Daca am fi castigat CM 1994, acum salariul minim in Romania era de 1.000 de euro

Doua natiuni in criza economica puternica aveau mari asteptari de la Campionatul Mondial de Fotbal abia incheiat: Argentina si Brazilia.

Drama lor, figura innegurata a presedintelui Braziliei, Dilma Roussef, nevoit sa dea Cupa echipei germane in timp ce pe strazi politia se batea cu protestarii, spun multe despre cat are nevoie o tara, uneori, de o victorie.

Jurnalistul Alexandru Hancu, redactor la BBC World Service Londra intre 1992-2003, a scris un text in care sustine teoria ca o victorie a echipei Romaniei la Campionatul Mondial de Fotbal din '94, ar fi constituit un soc pozitiv pentru destinul tarii.

Intr-un interviu pentru Ziare.com, Hancu a exprimat plastic situatia: "Daca aveam dovada ca sunt unii care nu numai ca spun ca sunt buni, dar chiar sunt, stiu ce fac, atunci romanii ar fi fost mult mai pretentiosi, atat de pretentiosi incat un salariu mediu de 1.000 de euro ar fi venit deja".

Cati ani ai stat in Londra, la BBC? Ce faceai acolo?

Am lucrat la BBC Londra, in Sectia Romana a Serviciului Mondial, timp de 11 ani. Acolo cred ca e cea mai buna scoala de jurnalism din lume, fiindca ti se da ocazia sa faci extrem de multe lucruri.

Si sunt si exemple: Adrian Chiles, care e acum vedeta la ITV, a inceput la BBC ca analist financiar, dar foarte pasionat de fotbal. La un moment dat a ajuns sa faca niste relatari din fotbal si i s-a oferit ocazia sa intre in echipa de comentatori a BBC si sa lucreze la Match of the Day, care e principala emisiune de fotbal din lume.

Acum, principalul lor prezentator e Gary Lineker, fost fotbalist, dar e talentat. BBC iti ofera posibilitatea sa faci de toate. Am facut program de sport, program de stiinta, politic, interviuri, stiri, reportaj.

Cat de pasionat esti de fotbal si care sunt legaturile cu fotbalul?

Nu sunt pasionat, sunt bolnav de fotbal. Aveam 6 ani cand m-a dus tata pe stadion prima data si a fost destul, cum este povestea multor altor microbisti. In Anglia, asta este traditia, cand copilul creste destul de mare este dus pe stadion. Marea majoritate a fanilor englezi de fotbal raman cu echipa pe care au vazut-o prima data, nu conteaza in ce divizie, dar e pe viata. Ca isi iau apoi si o alta echipa pentru ca simt nevoia sa nu traiasca doar in divizia C este alta poveste.

Si la mine a fost acelasi lucru, intr-o epoca foarte fasta pentru fotbalul romanesc, anii '70, cand am avut, hai sa spunem, prima mare generatie de fotbalisti, cea care s-a calificat dupa o lunga pauza, dupa 1938, la un Campionat Mondial, in Mexic. Pentru mine era normal sa ma prinda fotbalul, pentru ca oamenii astia stiau ce sa faca cu mingea.

Te duceai la stadion, copil sau om mare, dar in special copil, si iti placea, pentru ca iti aratau lucruri. Nu incomodau mingea deloc. Generatia aia avea tot ce trebuie: si portari, si mijlocasi, fundasi, si conducatori de joc. Atunci am fost in grupa cu Brazilia, campioana mondiala in '62, cu Anglia, campioana mondiala in '66, si cu Cehoslovacia, care prinsese doua finale de Campionat Mondial, ultima in '62.

Romania a fost pe locul trei si faptul ca am pierdut pe muchie cu Anglia ne-a oprit sa ne calificam. Eu am crezut ca o sa continue mereu. La fel in '94, cand a aparut o asa generatie de fotbalisti, am crezut ca nu o sa mai coboram prea mult. Uite ca nu a fost sa fie.

Ti-am citit un articol in revista Kamikaze in care aparea aceasta teorie interesanta ca, in primul rand, Romania ar fi putut castiga Campionatul Mondial de Fotbal din '94. Era posibil?

Da. Absolut. Atat de buna a fost Romania ca si noua, ca romani, ne e greu sa acceptam posibilitatea nivelului de excelenta din partea unuia plecat de aici. Dar echipa aceea a fost o echipa absolut exceptionala. Si gandeste-te doar ca Suedia, care ne-a invins pe noi la penalty-uri, a fost batuta foarte greu de Brazilia, tarziu, cu 1-0. In finala a fost 0-0 si penalty-uri cu Italia, asta a facut Brazilia.

Conteaza aceasta serie ca sa tragem concluzia ca Romania avea o sansa?

