Costel Pătrăşcan: „Un caricaturist poate fi un peşte sanitar pentru societate”

  „Românii sunt un popor vesel, dar istoria nu le-a oferit prea multe ocazii de bucurie”, îşi începe caricaturistul Costel Pătrăşcan povestea despre noi toţi, cei care suntem izvor de inspiraţie pentru desenele care prind viaţă sub peniţa sa. Promovând umorul de bună calitate, presărat cu aciditatea unui gazetar, caricaturistul aduce în atenţia publicului subiecte care fac agenda publică, trăgând un semnal de alarmă cu privire la metehnele înţelenite în stilul nostru de viaţă. Bazate pe concizie, umor şi o bună informaţie, caricaturile lui Pătrăşcan au depăşit graniţele, având rezonanţă şi impact peste hotare, acolo unde talentul său capătă alte dimensiuni

- Pentru incursiunea în lumea umorului creionat, v-aş ruga să vă prezentaţi cititorului...
- Fac caricatură de la Revoluţie şi aş spune că sunt un beneficiar al acesteia... atunci când toată lumea avea ceva de spus am făcut şi eu acelaşi lucru şi am mers la un ziar local din Brăila (oraş în care locuieşte-n.r.) pentru a da câteva desene. După câteva luni am debutat în presa centrală şi de atunci până astăzi am colaborat cu ziare naţionale şi reviste de satiră (Adevărul, Evenimentul Zilei, Cotidianul, Academia Caţavencu, Aspirina Săracului, Plai cu Boi etc - n.r.), participând totodată şi la saloane naţionale şi internaţionale din domeniu, unde am luat ceva premii.
- Subiectele caricaturilor realizate de dumneavoastră sunt diversificate, vorbind aici despre literatură, sport, politică, medicină, învăţământ etc. Vă faceţi revista presei dimineaţa, astfel încât să fiţi la curent cu evenimentele?
- Este obligatoriu acest lucru! Foarte multe din caricaturile mele tratează evenimente politice de actualitate, fiind materiale de atitudine. Vrând-nevrând trebuie să fii un observator al fenomenului politic, administrativ, social, pentru a putea avea o poziţie corectă faţă temele abordate.




- Este mai căutată caricatura dintr-un anumit domeniu de activitate sau vinde talentul?
- Este adevărat că noi, romanii „mâncăm politică pe pâine”, având o apetenţă spre acest domeniu. Caricaturistul are avantajul că poate să-şi aleagă subiectele. Valoarea unui caricaturist este măsura temelor abordate! Trebuie să aduci în faţa publicului subiecte de interes, care fac agenda publică.
- Am constatat că numărul caricaturiştilor români nu este foarte mare, în jur de 100. Ce spune acest lucru despre breasla celor care prezintă anumite feţe ale societăţii prin desen?
- Ca fenomen, eu cred că nu stăm nici mai bine, nici mai rău faţă de celelalte ţări. Caricaturiştii sunt o breaslă destul de mică, fiindcă trebuie să întruneşti o sumă de calităţi (concizie, umor şi informaţie), iar lucrul acesta probabil se întâmplă mai rar. Reuşita în caricatură ţine de mai mulţi factori: gradul de cultură al caricaturistului, talentul, disponibilitatea de a te dedica acestei meserii, piaţa...



- Înveţi să faci caricaturi, ori simţi cum să faci caricatură?
- Caricatura nu se învaţă, caricatura se trăieşte! Am întâlnit în ţările totalitare (Iran, ţări din America de Sud - n.r.) foarte mulţi caricaturişti, fiindcă subiectele se găsesc din plin. Pot spune ca desenatorii satirici apar acolo unde sistemele politice cunosc derapaje, ca un caricaturist poate fi un „peşte sanitar” pentru societate.
- Plafonarea presei scrise influenţează activitatea caricaturiştilor?
- Suntem puţini şi pentru că presa este puţină, vorbind aici de numărul publicaţiilor care mai apar. Fenomenul este destul de grav în România comparativ cu alte ţări, unde căderea tirajelor nu este atât de abruptă. Situaţia la care s-a ajuns a fost cauzată, însă, de o sumă de factori, determinantă fiind lipsa credibilităţii atât a patronatelor de media, cât şi a ziariştilor. Cred că într-o ţară cu probleme economice, sociale şi politice cum este România, omul şi-ar da pâinea dacă ar şti că ziarul pe care l-a cumpărat i-ar ţine de „foame”...



- Credeţi că declinul presei scrise va continua, astfel încât să ajungem la dispariţia print-ului?
- Cred că fenomenul este ireversibil atât la noi, cât şi peste hotare, însă în ţările cu adevărat democrate dispariţia print-ului se produce mult mai greu, dat fiind că există o piaţă de publicitate încă vie, iar cititorii nu şi-au pierdut încrederea în presa... Eu mă întreb cine va umple golul lăsat de dispariţia „câinelui de pază” din România? Este o întrebare foarte serioasă la care societatea trebuie să găsească răspuns...
- A fost vreodată în România presa, „câine de pază”?
- Eu sunt convins că a fost în perioada de după Revoluţie, când presa îndeplinea această funcţie. Şi acum sunt gazetari care luptă pentru idealuri, care-şi fac treaba cu profesionalism, dar breasla gazetarilor, a formatorilor de opinie, a fost puternic lovită de interesele politice şi economice. Sper să găsim noi forme de rezistenţă, noi modalităţi de a spune adevărul...
- În acest moment, caricatura poate „plăti” facturile sau este doar o pasiune?
- Suntem câţiva caricaturişti în ţară care putem spune că trăim din caricatura... îi pot număra pe degetele de la o mână. Sunt conştient că presa suferă, că trece printr-o perioadă de schimbări şi am încercat să mă adaptez, să-mi prezint ideile într-un alt format, îndreptându-mă spre show-uri de caricatură comentată, expoziţii, saloane, festivaluri etc. Este practic un alt mod de a-ţi expune ideile, muncă... Am o colaborare cu Daniel Iancu, un cantautor care face din muzică la fel cum fac eu în caricatură: spune lucruri importante într-o manieră comică. Iar limbajul este unul universal: umorul!

 

- Vă mai amintiţi care a fost prima caricatură şi în ce perioadă?
- Da, a fost imediat după Revoluţie. Erau caricaturi pe temele fierbinţi ale momentului care s-au bucurat, trebuie sa spun acest lucru, chiar dacă pare o laudă, de succes!
- Consideraţi că în presa românească se alocă suficient spaţiu caricaturii şi textelor umoristice. Mai „gustă” românul astfel de materiale?
- Se spune că românul face haz de necaz!... Mai există deschiderea românilor spre umor. Noi suntem un popor vesel, însă istoria nu ne-a dat ocazia să ne bucurăm prea mult! Legat de spaţiul acordat în ziar unei caricaturi, este adevărat că redactorii tind să acorde o mai mare atenţie materialelor scrise, dar o caricatură bună face cât o mie de cuvinte, reuşind să transmiţi într-un spaţiu mic un mesaj foarte generos.

- Multe dintre caricaturile dumneavoastră au ca protagonişti persoane publice. Pasiunea pentru desen v-a făcut duşmani?
- Am avut unele neplăceri... Au fost persoane care nu au agreat umorul meu, dar până la urmă am ajuns la concluzia că, dacă s-au supărat, înseamnă că desenul a fost bun. Practic, trebuie să-ţi asumi statutul de caricaturist, de moralist. Nu ascund ca desenele mele au drept ţintă personajele importante care sunt la putere, politicianul care prin gesturile sale reuşeşte să-şi pună amprenta pe viaţa noastră...
- Domnule Pătrăşcan, ce-i lipseşte României?
- O mare problemă o reprezintă clasa politică nereformată, pentru că partidele nu au puterea şi mijloacele necesare pentru a se schimba cu adevărat. O altă problemă suntem noi... poate ar fi nevoie de o societate civilă mai solidară şi mai unită, care să înţeleagă că poate lua atitudine. Implicarea, fiecăruia pe propria-i bucăţică, ar putea schimba faţa acestei ţări!
A consemnat Anca BURNICHE
* * *
„Cred că într-o ţară cu probleme economice, sociale şi politice omul şi-ar da pâinea dacă ar şti că ziarul pe care l-a cumpărat i-ar ţine de foame...”
* * *
„Noi suntem un popor vesel, istoria nu ne-a dat însă ocazia să ne bucurăm prea mult!”