,,FILIT mi se pare un eveniment incredibil de atrăgător”

Jurnalista şi scriitoarea vine pentru prima oară la FILIT * cu o pasiune pentru scris dezvoltată încă de la vârste fragede, sfatul pe care şi l-ar da dacă ar fi faţă în faţă cu ea însăşi, ar fi ,,să lase prostiile şi să se facă scriitoare cu normă întreagă”

- Unde vă simţiţi cel mai bine când scrieţi? Care este locul dumneavoastră preferat pentru noile texte?

- Dacă vă referiţi la literatură, cel mai bine o scriu la mine acasă, singură. Dacă vă referiţi însă la textele/editorialele mele din ziarul ,,Adevărul”, pe alea le scriu oriunde, de cele mai multe ori le scriu cu o seară înainte de termenul de predare sau chiar dimineaţa, în drum spre lucru.

- Scrieţi foarte mult despre societate şi despre Bucureşti. Ce vă inspiră să scrieţi despre Capitală? Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest loc?

- Când am început rubrica din ,,Adevărul” (mai exact, din ,,Weekend Adevărul”, pentru că textele mele apar la Opinii, în ziarul de vineri), acum patru ani, am ştiut, după primele câteva texte, că nu sunt făcută să scriu despre probleme politice. Şi, având în vedere cât de politizată este viaţa noastră, m-am gândit că măcar textele mele pot fi un pic altfel. Scriu despre Bucureşti pentru că locuiesc în el, pentru că mă obsedează şi mă inspiră.

- Cum vă puteţi descrie scrierile?

- Ele sunt menite să fie editoriale, dar eu le-am deturnat un pic. Deşi apar la rubrica Opinii, în mod sigur nu sunt editoriale ca la carte, aşa cum se învaţă la facultatea de jurnalism. Sunt texte de publicistică şi, având în vedere natura ziarului ,,Weekend Adevărul”, mult diferit faţă de cotidian, cred că se potrivesc foarte bine acolo unde sunt.

„Nu sunt blogger, cel puţin deocamdată”

- Ce înseamnă viaţa de blogger?

- Mi-ar plăcea şi mie foarte mult să ştiu ce înseamnă viaţa de blogger, dar eu nu sunt aşa ceva, cel puţin nu deocamdată. Eu sunt jurnalistă, lucrez de nouă ani la ziarul ,,Adevărul”, iar primii patru i-am lucrat în Timişoara, pe vremea experimentului ,,Adevărul de Seară”. Acolo am fost, pe rând, reporter, editor, redactor-şef adjunct şi mai apoi, pentru o perioadă, redactor-şef (sau să-i zicem mai bine ,,coordonator”, deoarece fix în acea perioadă a dispărut ,,Adevărul de Seară”, iar jobul meu includea coordonarea colegilor jurnalişti din Banat şi Oltenia). Acum cinci ani m-am mutat la Bucureşti, în redacţia mare a ziarului ,,Adevărul”, unde am lucrat întâi ca editor al secţiei Corespondenţi (secţia care include toţi jurnaliştii ,,Adevărul” din afara redacţiei-mamă, adică cei din ţară). În prezent, sunt editor coordonator al secţiei, alături de colegul meu, Cezar Pădurariu. Este o secţie foarte complicată, include zeci de jurnalişti grozavi din toată ţara, este foarte mult de muncă şi este, în final, o treabă extrem de plăcută. În ceea ce priveşte editorialul meu din ,,Weekend Adevărul”, la care faceţi referire, el e doar o mică parte din ce ar putea însemna ,,o viaţă de blogger”. Textul este publicat şi pe site, la rubrica de bloguri, este adevărat, dar el este destinat în primul rând printului, rubricii de opinii din ziar. Pe de altă parte, am un blog cultural, independent de ceea ce fac la ziar, se numeşte ,,Ferma de gânduri”, dar timpul nu prea îmi permite să fac toate interviurile pe care mi-ar plăcea să le public acolo. Îl îngrijesc când şi cum pot, însă mărturisesc că visez la o viaţă în care să mă ocup doar de acel blog şi de literatura mea şi să pot să şi trăiesc din asta. Deocamdată este însă, evident, doar un vis.

„Subiecte sunt, slavă Domnului, peste tot în jurul nostru”

 

- Cât durează, în medie, scrierea unui text?

- Dacă vă referiţi la rubrica mea din ,,Weekend Adevărul”, probabil între 30 de minute şi o oră.

- În 2013 a fost prima apariţie pe blog. Aţi schimba acum începutul textului după atâţia ani în care v-aţi creat alt stil de a scrie? „Buna ziua, dragi pământeni. Nu ne cunoaştem, eu sunt una din fetele cu eşarfe ciudate care trec zi de zi pe lângă dumneavoastră”...