Absolut. Am inceput bine cu Columbia, care era printre favoritele Mondialului. Apoi, am pierdut cu Elvetia. Romanilor nu le convine intalnirea cu nelatinii. Apoi am batut SUA, ceea ce era normal sa se intample. Apoi ne-am intalnit cu Argentina si nu am avut absolut niciun fel de problema in meciul ala. Dupa care vine Suedia, adversar de alta factura.

Si ghinion! O gafa monumentala incredibila de portar si in ultimele cinci minute suedezii egaleaza. Ai nostri exersasera penalty-urile, dar au ratat Dan Petrescu, care era un executant de elita, si Belodedici. Am fi avut sansa se ne intalnim cu doua echipe latine, cu Brazilia, si aveam o sansa reala cu ea, iar in finala cu Italia puteam trage la un 0-0 de mare lupta.

Iordanescu avea 7 jucatori defensivi, dar erau atat de buni, se simteau atat de bine cu mingea la picior, incat asta nu conta, era o echipa capabila sa atace la fel de bine cum se apara. Daca ar fi fost Stelea in poarta la penalty-uri, poate ca alta ar fi fost istoria. Practic, am reusit sa smulgem infrangerea din falcile victoriei, cum zic englezii. Atunci, la BBC, colegii englezi deschisesera liste de pariuri si unele din ele erau cu Romania in finala.

A doua parte a ideii tale, care mi s-a parut seducatoare, e ca o victorie a echipei ar fi dat un branci incredibil intregii societati romanesti in ansamblul ei, care ar fi beneficiat de energia succesului si Romania ar fi fost in alta parte acuma, decat unde e.

Sunt convins de asta. O data pentru ca fotbalul e un fenomen special printre sporturi, e cam singurul care poate scoate milioane de oameni in strada, dintr-o intreaga tara. Dadeam doua exemple: exemplul Germaniei din 1954, cand au castigat Campionatul Mondial, ei neinsemnand mare lucru in fotbal pana in acel moment, dimpotriva.

Cu toate eforturile lui Hitler de a crea o superechipa germana ingloband nationala de fotbal a Austriei, foarte buna in epoca, Germania e esuat. A incercat Hitler, pentru ca voia sa castige la Olimpiada si nu a reusit. Voia sa castige si la Campionatul Mondial ca il irita Mussolini, care avea deja doua titluri mondiale, in '34 si '38. Cumparate, se stie, au fost arbitri mituiti, jucatori cumparati.

In 1938, de pilda, a fost o semifinala Italia-Brazilia, Brazilia fiind considerata atunci mare favorita. Brazilienii aveau un fotbalist, Leonidas da Silva, negru, dupa care a fost creata si o marca de ciocolata numita Diamante Negro, care exista si astazi. Era atat de bun ca ce s-a gandit Brazilia? Sa-l odihneasca cu Italia, care era campiona mondiala.

Asa castigase Mussolini. Hitler nu reusise nimic, apoi vine Al Doilea Razboi Mondial si, dupa '45, situatia de paria a Germaniei, pe buna dreptate. Si, intr-o confruntare clara Est-Vest, in '54, RFG bate Ungaria, care-l avea pe Ferenc Puscas, considerat cel mai bun jucator din lume atunci, o echipa care tocmai spulberase Anglia pe Wembley. Germania ii bate cu 3-2 in finala, cu doua goluri discutabile.

Dar pentru natiunea germana, acela a fost un moment de cotitura, efectiv, toata tara a ascultat meciul la radio. Acela a fost un moment de renastere a entuziasmului, a increderii in fortele lor, si s-a vazut foarte repede, s-a vazut in saptamanile si lunile urmatoare, intr-o crestere a consumului si a productiei industriale. Miracolul economic german, ceea ce e foarte socant, a avut ca punct de plecare, ca declansator psihologic, victoria din '54, castigarea Campionatului Mondial.

Pana atunci, se simteau o natiune invinsa si vinovata. Nu aveau niciun motiv de mandrie sau de competenta nationala, iar fotbalul a reusit sa li-l dea. Interesant e ca au castigat in 1974 din nou si apoi in 1990, cand se reunificasera. Isi luasera inapoi bucata de tara pierduta.

Desigur, noi nu ne comparam cu Germania. Dar sa ne comparam cu Olanda, care nu facuse nimic in fotbal pana in anii '70. Nu a castigat CM in 1974, dar pentru ei a fost un moment de trezire nationala, intr-un moment in care societatea olandeza baltea. Echipa de fotbal olandeza ajunsese exponenta lucrului valoros, exceptional, bine facut. Olanda a fost relansata ca natiune, am inceput sa auzim de firmele lor, de Phillips.

Victoria la fotbal este un rezultat al energiilor care exista deja intr-o societate si care vor exploda oricum, sau e invers, victoria echipei declanseaza aceste energii?

