Interviu cu viceprimarul Gabriel Surdu - „Iaşul este un oraş în care merită să investeşti”

- Sunteţi „vizibil” din postura de edil şi om politic, dar cu toate acestea nu se ştiu prea multe din trecutul dvs. Prin urmare, cum era Gabi Surdu în şcoală şi ce materii prefera?
- Mi-a plăcut româna, matematica, fizica şi am avut o înclinaţie – transmisă probabil de părinţi - spre a privi frumosul. Îmi plăceau şi încă îmi plac clădirile istorice, dar şi cele moderne, îmi place să privesc tot ceea ce realizează oamenii, să văd rezultatul muncii lor chiar dacă vorbim de un pix sau de un imobil cu o sută de etaje. Am fost fascinant de progres, am căutat mereu să ţin minte realizările unora pentru că, dacă-mi ajută Dumnezeu să mai fac ceva, să pot spune că sunt ancorat în realitate.
- Totuşi, ulterior aţi ajuns să activaţi într-un domeniu care nu are nimic în comun cu estetica. De unde apare ideea de a urma cursurile şcolilor militare?
- Cred că mi se trage de la bunicul meu, ofiţer în Armata Regală. Părinţii mei au fost catalogaţi de regimul acelor timpuri drept chiaburi, având dificultăţi în a profesa într-un sistem unde nu erau bine văzuţi cei cu studii superioare obţinute înainte de 1944. Prin urmare, am crescut şi cu bunicii, am trăit şi la un colonel, vecin cu ei, care ne-a dat o cameră cu holişor pe stradela Sărăriei. După terminarea liceului, am plecat la şcoala militară cu imaginea oferită de bunica mea: ofiţerul este un tip integru, un tip cult, care impune respect. Părinţii nici nu au ştiut de intenţiile mele. Aveam un examen luat la facultate, dar cu toate acestea am optat pentru şcoala militară.

A ajuns la Kogălniceanu înaintea americanilor!

- Ce amintiri păstraţi din acea perioadă?
- Că am fost nevoit să o iau de la zero, cu drepţi şi stânga-n-mprejur deşi în stagiul militar câştigasem gradul de sergent. Uitaseră să trimită hârtiile cu gradele şcolii de transmisiuni de la Sibiu. Oricum, acest lucru nu m-a împiedicat să termin şcoala militară printre primii 15 dintr-un colectiv de 270 de viitoare cadre. Nu am reuşit să ajung la Iaşi – locurile se ocupau funcţie de medie - şi aşa am optat pentru o unitate nou-înfiinţată, un regiment de elicoptere de la Tuzla. Am activat acolo un an, după care am fost avansat comandant de companie la cea de transmisiuni a Regimentului de aviaţie-vânătoare de la Mihail Kogălniceanu, actuala baza NATO. Ulterior am revenit la Iaşi, ca ofiţer la pregătirea tineretului din şcoli pentru apărarea patriei, după care am fost şeful transmisiunilor trupelor teritoriale pe Moldova, Harghita şi Covasna. Am trecut în rezervă pe motive medicale. Am ieşit din Armată cu mâinile în buzunare după care am început să fac bani!
- Decembrie 1989 unde vă prinde?
- Am fost unul din cei care au participat la revoluţie înainte de alţi revoluţionari. Am deschis studioul de radio Iaşi, de care răspundeam chiar dacă nu emitea. M-au chemat prietenii de acolo şi am deschis studioul alături de inginerul Bogdan, de Mircea Verusi, de Grigore Ilisei... Am dormit două nopţi pe birouri, până am organizat activitatea pentru ca studioul să poată funcţiona. Oricum, cel care a preluat activitatea de acolo după plecarea mea este revoluţionar.
- De ce nu v-aţi scos certificatul de revoluţionar?
- Pentru că sunt convins că am făcut lucru cu care eram dator: niciun militar al Armatei Române nu ar trebui să aibă certificat de revoluţionar pentru că se afla în slujba poporului. Poate greşesc, dar asta e teoria mea... M-au invitat băieţii ăştia, dar am considerat doar că mi-am făcut datoria.

Valer Dorneanu, exemplu de politician!

- În politică când aţi intrat şi de ce?
- Făceam afaceri, plăteam dări la stat. Am zis la un moment dat că prin priceperea acumulată în mediul privat, de afaceri, pot ghida acele sume pentru interesele comunităţii, să fie valorificate în sensul ce-ţi doreşti tu să se întâmple în oraşul tău. Asta a fost singurul lucru care m-a determinat să intru în politică. Domeniu în care mai mult am avut de pierdut decât de câştigat.
- Care ar fi cea mai mare realizare a dvs în plan politic?
- Când am avut recunoaşterea colegilor (n.r. – o plachetă aurie a celor din PDL adresată celui mai bun preşedinte de organizaţie judeţeană). Se întâmpla după plecarea mea din partid, deci din momentul în care am devenit viceprimar.
- La început aţi activat în PSDR. De ce aţi acceptat să treceţi în tabăra pedelistă şi nu în cea social-democrată?
- Aici greşeşti. Din PDSR şi PSDR a apărut PSD-ul, al cărui vicepreşedinte la nivel judeţean am fost. Şi am plecat...
- De ce?
- (ezitant) Pentru motive care astăzi se văd!
- Există vreo persoană care v-a marcat activitatea politică, pe care să o fi văzut drept un exemplu?
- Ca verticalitate, ca eleganţă, Valer Dorneanu. A fost omul pe care l-am ascultat, i-am respectat opiniile şi pe care l-am consultat indiferent de formaţiunea politică în care am activat.
- Acum sunteţi viceprimar din partea PSD...
- Stai, că este un moment peste care nu trebuie trecut uşor Acceptarea funcţiei de viceprimar s-a făcut după ce m-am consultat şi cu foştii colegi. Toţi lumea a fost mulţumită.
- Mai puţin Bucureştiul...
- Nu am înţeles niciodată poziţia celor de la centru. Nu am primit niciun semnal de la ei că nu trebuia să accept această dregătorie decât după ce am acceptat funcţia.

