„Ortodoxia este religia bucuriei din Ziua Învierii”

 

Interviu cu arhimandritul Mihail Daniliuc, stareţul Schitului Vovidenia din judeţul Neamţ

 

 

În liniştea mănăstirilor Moldovei, departe de lume şi mai aproape de Dumnezeu, sărbătorile au un farmec aparte. Părintele Mihail Daniliuc, stareţul Schitului Vovidenia (judeţul Neamţ) ne învaţă cum să ne bucurăm de Sfintele Paşti în spiritul credinţei şi al tradiţiei autentice, fără a ne pierde în pregătiri care ne epuizează, ne îndepărtează de la adevăratele semnificaţii şi ne confiscă astfel timpul şi esenţa sărbătorii.

- Se apropie marea sărbătoare a Învierii Domnului. Pentru credincioşi, dar mai ales pentru preoţi şi pentru vieţuitorii din mănăstiri este o perioadă încărcată şi totodată foarte frumoasă. Cum se resimt aceste zile de pregătire la Vovidenia?

- Cu emoţie, cu bucurie. Aşteptăm Învierea Domnului străduindu-ne să punem accentul pe latura duhovnicească a sărbătorii căci Sfintele Paşti ne aduce atâta fericire, dar de lumină şi pace sfântă încât se cade să păstrăm aceste negrăite daruri tot anul, trăindu-ne fiecare clipă a existenţei ca pe o zi de Paşti. În fond, Ortodoxia este religia bucuriei din Ziua Învierii.

- În duminica Floriilor încep deniile, aceste slujbe care preced Învierea. Care este semnificaţia lor şi prin ce sunt deosebite?

- Începând cu Duminica Floriilor, după ceasul al doisprezecelea, intrăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos. Aveţi dreptate! Pe parcursul acestei dramatice săptămâni, programul liturgic al Bisericii este unul deosebit căci se săvârşesc Deniile, care sunt de fapt privegheri săvârşite seara, dar de fapt, acestea sunt slujbe de dimineaţă (Utrenie). Suntem chemaţi ca prin rugăciune şi trezvie să spintecăm bezna nopţii, anticipând zorii Învierii Domnului, dar şi a noastră înviere din întuneric la lumină. Deniile din zilele de luni, marţi şi miercuri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ne pregătesc să înţelegem sensul venirii Mântuitorului Hristos în lume, al pătimirii şi morţii Sale, anume acela de a birui păcatul şi moartea şi de a ne reaşeza în comuniune cu Dumnezeu. Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul pătimirilor, prin vinderea Domnului. Denia de joi se mai numeşte şi Denia celor 12 Evanghelii. Denia din Sfânta şi Marea Vineri, când proslăvim Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Pătimiri ale Domnului Hristos, este una deosebită căci în cadrul ei cântăm Prohodul Domnului, de fapt, slujba de înmormântare a Marelui Răstignit.

- Dacă Postul Crăciunului este unul al bucuriei, cel de Paşti poate fi considerat unul al tristeţii, al suferinţei, al doliului?

- Toate perioadele de post sunt prilejuri de introspecţie şi de ridicare a noastră din păcat la virtute. Postul Mare, fiind mai îndelungat ca şi ţinere, cu o rânduială deosebită, dar şi închinat Sfintelor Pătimiri, morţii şi Învierii Domnului, se arată a fi unul special în această direcţie. Biserica face apel la nevoinţă şi mai multă rugăciune pentru îndreptare, spre reabilitarea fiinţei umane căzute în păcat şi redobândirea „frumuseţii celei dintâi”. Parcurgând cele şapte săptămâni ale Postului Mare nu facem decât să ne înscriem la cursurile unei şcoli duhovniceşti, învăţând să iertăm, să fim milostivi, dar şi ceea ce înseamnă pocăinţa şi smerenia. Pe lângă aspectul alimentar, postul deplin ne îndeamnă la luptă duhovnicească, la mai multă rugăciune, la citirea Sfintei Scripturi, a Sfinţilor Părinţi, la pelerinaje religioase, la cercetarea mai deasă a duhovnicilor şi părinţilor îmbunătăţiţi spre tămăduirea de tot ce ne subjugă şi ne robeşte inima, îndepărtându-ne de Dumnezeu şi de scopul ultim al vieţuirii noastre pământene, mântuirea.

- Pentru cine nu a respectat tot postul mai e de folos ajunarea în această săptămână?

- Da, cu siguranţă! Cuvintele de învăţătură ale Sfântului Ioan Gură de Aur, rostite pentru praznicul luminos al Paştilor, ne lămuresc în acest sens: «De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urma ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plata».

- De ce trecem pe sub Sfântul Aer în Vinerea Neagră?

- Sfântul Epitaf, numit în popor şi Sfântul Aer, este un obiect de cult confecţionat din pânză, pe care se află imprimată sau pictată icoana punerii în mormânt a Domnului Iisus Hristos. Etimologic, „epi tafos” înseamnă „pe mormânt”. Deci Aerul reprezintă un fel de pecete aşezată pe Sfântul Mormânt al Domnului, iar trecerea pe sub el închipuie chiar intrarea în Sfântul Mormânt cel dătător de Viaţă.

- Care este semnificaţia alimentelor rituale care îmbogăţesc masa de Paşti – mielul, pasca şi cozonacul?

- Tot ce se consumă la masa sfintei sărbători sunt daruri ale Cerescului Părinte pentru noi toţi. Înainte de a le consuma trebuie să le sfinţim căci, după slujba Sfântă a Învierii, spre dimineaţă preoţii sfinţesc coşurile frumos împodobite de gospodine cu alese bucate. Prin sfinţirea merindelor, credincioşii arată dorinţa lor ca tot ceea ce gustă de Paşti să fie luminat de prezenţa Duhului Sfânt. Legat de această tradiţie, prevăzută, de altfel, în toate rânduielile noastre liturgice, am întrebat în dreapta şi-n stânga dacă se mai păstrează obiceiul prin sate ori prin oraşe. Am aflat cu tristeţe că există unele aşezări unde s-a cam uitat de binecuvântarea ouălor roşii, a păştii, a cozonacului. O spun cu tristeţe, căci beneficiem de libertatea de ne exprima plenar credinţa, dar nu ştim să ne bucurăm în chip desăvârşit de darurile cele preafrumoase ale Sfintei Ortodoxii.

- Spuneau bătrânii că atunci când nu se vor mai înroşi ouă şi nu se vor mai cânta colinde Răul va pune stăpânire pe Pământ. De ce este atât de puternic acest simbol al oului de Paşti?

- Simbolistica oului trebuie căutată din timpuri imemoriale, chiar înainte de Hristos. Oul era considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii. La noi, la ortodocşi, oul roşu simbolizează Învierea Domnului, biruinţa morţii şi viaţa nouă, veşnică pe care o inaugurează Mântuitorul Hristos odată cu Învierea Sa din morţi. Circulă multe legende cu privire la tradiţia înroşirii ouălor de Paşti. Una dintre ele povesteşte că Preacurata Maică, venită să-şi plângă Fiul răstignit, a aşezat un coş cu ouă sub Crucea Fiului ei şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. E firesc să respectăm tradiţia ca ouăle să fie vopsite în roşu, culoare care simbolizează, pe de o parte, focul purificator al iubirii dumnezeieşti, iar pe de cealaltă parte, sângele curs din rănile Domnului.

- Putem spune că am trăit sărbătoarea dacă nu participăm la slujba de Înviere şi nu aducem acasă lumina sfântă?

