că „hai să vedem ce iese”, iar când am pus mâna pe telefon a fugit.

- Nu aţi înaintat o plângere?

 

- Era un tânăr sub 30 de ani şi era ori sub influenţa unor substanţe care îl făceau să nu fie el însuşi ori avea o boală psihică şi atunci am dat un telefon, am întrebat ce ar risca, iar la ameninţări cu moartea pedeapsa era inclusiv cu închisoarea şi am zis că renunţ. 

 

A consemnat Larisa LAZĂR