Ioan Antoci: „Am demonstrat că se poate reuşi şi de la Iaşi”

Scenaristul Ioan Antoci, premiat la Cannes, în 2009, pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală şi de Est, în cadrul Programului ScriptEast, şi-a văzut un alt vis împlinit – scenariul său a devenit film. Astfel, la începutul lunii noiembrie, „Câinele japonez” a ajuns în cinematografele din toată ţara. Mai mult, chiar va fi difuzat şi în sălile de cinema din Europa, drepturile în acest sens fiind deja vândute. A aşteptat cinci ani pentru a-şi vedea scenariul valorificat pe ecran, căci „filmul este cea mai fericită expresie a unui scenariu”, după cum şi spune. Despre planurile sale de viitor, cum îşi alege subiectele pentru un scenariu şi dacă există o reţetă de succes a vorbit Ioan Antoci în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”.

- „Câine japonez”, în sfârşit, pe ecrane. Care e povestea personajului „nea Costache”, întruchipat de Victor Rebengiuc?

- În secolul tehnologiei, noi încă suntem afectaţi de inundaţii. De aici a pornit ideea, suntem neputincioşi în astfel de situaţii. Apoi, o sumă de oameni s-a adunat într-un personaj care să îi reprezinte – nea Costache. Acest personaj alături de câine, care reprezintă opusul a tot ce e simplu şi uşor de distrus, a venit ca o contrapondere care să-i aline suferinţa şi singurătatea. Apoi, în 2008, am avut şansa ca scenariul meu să fie selectat de HBO (n.red. - a câştigat Premiul HBO pentru Cel Mai Bun Scenariu de Lungmetraj în cadrul Concursului Naţional de Scenarii). De acolo, lucrurile s-au mişcat mai uşor. Dar atunci nu mi s-a părut simplu, mi s-a părut incredibil, mereu am avut senzaţia că nu va mai urma nimic, dar iată că am fost mereu surprins.

- Totuşi, a durat aproape cinci ani până să ne bucurăm de „Câinele japonez” pe ecrane...

- Da, recunosc că îmi pierdusem speranţa, nu din cauză că oamenii implicaţi îmi inspirau neîncredere, dar, ştiind cum funcţionează lucrurile în România – banii, o eternă problemă, mi-a fost teamă că proiectul s-ar putea dilua până la a nu se mai face. Dar în ultimul an şi jumătate, când am aflat că s-a ales distribuţia, că s-a identificat şi un loc unde se poate filma, totul culminând cu demararea filmărilor în iulie, anul trecut, am avut certitudinea că filmul va exista. Din fericire, s-au găsit banii necesari, vorbim de un buget mic, şi totul a decurs bine. Filmul a avut parte şi de prestaţia lui Victor Rebengiuc, ce poţi să îţi doreşti mai mult?!

- Regizorul Tudor Jurgiu a spus că scenariul a fost rescris sau altfel spus adaptat pentru ecran. Cum vezi acest aspect? Eşti genul de scenarist care impune anumite limite în ce priveşte textul girat de tine?

- Cred că cea mai fericită expresie a unui scenariu este filmul, pentru că aşa e valorificat. Nu câştiga nimic scenariul meu, aşa lăudat şi premiat cum e, dacă rămânea într-un sertar. Acum avem şansa să vorbim despre film ceea ce e mult mai interesant. Prin urmare, dau girul pentru schimbările care pot fi veridice pe ecran. Au apărut schimbări majore privind scenariul, cea mai uşor de identificat ţine de final, dar acum trebuie să luăm în calcul că aşa se întâmplă mereu. Chiar şi cel mai bine scris scenariu nu poate fi transpus întocmai pe ecran, fie din cauze obiective, fie din cauze subiective. Cele obiective ţin de producţie, uneori lucrurile nu se pot realiza după cum au fost scrise. În al doilea rând, din motive subiective, pentru că filmul este făcut de o echipă, regizorul are o anumită viziune asupra textului scris, plus că oamenii care întruchipează personaje o fac în maniera pe care o cred de cuviinţă sau la indicaţiile regizorale. Fiecare aduce părticica lui de experienţă - viziune, talent şi atunci e firesc ca filmul să fie, poate, cea mai fericită expresie a unui scenariu.

- Te-ar fi tentat să semnezi şi regia filmului? Pe viitor vei lua în calcul acest aspect?

