„Televiziunea îmi plăteşte chiria. Teatrul mă face fericit!”
Dimensiune font:
Născut într-un „orăşel minune” al Moldovei, pe care-l poartă în suflet pretutindeni, actorul Alex Bogdan se întoarce cu gândul la copilărie, vorbindu-ne despre atletism, dar şi despre „omul scenei” în care timpul l-a transformat. Pus să aleagă între televiziune şi teatru, Alex vorbeşte despre mirajul camerei şi bucuriile scenei
- Pentru cei care nu te cunosc, cine este actorul Alex Bogdan?
- Este un fost atlet de performanţă, actualmente actor... dar unul care care încearcă să exceleze şi de acestă dată. Are câteva calităţi, dar prea multe defecte. Este un om care nu acceptă faptul că viaţa noastră trebuie să fie contorizată. Nu crede în ani şi în zile de naştere. Refuză să accepte că în puţin timp face 30 de ani. Este vărsător şi visător, leneş, comod şi uneori, foarte rar, are accente de ambiţie care îl dau peste cap. Are vicii, îi place să petreacă, îi place să râdă... cu şi de oameni. Dar cel mai mult îi place să râd de el. Cred că cel mai bine mă caracterizează faptul că încerc să o iau uşor într-o lume în care totul se grăbeşte, de aceea pare că nu fac mai nimic. Sunt mereu în căutarea fericirii şi asta este o căutare dureroasă...
- Cuvântul copilărie înseamnă...
- Atletism, pentru că am început să merg pe stadion de la şapte ani. Tata era şi este antrenor de atletism, aşa că mă lua şi pe mine la muncă. Uşor, uşor, dintr-o joacă, sportul a devenit o ocupaţie serioasă. Aveam un program strict de antrenamente, de unde nu puteam să lipsesc, evident pentru că stăteam cu antrenorul în casă. Mergeam la şcoală şi pe urmă la sală, sau invers. Pe la 14 ani am început să merg la concursuri şi după câţiva ani am luat şi medalii la campionatele naţionale. Morala este că orice performanţă are nevoie de timp, de muncă şi de perseverenţă. Toată nebunia asta s-a petrecut în Târgu-Ocna, orăşelul minune unde nu prea se mai întâmplă nimic. Povestea clasică a oraşelor mici din România, dar acolo am familia şi acolo mă întorc mereu cu sufletul cât un purice. Acolo e copilăria mea!
- Cum a apărut ideea de a studia actoria?
- Din curiozitate, nu am premeditat nimic. Eu făceam regie de film la Hyperion şi mă cam plictiseam. Erau prea multe cursuri teoretice în care cineva îţi vorbea şi tu trebuia să scrii. Nu aveam nerv pentru aşa ceva, eu aveam nevoie de dinamism. Abia o terminasem cu sportul, dar microbul încă era în sânge. Aşa că am început să mă duc pe la cursurile de actorie. Acolo era cu totul altceva, lumea se agita, se ţipa, se râdea... era un haos dement care pe mine m-a vrăjit. Am vrut şi eu să mă joc cu ei. M-am dus la rector şi mi-am cerut transferul. L-am primit şi aşa a început povestea mea cu actoria, cu studiul actoriei.
(sursă foto - mondenii.primatv.ro)
- Ai fost sprijinit pe drumul ales?
- Am noroc de nişte părinţi extraordinari. Pentru mulţi părinţi actoria nu e o meserie. La mine n-a fost cazul! I-am spus mamei: mamă, eu vreau să fac actoria. Ai ceva împotrivă? Nu mamă, fă ce simţi tu că te face fericit, a fost răspunsul ei. Tata m-a susţinut şi el. Pot spune că am avut încurajarea şi grija lor la pachet, dat fiindcă în primii ani am fost întreţinut de ei. Viaţa la Bucureşti nu e cea mai ieftină.
- Care sunt dascălii care şi-au pus amprenta asupra personalităţii tale pe perioada studiilor de la Hyperion?
- Profesorii mei de la Hyperion au fost Rodica Mandache şi Eusebiu Ştefănescu. Un cuplu didactic de zile mari! De doamna profesoară mă leagă cele mai multe amintiri, pentru că dânsa a fost în fiecare zi alături de noi. Domn' profesor avea mai multe imprimări la radio, filmări, era mai ocupat, cum sunt eu acum... A fi student la actorie nu e treabă uşoară. Să ne înţelegem, nu suntem nici mineri, nu dăm cu sapa, dar facem un lucru infinit mai greu, un lucru care nu e fizic... dăm cu dalta în suflet. Scormonim după sentimente, după fel de fel de stări şi după ce le-ai descoperit, trebuie să le scoţi tot timpul la suprafaţă, la comandă. Rodica Mandache m-a făcut să înţeleg că actoria, lăsând la o parte aspectele ei poetice, este o meserie şi trebuie să fii mereu pregătit. Să fii în stare să joci în orice condiţii, sub presiune, pe o masă la o petrecere când spectatorii nu sunt pregătiţi... treaba ta e să fii pregătit! De la doamna Mandache am învăţat să ascult muzică şi să citesc. Nu mi-e ruşine să spun că până la întâlnirea mea cu dumneaei ascultam, în mare parte, manele. Mai am şi acum pe acasă CD-uri făcut de mine. În trei ani la Hyperion, alături de Rodica Mandache şi de colegii mei, pentru că am avut noroc şi de nişte colegi excepţionali, am crescut cât alţii în zece şi pentru asta o să-i rămân pe veci recunoscător doamnei profesoare.