Cea mai grea misiune: relaţionarea cu cetăţeanul

- Vroiam să vă întreb care sunt provocările funcţiei de viceprimar al Iaşului?
- În primul rând aş fi mulţumit dacă aş realiza 500 de locuinţe sociale. Apoi, să pot contribui la reabilitarea şi recondiţionarea a 100 de tramvaie pentru că posibilităţile de cumpărare a unora noi sunt reduse. Vreau să fac un depou modern, complet utilat pentru tot ceea ce înseamnă transport public în Iaşi şi nu în ultimul rând să fac din Salubris un operator regional de salubritate. Şi să mai creem locuri în creşele municipale. Vorbesc la plural întrucât ar fi performanţele unei echipe, nu doar ale viceprimarului.
- Şi cea mai dificilă sarcină?
- Munca, în totalitatea ei, cu cetăţenii Iaşului, singurii în măsură să aprecieze dacă activitatea mea este utilă comunităţii. Niciodată nu o să se vadă că dai 100 de semnături pe zi. Se vede doar dacă ai realizat locuri de parcare, dacă licitaţiile se ţin la timp, dacă se realizează proiecte utile oraşului sau dacă actele ajung foarte repede la cetăţeni.
- Dacă ar fi să schimbaţi ceva peste noapte în Iaşi, care ar fi acel lucru?
- Mentalitatea celor care nu văd Iaşul drept un oraş în care merită să investeşti. Ştiu că sunt doritori să vină în Iaşi, dar în acelaşi timp şi noi trebuie să înţelegem că susţinea lor este necesară. Sprijinirea investitorilor înseamnă necondiţionat sprijinirea ieşenilor, pentru că ieşenii o vor duce mai bine.

„Nu am ieşit mereu cu portavocea să-mi spun opiniile”

- Să înţeleg că pe aceste considerente aţi fost unul dintre susţinătorii proiectului Palas?
- Acum îi văd pe cei care au blamat proiectul plimbându-se prin Palas. Nu zic că nu ar fi fost o altă alternativă, dar faptul că la vreme de criză economică mondială s-a găsit unul dispus să facă o asemenea investiţie şi să scoată Iaşul din anonimat nu cred că este un lucru condamnabil.
- Vi s-a mai reproşat şi concubinajul cu primarul Nichita pe vremea când conduceaţi PDL-ul local...
- Vedeţi dvs, poate nu am ieşit mereu cu portavocea să-mi spun opiniile. Am căutat să am, nu concubinaj cum spuneţi, ci un echilibru pentru proiectele care meritau a fi duse mai departe şi pentru care exista alternativa de a lua banii europeni. Nu toate proiectele pe care le-am votat atunci au soluţii pe care le admir, dar faptul că s-au făcut, iar Iaşul arată altfel datorită lor înseamnă ceva. Adevărul este că am avut colegi care au întreţinut această idee, din dorinţa de a prelua şefia organizaţiei. Fiind vocali şi existând un vid de informaţii în presă dădea bine să spui că Surdu, preşedintele PDL, pactizează cu duşmanul! Repet, a fost doar pe proiecte, nu am avut niciun fel de avantaje, de partipriuri...
- Cel puţin la nivel declarativ aţi fost discret la scandalul care a zguduit Primăria Iaşi...
- Când unui om îi este rău sau are un necaz, poţi să te exprimi pe o soluţie pe care nu ştii dacă şi magistraţii o vor da. Şi atunci e bine să-ţi păstrezi opiniile, pentru a nu părea ridicol ulterior. Probele pe care le adună procurorii pot, la un moment dat, să fie altele decât impresia pe care o ai tu despre omul respectiv. Pot să spun doar că-mi pare rău pentru toţi cei aflaţi în astfel de situaţii, însă cu toţii trebuie să respectăm legile ţării. Şi să ne plătim taxele la stat!
- Nici în disputa primar interimar – arhitect-şef nu aţi intervenit, deşi unii se aşteptau să o faceţi.
- Nu am avut niciun fel de responsabilitate în zona de urbanism şi nici nu cred că sunt cea mai îndreptăţită persoană să fiu în această dispută. Nu neapărat motivat de rudenia ştiută (n.r. - arhitectul şef este finul de cununie al lui Gabi Surdu), ci pentru simplul fapt că altcineva verifică activitatea acelui funcţionar.
- Anul viitor vă expiră mandatul. Veţi candida pentru unul nou? Intenţionaţi să obţineţi mai mult decât un post de consilier local?
- Când vrei să faci ceva în administraţia publică trebuie să accepţi sacrificii în familia ta. Membrii familiei sunt cei care îţi cer să te întorci acasă atunci când eşti înjurat sau se spun neadevăruri despre tine. Nu au fost rare ocaziile când, cu glas tare sau mai încet, mi-au spus să renunţ. Deocamdată vreau să fac ceva care să rămână în oraş. Paşii ulteriori pe care îi voi face depind şi de atmosferă, şi de echipă...
- Să vă întreb altfel: unde vă găsim în 2020?
- Dacă nu mă găsiţi în PSD, mă găsiţi acasă. Sau la muncă!
A consemnat Tudor DAMASCHIN