Trebuie si un popor la victoria aia. Depinde si de poporul respectiv. Pentru Romania conta, in 1994, intr-o perioada extrem de tulbure, cand inca nu era clar incotro ne indreptam, nu ne despartisem de comunism, inca vedeam figurile reprezentative ale comunismului destul de prezente in societatea romaneasca, Verdet era acolo, Paunescu era acolo, Vadim era acolo, urlau, faceau ca toate animalele, Iliescu conducea Romania, FSN-ul era continuator al PCR.

Ei, echipa asta a Romaniei ne arata ca ne indreptam spre ceva bun. Ca roman in strainatate in anii aceia, de exemplu, de cate ori spuneam ca sunt roman, mi se spunea "yeah, you have a very good football team". Respectau valoarea unei echipe de fotbal si o extindeau asupra intregii societati.

Un ultim exemplu: victoria echipei de rugby a Africii de Sud, la ei acasa, in 1995, care, se spune de catre sociologi, istorici, ca a fost cea care a rezolvat problema tensiunilor rasiale, a concilierii nationale in aceasta tara.

Cat de multi albi si cati negri erau in echipa asta?

Exista un singur negru in echipa aia, si cu toate astea a echipa a fost asumata de intregul popor pentru ca jucatorii au interpretat imnul national cuvant cu cuvant, l-au invatat pe de rost in limba zulu si xhosa.

Alt exemplu, dar negativ: fostul antrenor al Frantei, Raymond Domenech, a zis o chestie foarte interesanta inainte de inceperea turneului final: "Ganditi-va ca poate nu izbucnea razboiul civil in Ucraina, daca Franta nu ii elimina nationala ucraineana de la Mondial".

Hai sa facem putina istorie contrafactuala.

Daca Romania reusea o mare performanta, jucand cel putin semifinala, si reusea o demonstratie foarte clara ca suntem atat de buni incat putem sa oprim si ghinionul, ar fi fost o dovada ca suntem si noi buni la ceva. Si nu la orice, la primul sport al lumii. Jucatorii si antrenorii facusera lucrurile de bun simt care duc la succes. Concluzia a fost foarte amara: ca ghinionul, cand vine, nu stim sa ne opunem.

Am revenit la o fatalitate romaneasca.

Da, la fatalismul slav, de import. Era un moment foarte bun sa rupem cercul asta vicios.

Unde-ar fi ajuns Romania?

Nu poti face istorie contrafactuala, dar poti glumi. Deci: Iliescu cadea din cauza entuziasmului popular, pentru ca galeriile de fotbal ii erau nefavorabile in acel moment. In '56, la Budapesta, galeriile au iesit printre primele in strada. Poate ca intram mai repede in Uniunea Europeana si in NATO. Poate ca in politica lucrurile mergeau mai repede.

Pot sa demontez teoria. Bulgaria a ajuns mai departe decat noi in '94. Cu toate astea, peste 6 ani se faceau glume in Romania despre cat de rau ajusesera si plateau diferite lucruri, cum ar fi calatoriile pe autobuz, cu oua.

Sigur ca se poate si mai rau, dar se poate si mai bine. Romania era atunci pe o panta clar pro-occidentala. Bulgaria face parte din arealul slav. Sunt orientali si slavi, pe linia ruseasca, catastrofala.

Putin s-a straduit sa faca niste jocuri olimpice megalomane, acum vrea sa faca Mondialul din 2018. Face asta pentru a cauta acest branci mental, social, pentru intreaga natiune, sau o face doar pentru el, pentru a-si agata o medalie?

Categoric, pentru natiune. Pentru el, prin natiune. Lucrurile acestea se intalnesc, converg. Si Mussolini a beneficiat de chestia asta. Hitler nu a reusit cu fotbalul. Sigur ca satrapul, dictatorul, beneficiaza enorm dupa aceste victorii, dar lucrurile se pot intoarce si impotriva lui. In Brazilia, dictatura militara a fost daramata, in anii '80, si prin eforturile fotbalistilor de la Corinthians, condusi de inegalabilul Socrates, care jucau, pe stadioane arhipline, in tricouri pe care scria "Democratie" si "Alegeri, acum!".

Ultima intrebare, tot pe istorie contrafactuala: cat ar fi fost salariul mediu in Romania, care acum e 350 de euro, daca am fi castigat in 1994?

Asteptarile romanilor, nu numai de la fotbal, ci si de la tot ce se intampla in tara, ar fi fost mult mai mari, si din asteptarile astea mari ar fi iesit si niste rezultate mult mai bune. Daca aveam dovada ca sunt unii care nu numai ca spun ca sunt buni, dar chiar sunt, stiu ce fac, atunci romanii ar fi fost mult mai pretentiosi, atat de pretentiosi incat un salariu mediu de 1.000 de euro ar fi venit deja.

El nu este, este mai putin de 400. Faptul ca noi nu am avut dovada aia ne-a tras in jos. Dimpotriva, a devenit contradovada: nici la ce credem noi ca suntem buni nu suntem buni. Pentru psihicul unui popor, din momentul ala a inceput o coborare.