(sursă foto - mondenii.primatv.ro)
- Care este actorul care te inspiră în carieră?
- Pot părea vorbe, dar îl venerez pe Victor Rebengiuc. Îl invidiez pentru luciditatea profesională de care dă dovadă. Eu nu l-am văzut pe domnul Rebengiuc făcând şuşe, cum fac mulţi alţi actori mari pentru bani. Nu spun că e un păcat să faci şuşe, ar fi aberant şi respect alegerea tuturor, dar se poate şi altfel, iar domnul Rebengiuc este dovada. Şi când a făcut reclama la Transavia, la mezeluri, era atât de bine actoriceşte ce făcea, că nu îţi venea să crezi că e reclamă la mezeluri...
- Care a fost spectacolul la care ai avut cele mai multe emoţii?
- Primul spectacol regizat de mine la Godot (cafenea cu parfum interbelic din Centrul Vechi al capitalei-n.r.) unde, evident, eu n-am jucat. Pe scenă erau Raluca Aprodu şi Tudor Aron Istodor, iar eu eram sus, la muzică. Emoţia a fost copleşitoare, pentru că mi-am dat seama că nu mai pot controla nimic din ce se întâmplă între ei. Munca mea se încheiase. Nu puteam interveni. De altfel, când joc, am tot timpul emoţii şi îmi vine să fug înainte de a intra pe scenă, să-mi pun sângele în mişcare, să simt adrenalina. Aşa e frumos să se întâmple!
- Care sunt trăsăturile definitorii pentru un actor?
- Eu am 28 de ani, de unde să ştiu? Cred că este totuşi sănătos să ştii că nu ştii multe! Să ai mult noroc şi, dacă nu-l ai, să munceşti foarte mult încât să-l dobândeşti. Trebuie să rămâi tot timpul student, să te miri de lucruri mărunte, să nu te crezi mare şi tare, să ai umilinţă şi respect.
- Ce înseamnă televiziunea pentru un actor care vine de pe scenă?
- E „şmecheroasă”, te păcăleşte dar nu-ţi oferă satisfacţiile pe care ţi le oferă scena. Sau poate că da, dar foarte rar. În televiziune, mai acut ca în teatru, lumea e foarte rea. În teatru, mai ai acum să îi eviţi, te scufunzi în repetiţii şi să zicem că uiţi sau treci peste. Din păcate, în televiziune nu există această scufundare. E totul la vedere. Pe scurt, televiziune pentru bani, teatru pentru suflet, ce mai la deal la vale.
- Câştigurile reduse din actorie sunt o piedică pentru tinerii actori?
- Nu cred în acest lucru. Dacă eşti talentat şi munceşti nu mori de foame ca actor. Nu poţi nici să zbori la Paris în fiecare weekend, dar poţi trăi decent. La actorie oricum nu dai gândindu-te la bani. Dai pentru că aşa simţi, abia în ultimul an de facultate începi să te panichezi...
- Ai renunţa la scenă în detrimentul televiziunii?
- Televiziunea nu mă face fericit, îmi plăteşte chiria. Teatrul mă face fericit, dar nu ştiu dacă tot el, teatrul, e de acord să-mi plătească şi chiria. Hai c-o s-o rezolv eu cumva!
A consemnat Anca BURNICHE
„Toată nebunia asta s-a petrecut în Târgu-Ocna, orăşelul minune unde nu prea se mai întâmplă nimic. Povestea clasică cu oraşele mici din România. Acolo am familia şi acolo mă întorc mereu cu sufletul ca un purice. Acolo e copilăria mea”
* * *
„Lumea se agita, se ţipa, se râdea... era un haos dement care pe mine m-a vrăjit. Am vrut şi eu să mă joc cu ei”
* * *
„Să ne înţelegem, nu suntem nici mineri, nu dăm cu sapa, dar facem un lucru infinit mai greu, un lucru care nu e fizic... dăm cu dalta în suflet. Scormonim după sentimente, după fel de fel de stări şi după ce le-ai descoperit, trebuie să le scoţi tot timpul la suprafaţă, la comandă”
* * *
„Televiziunea nu mă face fericit, îmi plăteşte chiria. Teatrul mă face fericit, dar nu ştiu dacă el, teatrul, e de acord să-mi plătească şi chiria”
* * *
Cele mai cunoscute parodii ale emisiunii Mondenii în care actorul Alex Bogdan a încântat publicul i-a avut ca sursă de inspiraţie pe Traian Băsescu, Corneliu Vadim Tudor, Nelson Mandela şi... Andreea Tonciu!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau