„Pentru mine, timpul este un aliat, nu un adversar”

Interviu cu tânărul puşcaş Dragomir Iordache, proaspăt vicecampion mondial, o speranţă ieşeană pentru Olimpiada din 2020

Dragomir Iordache este unul dintre tinerii Iaşului cu frumoase perspective în sportul de performanţă, dar şi în studiul ştiinţelor exacte. Prima parte a anului 2017 s-a încheiat pentru el cu rezultate foarte bune: a absolvit Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi şi a obţinut la Bacalaureat nota 10 la matematică şi nota 9 la fizică, iar la distanţă de doar două săptămâni sportivul clubului Politehnica Iaşi a devenit vicecampion mondial la puşcă 60 focuri culcat, stabilind şi un nou record european, cu 246,4 puncte.

- Dragomir, care a fost „reţeta” acestor reuşite? Ele nu par a fi la îndemâna oricui...

- Sunt fericit şi mulţumit de ce am obţinut pe ambele planuri, deşi, cred, se putea mai bine. Reţeta? Pregătirea ritmică, serioasă. La şcoală am avut mereu rezultate bune. Sigur, nici o întrecere nu este uşoară. La Campionatul Mondial de tir sportiv mi-aş fi dorit aurul. Am fost foarte aproape, câştigătorul depăşindu-mă la baraj.

- Examenul de Bacalaureat a fost unul solicitant. A durat aproape două săptămâni, departe de casă, la Ploieşti, fără vreun antrenament de tir. La scurt timp după aceasta, ai plecat în Germania, la „Mondiale”. Sperai într-un rezultat bun? Timpul nu ţi-a fost un adversar?

- Vă spun cu toată sinceritatea, eu m-am gândit de acasă că mă voi întoarce cu o medalie. În momentele foarte dificile, de tensiune maximă, mă concentrez cel mai bine. Concursurile tari mă stimulează, iar în calificări au fost peste 72. Pentru mine, timpul este un aliat, nu un adversar. Nu am dat niciodată vina pe lipsa de timp de pregătire, când rezultatele nu au fost la nivelul aşteptat.

- Există talent şi pentru a-ţi programa activităţile într-un mod judicios?

- Sigur. Cred că nu este la îndemâna oricui să poată să-şi alcătuiască un program de activităţi care să-i permită persoanei respective atingerea mai multor obiective. Sau, unii, nu sunt preocupaţi de acest lucru. Eu am renunţat la o serie de lucruri care nu mi s-au părut importante, pentru a aşeza pe primul plan şcoala şi sportul de performanţă. Dar, nu sunt un om izolat, comunic, merg la câte o petrece cu prietenii...

- Numărul mare al concurenţilor puternici a sporit starea emoţională?

- Nici vorbă. În tirul sportiv, principalul adversar eşti chiar tu. Forţa concentrării şi capacitatea de a valorifica pregătirea de la antrenamente, adaptarea rapidă la condiţiile de concurs, dar şi alţi factori contribuie la rezultatele finale. Adversarul nu te poate influenţa prin atitudinea sa. Trebuie să te autodepăşeşti de fiecare dată, pentru a avea succese. Mai ales că diferenţele de punctaj sunt... milimetrice. De aceea, în timpul concursurilor, poţi urca sau coborî în clasament, de la un foc la altul. La Suhl, de exemplu, în calificări, după 10 focuri m-am instalat pe locul întâi, am condus mai multe serii, dar înaintea ultimului foc mă aflam pe poziţia a 10-a şi doar primii 8 aveau acces în finală. Am tras 10,7, maximum fiind 10,9, şi am urcat pe locul 6. În finală, am condus cu două puncte, diferenţă mare în tir, pe cel aflat pe locul al doilea, apoi m-a depăşit finlandezul Friman cu două puncte. L-am egalat la ultimul foc şi am ajuns în baraj. El a tras 10,4, iar eu 9,8. Aşa am rămas cu „argintul”. Cred că un singur foc de departajare este prea puţin, dar acesta este regulamentul.

- După locul întâi la Campionatele Europene de juniori, acum doi ani, după locul al treilea în Cupa Mondială, medalia de la Campionatele Mondiale înseamnă un vis împlinit?

- Nu un vis, ci un obiectiv. Pentru că, la cât am muncit, consider că era normal să obţin acest rezultat.

- La orizont se văd, de acum, concursurile de seniori, iar în 2020 Jocurile Olimpice de vară...

- Sigur că, împreună cu antrenorul meu, domnul Mihai Axinte, suntem preocupaţi de aceste lucruri. Pentru a fi competitivi şi la seniori, trebuie să ne îmbunătăţim metodele de antrenament, să achiziţionăm şi să folosim echipamente şi accesorii performante necesare în cursul tragerilor. Sper să fim susţinuţi de Clubul Politehnica Iaşi, unde activez, de administraţia municipiului Iaşi şi de Federaţia de specialitate, pentru a putea aduce Iaşului şi României performanţe de prestigiu.

- Vei începe, în toamnă, şi studiile universitare. Spre ce te îndrepţi?

- Voi alege, probabil, să studiez mecatronica şi robotica la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi. Aş vrea să împletesc cele două preocupări, aici, la Iaşi, dar, avem nevoie pentru tir de condiţii de pregătire optime.

A consemnat Vasile ARHIRE

 

„În tirul sportiv, principalul adversar eşti chiar tu” - Dragomir Iordache