- Nu aş schimba nimic. Mi se potriveşte perfect.
- Sunteţi mereu în căutare de subiecte pentru texte. Aţi avut vreun moment sentimentul că acestea nu vă mai sunt la îndemână, că sunt tot mai greu de identificat?

- Rubrica mea săptămânală mă obligă să fiu jucăuşă şi creativă, deci îmi face mare plăcere să o scriu. Subiecte sunt, slavă Domnului, peste tot în jurul nostru! În plus, am descoperit şi două teritorii pe care le tot vizitez, un tramvai care mă duce la lucru şi o terasă din cartier, ,,Terasa fericirii”, şi ambele au devenit un fel de branduri ale textelor mele. E un fel de a scăpa pentru un scurt timp de un soi de muncă mult mai serioasă. E foarte bine să te refugiezi în asemenea lucruri, aşa cum o mai pot face doar în interviurile pe care le fac pentru ,,Weekend Adevărul”, când îmi permite timpul. De exemplu, acum citesc cea mai nouă carte a lui Attila Bartis (,,Sfârşitul”, Editura Polirom) şi mă pregătesc de un interviu cu scriitorul.

 

„Trăiesc fără televizor de ani de zile şi este bine”

 

- Emoţia este cea care domină cele mai multe dintre texte?

- Nu ştiu, cred că textele mele pot fi şi pline de umor sau aşa îmi place să cred.

- La ce vârstă a venit pasiunea pentru scris?

- Scriu din copilărie, din clasa a treia, îmi amintesc exact pentru că atunci am scris prima poezie. Era o poezie cu rimă pe care o ştiu şi acum, nu ştiu ce mi-o fi venit s-o scriu.

- Credeţi că aţi putea trăi iarăşi fără televizor asa cum aţi făcut-o în 2007, când eraţi studentă?

- Nu am televizor nici acum. Trăiesc fără televizor de ani de zile şi este bine. Sunt inundată cu informaţie destul la redacţie, dar şi acasă, pe internet. Nu cred că e mare chestie să nu ai televizor, nu e vreo mândrie sau vreo aroganţă. De fapt, când m-am mutat la Bucureşti, acum cinci ani, proprietarul în a cărui garsonieră stau în chirie chiar mi-a adus un televizor, dar s-a stricat imediat şi am descoperit că nu am nevoie de altul, e bine aşa. Cred că mult mai bine mi-ar face însă dacă nu aş mai folosi Facebook-ul sau dacă l-aş închide când mă duc acasă. Uneori fac asta, alteori natura meseriei nu îmi permite. De multe ori, după ce îl închid mă gândesc: dacă mi-a scris cineva?, dacă s-a întâmplat ceva?, nebunie curată.

Ce aşteptări aveţi de la publicul ieşean anul acesta?

- Sunt curioasă şi bucuroasă să vin acolo, în rest vom vedea la faţa locului.

- Ce înseamnă pentru dumneavoastră FILIT?

- Urmăresc (de la distanţă până acum) festivalul, prezenţele la festival şi mi se pare un eveniment incredibil de atrăgător. Abia aştept să-l văd şi din interior.

- Aţi putea scrie despre Iaşi cum aţi făcut-o şi o faceţi despre Bucureşti?

- Depinde cât de mult m-ar obseda.

- Lucraţi destul de mult timp la o carte. În ce constă travaliul artistic al scriitoarei Lavinia Bălulescu?

- De fapt lucrez foarte puţin, dar mai degrabă amân. Adică fizic timpul însumat pentru scris e unul foarte scurt, cel puţin aşa a fost până acum, dar între timp sunt pauze mari în care sunt ocupată cu jobul, care din păcate îmi cam mănâncă vreo 12 ore pe zi. Aici e marea problemă. În rest, scriu destul de repede.

- Vă propun un ultim exerciţiu de imaginaţie: o aveţi în faţă pe Lavinia Bălulescu, ce sfaturi i-aţi da despre scris şi despre viaţă?

- I-aş spune să lase prostiile şi să sa facă scriitoare cu normă întreagă. Cât mai are timp.

A consemnat Ana-Maria BLANARIU

 

Lavinia Bălulescu a studiat la Universitatea de Vest din Timişoara, iar în momentul de faţă locuieşte în Bucureşti. Este jurnalistă (editor secţia Corespondenţi „Adevărul”) şi scriitoare. A publicat volumele de poezie „Mov“ şi „Lavinucea”, dar şi romanul „La mine-n cap”. Trăieşte de ani de zile fără televizor, este mereu cu zâmbetul pe buze şi consideră că textele ei pot fi considerate şi pline de umor...