„Să-i învăţăm pe copii să trăiască clipa”

Dezvoltarea armonioasă a copiilor este în strânsă legătură cu valorizarea lor şi cu un grad ridicat al stimei de sine * ca să poate avea un parcurs frumos şi echilibrat, copiii şi adolescenţii au nevoie de instrumente de autocunoaştere, care să le dea încredere, care să-i ajute să se înţeleagă şi să se poziţioneze în comunitate

Copiii şi tinerii trebuie să fie încurajaţi să fie responsabili, să-şi exprime liber gândurile şi sentimentele fără teama de a fi judecaţi. Acestea sunt câteva dintre ingredientele reţetei prin care îi putem ajuta să ajungă oameni de succes. Despre importanţa acestor lucruri am discutat cu lectorul universitar Cristina Stărică, psihoterapeut specializat în terapiile de cuplu şi familie.
-- Eşti implicată în multe proiecte educaţionale, lucrezi mult cu elevii, faci şi consiliere vocaţională, ai şi rezultate foarte bune. Care este secretul reuşitei?
-- Valorizarea şi încrederea şi nu doar pentru copii, ci şi pentru adolescenţi şi adulţi. Nu poţi obţine rezultate bune dacă nu scoţi la iveală ceea ce este mai bun în tine, în parteneri sau în colaboratori.
-- Cum procedezi cu cei mici?
-- Sunt atentă la ceea ce le place lor cel mai mult şi-i încurajez să obţină maximul de rezultate. Încerc să aflu care sunt competenţele lor şi în ce domenii se exprimă cel mai bine, apoi îi susţin să le potenţeze, să-şi mărească aria în care au încredere. Spre exemplu, dacă este bun la desen, îl susţin să se perfecţioneze şi există o serie de întrebări de ajutor. Ce fac ca să mă perfecţionez, cum pot avea rezultate prin acest desen. Am întâlnit mulţi copii şi adolescenţi care ştiau să cânte, să deseneze, să recite, aveau tot felul de competenţe, dar îşi imaginau că le vor folosi în viitor, dar nu făceau nimic în prezent. Ei bine, primul pas a fost să îşi valorifice unul din talentele lor, să caute şi să găsească soluţii. După un timp au apărut şi rezultatele şi s-au bucurat că îşi pot valoriza abilităţile.
-- Ce i-a împiedicat să-şi pună talentele în practică?
-- Teama. Nu aveau încredere în ei, le era teamă de judecată, de cum vor fi percepuţi de ceilalţi. E vorba despre celebra sintagmă «Ce-o să spună lumea?». «Dacă râd de mine, dacă nu fac bine...». Un aspect important al educaţiei şi dezvoltării personale este să accepţi faptul că poţi face greşeli. Nimeni nu este perfect şi atunci poţi să te dezvolţi. Atunci când greşeşti este important să înveţi şi să ieşi din situaţie. Eu îi încurajez să-şi exprime emoţiile, să le recunoască, să nu se teamă de ele. Odată conştientizată, emoţia pierde din intensitate.
-- Elevii cu care lucrezi îţi cer în mod special ceva? Vor să-şi rezolve anumite probleme?
-- Îmi cer să-i învăţ să fie mai curajoşi. Vor să înveţe să cunoască mai mulţi prieteni, să lege relaţii de amiciţie cu persoane de gen opus. Ca să poţi fi sociabil este nevoie de încredere în sine, de comunicare. Îi învăţ cum să vorbească, dar şi cum să conştientizeze primele elemente de comunicare şi de cunoaştere a celuilalt. În studiile mele am observat că se deschid foarte mult, inclusiv adulţii, când le spun să fie atenţi la trebuinţele lor şi ale celorlaţi. Am o întrebare-şablon pe care o folosesc mereu -- «Care sunt trebuinţele tale, care sunt trebuinţele celorlalţi». Îi învăţ cum să comunice ţinând cont de trebuinţele lor, dar şi ale celorlalţi. Spre exemplu, «Doresc să îmi fac o prietenă» şi atunci vin cu întrebarea legată de nevoie care îmi arată că vrea să aibă o relaţie cu cineva. Apoi lucrăm la cum vorbim, la atitudine, la mesajele transmise. Sunt foarte receptivi, pun în aplicare, au repede rezultate, iar schimbările sunt foarte rapide. Au şi rezultate şcolare mai bune dacă devin sociabili. Eu lucrez foarte mult pe partea de încredere, îi învăţ să aibă încredere şi în ei, dar şi în grupul de prieteni, şi la şcoală. Nu pot exersa doar într-un anumit domeniu, ci în toate contextele, doar aşa formezi încrederea.
-- Vorbeam de valorizare, care este un alt element important. Cum valorizăm un om?
