„Lucrurile au devenit simple când m-am jucat eu mai mult”

Dialog cu psihologul Iulia Cruţ, autorul cărţii „Trei săptămâni cu trei copii”

 

 

Iulia Cruţ este unul dintre cei mai tonici psihologie pe care îi cunosc. Imediat ce ţi-a aruncat o privire veselă ştii că toate ofurile cu care ai venit în cabinetul ei dispar ca prin minune. Şi cum să fie altfel când Iulia stăpâneşte perfect arta jocului? A jocului cu sine, cu cei din şi cu prichindeii. De curând, psihologul şi-a pus semnătura pe o nouă carte de parenting, „Trei săptămâni cu trei copii”, care va fi lansată astăzi, la Librăria Cărtureşti, la ora 18.00.

- De fapt, este o nouă ediţie a cărţii, prima apariţie fiind acum doi ani. Ce oferă ca element inedit părinţilor volumul „Trei săptămâni cu trei copii”?

- Am inclus în această ediţie zece articole noi în partea a doua a cărţii, cea dedicată unui mod echilibrat de interacţiune cu copiii. Spre exemplu, unul dintre aceste articole este dedicat comunicării, în special cuvintelor pe care le folosim şi ce impact au ele asupra copiilor. Contează mult faptul că avem toate intenţiile bune ca părinţi, în acelaşi timp însă, ce spunem şi cum este de mare importanţă. Acest articol este inspirat de cursurile din domeniul managementului de conflicte astfel încât schimbând un cuvânt, două, observăm cum devine posibilă o comunicare non-conflictuală.

- De ce este importantă o carte de parenting? Cum ajută, cum poate fi folosită?

- Am crescut un copil fără să am la dispoziţie cărţi de parenting, piaţa nu era atât de dezvoltată în acel moment. Mi-aş fi dorit însă să ştiu mai multe despre psihologia copilului şi astfel am început să studiez mai mult. Unii dintre cei care au citit cartea şi care au copii mari acum declară că e foarte binevenită, dar şi-ar fi dorit să fi ştiut despre ce am scris în ea mai demult, multe lucruri le-ar fi făcut diferit şi poate cu mai puţin consum. Noi obişnuim să ne vedem copiii prin ochi de adult şi asta îi ajută. În acelaşi timp, ne face să ne punem mai greu în pielea lor, să identificăm ce le face bine cu adevărat. Cartea pe care am scris-o nu consider că este dotată cu reguli stricte, reţete-minune, fiecărui părinte cred că îi este de mare folos să aleagă ce i se potriveşte lui, copilului lui, familiei şi să adapteze în funcţie de situaţie. Nu m-am străduit să scriu, lucrurile au curs firesc, aşa cum le-am observat în viaţă şi în terapie. Ascultându-ne copiii vom şti exact ce să facem cu fiecare articol din carte.

- Descrie-ne puţin tabloul sentimentelor tale trăite în cele trei săptămâni cu trei copii.

- Ştii cum e când crezi că vei merge în vacanţă şi vei sta la plajă şi vei citi pe malul mării şi te vezi în ipostaza în care vacanţa rămâne, dar verbele „a sta” şi „a citi” se topesc undeva în nisip? Uimire, asta am trăit cel mai des. Am fost mirată că nu-mi iese nimic din cum credeam că va fi, că un copil de trei ani face doar ce vrea şi eu nu am nici un cuvânt de spus cât timp nu mă pun în mintea lui. Am fost uimită să văd că lucrurile au devenit simple când m-am jucat eu mai mult. Mă uitam la mine ca la cineva străin, uimită din nou – câtă rezistenţă poate dezvolta o persoană care este supusă la decibelii care ies din guriţa unui copil, la cererile unor alţi doi, la oboseală, la căldură mare. „Din mirare în mirare”, cred că acesta ar fi fost un alt titlu bun pentru carte.

- Dacă am inversa rolurile şi autorul ar fi un copil, cum ar suna oare o carte „Trei săptămâni cu trei adulţi”? Te rog, fă un exerciţiu de imaginaţie.

- Ori ar ieşi o carte ca „Micul prinţ” ori ar fi o epopee în care copilul, având ca misiune să redeschidă inimile şi să provoace joaca în adulţi, ar avea alături de el, ca ajutoare, cărţile. Obstacole în calea copilului nu întârzie să apară – Marea Seriozitate, Lupul cel Rău al gânditului excesiv şi Înfricoşătoarea Grijă vor încerca să-i zădărnicească misiunea copilului. Cu inocenţă şi inteligenţă copilul găseşte însă o rezolvare, o cale de ieşire – el găseşte pentru fiecare adult şi pentru fiecare inamic câte o carte, acea carte care în copilărie i-a făcut lumină în suflet. Cărţile, atingând acea coardă sensibilă care deschide sufletul, ajung la copilul interior din fiecare adult, iar Joaca renaşte în fiecare dintre ei.

- Ce planuri ai, Iulia, pentru acest an, pentru următorii?

- Nu mi-am propus ceva senzaţional, îmi doresc să scriu în continuare, să practic meseria mea de psihoterapeut, acestea sunt roluri care mă bucură în fiecare zi. Îmi doresc să revăd locurile în care am scris cartea aceasta, să revăd oamenii de acolo, prietenii mei. Şi pe termen lung - să mă joc mai mult, să nu mă mai iau la fel de tare în serios. Am văzut eu că aşa lucrurile devin mai simple, la copii am văzut!

Maura ANGHEL