„Nu prin lege trebuie stabilit cine, cum şi când se internează”

Interviu cu dr. Adina Geană, director general Aegeea Group, fost director general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 

Deşi se află într-o continuă reformă de mai bine de două decenii, sistemul sanitar este în continuare bolnav. Care sunt iniţiativele legislative care au marcat sistemul de sănătate, dar şi cum va fi acesta influenţat de noul pachet de legi propus de ministrul Eugen Nicolăescu sunt câteva întrebările la care a oferit un răspuns unul dintre experţii la vârf în sănătate, dr. Adina Geană, director general Aegeea Group, companie specializata în consultanţă pentru organizarea şi dezvoltarea serviciilor de sănătate şi fost director general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

- Sistemul medical românesc se află astăzi sub semnul unei noi reforme, prin promovarea unui nou pachet legislativ. Cât de mult va ajuta această iniţiativă reformarea sistemului sanitar?
- Momentul actual cere o nouă schimbare, de profunzime, a sistemului de sănătate, motiv pentru care, personal, apreciez că un nou pachet legislativ este absolut necesar. Măsura în care acest pachet legislativ va fi promovat, va da şi măsura schimbării sistemului.

- Care ar fi direcţiile principale după care ar trebui să se ghideze noua legea a sănătăţii?
- Cred că direcţiile principale de schimbare pe care ar fi bine să se axeze noul pachet legislativ sunt: mecanisme de plată bazate pe performanţă, pentru toate nivelurile de asistenţă medicală, stabilirea unor standarde de cost pentru serviciile medicale. Nu în ultimul rând, o definire serioasă şi cuantificabilă a conceptului de calitate a serviciilor, toate menite să aducă şi un sistem de referinţă românesc în materie, care, sintetic, s-ar traduce cam aşa: ce servicii dorim să avem, la ce nivel cantitativ şi calitativ ne permitem să le asigurăm şi care este forma de finanţare pentru care optăm.

„Sistemul de sănătate cere o schimbare în profunzime”

- Cum vedeţi proiectul privind pachetul de servicii de bază? Ce aduce nou pentru pacient? Fondul naţional de sănătate va putea suporta integral serviciile propuse?
- Din punctul meu de vedere, proiectul privind noul pachet de servicii propus, în forma sa actuală, nu atinge nici una dintre cele trei direcţii de mai sus, iar limita suportabilităţii sale, raportată la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate, reprezintă un aspect care nici nu trebuie pus în discuţie la acest moment, deoarece lipseşte din panel „jumătatea de proiect” privind nivelul şi modalităţile de finanţare.

- Transformarea spitalelor în fundaţii sau regii autonome va conduce la responsabilizarea managerilor de spitale sau la privatizarea unităţilor, în timp?
- Cred că abordarea sub aspectul departajării între responsabilizare şi privatizare este una eronată, pentru că pe pacient, ca şi pe finanţator, nu îi interesează şi nu trebuie să îi intereseze forma de proprietate sau de organizare a spitalului, care nu are prea mare legătură cu asigurarea serviciilor de calitate şi acoperirea nevoilor de îngrijire a sănătăţii. Pe toţi ne priveşte funcţionalitatea sistemului şi în acest sens este important, ba chiar vital, să înţelegem că pachetul legislativ ar trebui să fie elaborat cu scopul de a asigura această funcţionalitate, care în prezent este extrem de redusă, şi acesta trebuie să fie obiectivul principal, major, esenţial.
În sinteză, dacă vom avea spitale funcţionale, bine structurate, accesibile, omogen distribuite în teritoriu, care să furnizeze servicii de calitate, atunci când este nevoie de ele şi celor care au efectiv nevoie, forma de proprietate este o problemă care cade în derizoriu. În ceea ce priveşte responsabilitatea managerilor, acesta este o chestiune care, în opinia mea, ţine de aplicare corectă a legislaţiei de către toate părţile implicate şi mult mai puţin de alte elemente.

- Cum vedeţi reducerea numărului de paturi în unităţile sanitare?
- Reducerea numărului de paturi în unităţile sanitare este doar un aspect secundar, care nu poate fi aplicat înaintea procesului de reorganizare şi nici nu reprezintă o formă de reorganizare în sine, ci mai degrabă o consecinţă a acesteia. Problema ţine mai mult de elaborarea corectă a Planului naţional de paturi, care trebuie realizat pe criterii clare şi obiective, legate de cerinţele reale de îngrijire spitalicească, construită pe baza specificului demografic al populaţiei (număr, vârstă, morbiditate şi distribuţie zonală) şi din existenţa personalului specializat şi a posibilităţilor efective de accesare a acestei categorii de servicii. Simpla ajustare numerică nu va rezolva niciuna dintre disfuncţionalităţile actuale.