-- Apreciindu-l permanent, chiar şi atunci când greşeşte. Este important să transformăm greşeala într-un lucru din care ai de învăţat. «Ce ai învăţat până acum, ce ai ştiut să faci, ce ai făcut bine, ce este nevoie să mai dezvolţi?» sunt câteva întrebări la care este bine să avem răspunsuri. Apoi mai este şi dragostea pe care trebuie să o oferim celor din jur. Am întâlnit la mulţi copiii ideea că ştiu sunt iubiţi de părinţi, dar nu li se spune. Sunt multe familii în care îmbrăţişările nu prea există, nu se vorbeşte despre admiraţie, despre dragoste, chiar dacă există aceste sentimente. Este important să fie verbalizate şi ţine de un model educaţional mai nou. Asta creşte încrederea copilului în ceea ce ştie să facă. Este important să-i învăţăm pe copii să trăiască clipa, să se bucure de orice.
-- În cultura noastră nu prea a existat tendinţa de a analiza şi de a valoriza direct calităţile celor din jur, chiar şi lucrurile mărunte.
-- Este adevărat şi este momentul să acceptăm că ne putem schimba. Eu îi ajut pe copii şi pe tineri să fie atenţi la câtă valoare îşi oferă, cât preţ pun pe ei. Ca să fii valorizat de cei din jur în primul rând trebuie să te valorizezi pe tine. În şcolile din Occident te învaţă să îţi recunoşti limitele şi să le depăşeşti. În momentul în care ştii că ai anumite limite, nu defecte, nu vorbim de defecte, ştii la ce nivel eşti şi unde poţi ajunge.
-- Sunt şi copii care ştiu că sunt foarte buni la anumite discipline şi totuşi nu avansează. Cum se explică atitudinea?
-- Au fost dezamăgiţi la un moment dat sau nu au avut niciun beneficiu, nu au văzut niciun rost în evoluţie. În general nu sunt motivaţi. Noi facem tot ce facem din plăcere, suntem motivaţi. Aceşti copii nu ştiu să-şi pună întrebarea «De ce fac lucrul respectiv?» sau dacă o folosesc, nu se bucură de rezultat.
-- Ce riscuri presupune pentru viitorul adult o astfel de atitudine?
-- În timp va apărea indecizia. Sunt mulţi oameni care fac lucruri din inerţie, nu reuşesc să se bucure, devin roboţei. Am întâlnit persoane calde, dar care trăiesc într-o rutină fiindcă nu ştiu să vadă o plăcere din ceea ce fac. Mă bucur mult când oamenii mă roagă să-i ajut să afle ce le place.
-- Ai un secret?
-- Primul pas este atenţia la corp, să vadă ce simte, cum simte, ce stimuli primesc prin toţi analizatorii şi să nu judece, ci doar să urmărească. În acest mod reuşeşte să trăiască în prezent şi să constate ce multe senzaţii au, apropo de plăcere. Pentru fiecare dintre noi este important să ştim să privim, să învăţăm să ascultăm, să putem simţi gusturile. Aşa ei află ce simt picioarele, ce simt tălpile, ce mirosuri sunt în jur, ce culori îi învăluie şi constată o altă lume. Şi evident, să se întrebe cât mai des «Pentru ce fac aceste lucruri? Care este motivaţia mea?».
-- A ta care este?
-- Bucuria de a lucra ca psiholog. Prima meserie aleasă a fost cea de profesor, la fel ca şi tata. Am absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii «Alexandru Ioan Cuza», apoi am terminat şi Psihologia. Când la Iaşi a apărut oportunitatea de a face formare în psihologia de familie şi de cuplu mi-am dat seama că mi se potriveşte foarte bine fiindcă este cea mai completă - copil, familie, context social. Am abordat tehnici prin care pot privi de sus toată reţeaua. Eu sunt convinsă că toate au un rost şi că toate vin la timpul lor, aşa cum a fost pentru mine psihologia.

Citeşte şi: Relaţii mai bune prin iertare şi acceptare

Maura ANGHEL

Cristina Stărică este lector universitar, psihoterapeut de familie şi cuplu, psiholog specialist în consiliere educaţională, orientare şcolară şi vocaţională, psiholog în psihologia muncii şi organizaţională. Este implicată în multe proiecte de formare a competenţelor de evaluare şi diagnoză a copiilor, tinerilor, membrilor familiei şi a cadrelor didactice pe probleme psiho-sociale şi afective, identificarea aptitudinilor, valorilor şi intereselor profesionale, formarea capacităţii de luare a deciziilor privind orientarea şcolară şi vocaţională.