- Este condiţia sine qua non. Nu putem serba Sfintele Paşti fără Hristos. El este centrul sărbătorii; El este Lumina; El dă sens sărbătorii. De multe ori exagerăm prin Sfintele Paşti înţelegând doar miel, drob, pască şi cozonac, ouă roşii şi, mai nou, iepuraşi de ciocolată. Trebuie să primim sărbătoarea împlinind şi aceste tradiţii culinare, dar să nu reducem bucuria pascală doar la atât. Bucuria sfântă şi mare a Învierii Domnului o vom simţi în primul rând dacă vom încerca să-L însoţim pe drumul Golgotei în Săptămâna Mare şi înfricoşătoare a Sfintelor Sale Pătimiri pe Mântuitorul lumii. Lumina în care ne vom răsfăţa sufletele şi trupurile noastre va pogorî din lumânare în suflet dacă vom izbuti să ne scăldăm în iubirea mai tare decât moartea a dulcelui nostru Mângâietor participând la întreaga slujbă de Înviere care va spinteca întunericul nopţii transformându-l în zori de zi. Iar de ospăţul praznicului ce să mai zic... Să ne hrănim mai întâi cu Hristos euharistic, să prânzim cu El în anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică. Aşa şi bucatele pregătite în cinstea sărbătorii vor fi mai gustoase şi mai aromate căci rugăciunea de binecuvântare a cărnurilor, a brânzei şi ouălor de după Sfânta Liturghie le vor transfigura. Aşadar, să încercăm să ne reevaluăm atitudinea faţă de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, să o păstrăm curată fără adaosuri străine de duhul dreptei credinţe, fără kitsch-uri care alterează duhul sărbătoresc bimilenar.

- Un gând pentru credincioşi. Cum ar trebui să petrecem zilele sfinte de Paşti?

- Cu bucurie sfântă şi pace adâncă să petrecem. Iubirea lui Dumnezeu coboară peste lume întru Jertfa şi Învierea Fiului Său, iar din strălucitul mormânt se va aprinde untdelemnul bucuriei şi în candela sufletelor noastre. De aceea doresc ca Sfânta Înviere a Domnului să ne fie tuturor o necurmată înviere lăuntrică.

A consemnat Alina FERENŢ

 

- Care este specificul Săptămânii Patimilor pentru credincioşi şi pentru Biserică?

- Săptămâna Sfintelor Pătimiri este cu adevărat una deosebită pentru Biserică, pentru fiecare dintre noi. Rânduiala slujbelor confirmă acest lucru. Intensitatea postului, de asemenea. Doar că noi, adesea osteniţi de atâtea activităţi solicitante care ne răpun, nu reuşim să conştientizăm acest lucru. Nu găsim timp să mergem la Denii, nu găsim timp să înmulţim rugăciunea, nu găsim timp nici măcar să ne gândim mai mult la suferinţele Domnului îndurate pentru fiecare dintre noi. Unii Părinţi glăsuiesc că astfel procedând facem ca sângerările Nevinovatului Răstignit să fie pricinuite nu doar de bicele aprig mânuite de chinuitori, ci şi de nepăsarea noastră de a ne lăsa răpită sărbătoarea de grija preparării unei mese îmbelşugate ori de înghimpoasele „branduri” care se năpustesc în existenţa zilnică. Să ne gândim doar la „invazia” iepuraşilor din ciocolată din magazine. Să nu uităm însă că se cade să pregătim sărbătoarea nu doar trebăluind, epuizându-ne energia prin magazine după nesfârşite cumpărături, ci stăruind duhovniceşte, pentru ca privirea cea lăuntrică a credinţei noastre să prindă a desluşi adâncul învăţăturii dăruite nouă de Hristos prin Crucea şi ridicarea Sa din morţi. Aşadar, ca să ne împărtăşim din negrăita lumină şi bucurie a Învierii Domnului, trebuie, întâi de toate, să-L însoţim pe drumul suferinţei şi umilinţei din dramatica săptămână a Sfintelor Sale Pătimiri. În lipsa părtăşiei duhovniceşti, vom avea un Paşti auster, chiar păgubos, fără lumina cea neînserată care să ne copleşească întreaga fiinţă. De aceea, să parcurgem cernitele zile încercând să-L ajutăm pe Mântuitorul nostru a-şi duce Crucea, să gândim mai îndelung la semnificaţiile acestor clipe tulburătoare.