- Cât priveşte spitalizarea, în proiectul de lege există un set de 300 de diagnostice pentru care nu se va mai accepta internarea în spital. Cum vedeţi, din acest punct de vedere, reformarea unităţilor sanitare?
- Un dicton bine cunoscut spune că „nu există boli, ci bolnavi”, iar noi, toţi, spunem de foarte multă vreme că ne dorim şi facem totul pentru a avea un sistem de sănătate centrat pe pacient. Concluzia nu poate fi decât una singură: stabilirea unor diagnostice „internabile”, fie ele 300 sau nu, înseamnă o imixtiune, aş zice nefericită, atât în relaţia medic-pacient, cât şi în procesul decizional (managerial) de la nivelul unui spital. Nu prin lege trebuie stabilit cine, cum şi când se internează, ci printr-un pachet legislativ bine structurat şi mai ales coerent, trebuie create instrumentele care să vină în sprijinul, atât al actului medical, cât şi al celui managerial, astfel încât decizia finală să fie benefică procesului de îngrijire. În lipsa unei asemenea abordări, se creează premisa pentru nişte situaţii cel puţin ciudate, în care legea, pe care trebuie să o aplicăm toţi, corect şi mereu, impune anumite condiţii, iar respectarea acesteia intră în contradicţie cu decizia profesională. În acest caz, cred că, într-un spital bine structurat, care funcţionează în condiţii bine stabilite privind calitatea serviciilor şi standardele de cost, decizia poate şi trebuie să fie una luată la nivel de spital şi raportată direct la fiecare pacient şi nicidecum prestabilită în baza unor liste. Aşa vom avea şi responsabilizarea de care vorbim, legată de activitatea propriu-zisă a fiecărui profesionist, medic sau manager, şi care nu are legătură cu forma de proprietate asupra spitalului.

„Medicina de familie este un segment de asistenţă medicală extrem de important”

- Totodată, noul proiect de lege pune accentul pe medicina de familie şi pe programele de prevenţie. Are medicina de familie posibilitatea să acopere tot ce înseamnă prevenţie?
- Medicina de familie este un segment de asistenţă medicală extrem de important în orice sistem de sănătate, pentru că înseamnă legătura directă, de primă opţiune şi permanentă, aş zice eu, cu fiecare cetăţean. Medicul de familie se adresează individului, în primul rând pentru a-l învăţa ce înseamnă sănătatea, cum trebuie aceasta menţinută, îngrijită, restabilită. Legătura dintre medicul de familie şi pacienţii săi trebuie să aibă la bază alte coordonate decât cea dintre un medic curant obişnuit, care îngrijeşte ocazional pacientul, şi pacient. Implicaţiile despre care vorbim sunt mult mai ample şi mai profunde şi nu avem spaţiul necesar pentru a le discuta. În condiţiile unei reforme care să se adreseze conceptului de îngrijire a sănătăţii şi care să reaşeze mecanismele de funcţionare ale sistemului, medicina de familie are capacitatea să asigure prevenţia, în aproape toate formele ei.

„Dacă mâine am avea pachetul legislativ elaborat, într-o formulă coerentă şi completă, implementarea lui ar necesita doi ani”

- Cum vedeţi reorganizarea direcţiilor de sănătate publică si trecerea lor la consiliile judeţene? Credeţi că departamentele strategice ar trebui păstrate la Ministerul Sănătăţii, cum ar fi cei de epidemiologie sau inspecţia sanitară de stat?
- Reorganizarea direcţiilor de sănătate publică, indiferent cum se va finaliza, este doar o problemă de natură strict organizatorică, iar dacă impactul este de natură să asigure o refuncţionalizare a acestui segment instituţional, orice schimbare este binevenită. Având în vedere că aceasta este o problemă internă a Ministerului Sănătăţii, nu cred că ea, în sine, ar trebui să ne preocupe prea mult, important va fi rezultatul obţinut, iar acesta va fi vizibil abia peste ceva timp. Acelaşi lucru se poate spune şi despre anumite direcţii sau departamente din cadrul ministerului, indiferent că la acest moment sunt considerate strategice sau nu, pentru că, repet, obiectivul major este mai buna funcţionare a întregului sistem şi mai puţin cine, cui şi cum se subordonează.

- Ca o concluzie, în cât timp credeţi că ar putea fi implementat noul pachet de legi privind reforma în sănătate?
- După părerea mea, va fi nevoie de ceva timp, în primul rând pentru a finaliza un pachet legislativ sustenabil, căci doar „schimbarea la faţă” nu trebuie să mai constituie o opţiune, iar acest lucru trebuie înţeles de către toţi decidenţii. Dacă ne propunem şi vrem să şi realizăm o reformă reală în sănătate, timpul necesar elaborării unui pachet legislativ care să fie măcar rezonabil, începe să curgă de la momentul în care toate părţile înţeleg şi agreează profunzimea schimbării, astfel încât asupra acestei durate îmi este greu să mă pronunţ. Admiţând că acest lucru se poate întâmpla, apreciez că elaborarea unui asemenea pachet poate dura aproximativ un an. În privinţa implementării, pot spune că, dacă pachetul legislativ va fi mai coerent şi adaptat necesităţilor reale din sistem, cu atât timpul necesar implementării va fi mai scurt. Dacă în condiţiile de mai sus, mâine am avea pachetul legislativ elaborat, într-o formulă coerentă şi completă, implementarea lui ar necesita, cred eu, cam doi ani. (a consemnat Cristina Mihăilă)