- Am învăţat să scriu mai bine încercând să transpun ideile pe peliculă, le-am filmat, am avut câţiva prieteni care au jucat în respectivele scurtmetraje, unul chiar a fost acceptat la diferite festivaluri şi a rulat în cadrul unor secţiuni precum cea alternativă. Deşi nu am avut mijloacele tehnice necesare, m-am bucurat că am fost acceptat în festivaluri. Aşa am descoperit ce înseamnă să scrii mai bine un scenariu, m-am lovit şi am înţeles cât de greu este să transpui unele idei pe ecran. În acelaşi timp, experienţa asta m-a învăţat că pentru a fi regizor bun e nevoie şi de şcoală, lucru care îmi lipseşte. Astfel, decât să insist pe lângă un anumit producător în calitate de regizor, riscând banii oamenilor, mai bine rămân la scris deocamdată. Nu spun că nu m-ar tenta pe viitor, rămâne de văzut.

Ioan Antoci: „Eu nu fac parte din noul val, stau pe ţărm şi privesc”

- Ce înseamnă succesul pentru tine? Crezi că filmele româneşti au o şansă în competiţia cu cele americane la cinema?
- Uite, putem spune că filmul „Câinele japonez” este primit bine. Dar vreau succesul care să îi aducă la cinema pe oamenii care nu mai merg la filme româneşti, iar cei care au fost la filme româneşti şi nu mai vor să meargă să revină în sălile de cinema. Pentru că cel puţin în ultimul an, au fost două-trei filme care nu mai seamănă cu ce s-a făcut, eu nu spun că ce s-a făcut în trecut a fost rău, dimpotrivă. Însă, au venit cu o idee nouă, au venit pe un alt segment, păstrând părţile bune ale noului val, cum se zice. Eu nu fac parte din acest val, eu stau pe ţărm şi privesc. Şi „Câinele Japonez” se distanţează, e altfel. Deja vorbim şi de primul horror românesc, „Domnişoara Christina”, paleta de genuri se lărgeşte şi atunci, probabil, si publicul se va conforma, dorindu-şi cât mai mult să vadă filme româneşti.

- Ce urmează pentru Ioan Antoci?
- Sunt şi eu un debutant până la urmă, căci acesta e primul meu scenariu ce a fost ecranizat, drept urmare şi eu pot spune că am debutat într-un fel. Chiar dacă în ultima perioadă am mai scris scenarii. Important pentru un scenarist este să i se producă scenariile. Premiile, lauda, cronicile sunt bune şi te pot mulţumi pe tine ca autor că ai scris un lucru valoros, dar dacă scenariul nu va fi pus în lumină în cadrul unui proiect cinematografic, atunci nu se va alege nimic de el. Am mai multe proiecte în derulare, dar, văzând ce s-a întâmplat cu filmul ,,Câinele japonez”, nu pot fi nerăbdător. Cele mai multe dintre scenariile pe care le-am scris după „Câinele Japonez” au fost colaborări. Am colaborat doar pentru proiecte de film, lungmetraj, de ficţiune, nu documentare. Nu am scris încă un scenariu pentru televiziune. Dar cum proiectele sunt într-un spaţiu virtual aproape total, nu are sens să vorbesc despre ele, poate unele nu vor exista niciodată până la capăt, altele se pot transforma.

„Teama de eşec pune la colţ inspiraţia”

- Este un premiu important implicit şi o povară?
- Există şi reţinerea de a prezenta cuiva din branşă un produs de care eu nu sunt mulţumit. Acum ştiu mai multe faţă de momentul în care am scris ,,Câinele japonez” şi firesc că asta înseamnă că ştii să scrii mai bine, dar, implicit, teama de eşec e şi mai mare. Teama asta de multe ori încurcă inspiraţia, o pune la colţ, nu mai e aşa debordantă, nu mai e ca prima dată când ştiam mai puţine reguli, şi, fie că le respectam, fie că nu, inspiraţia dădea năvală. Acum e pusă la colţ când încearcă să încalce reguli.

- Ce tip de subiect te atrage şi ţi se pare potrivit pentru un scenariu?
- Nu îmi selectez subiectele, le las să vină şi apoi, care e mai cărnos, mai promiţător, mai interesant se impune de la sine, celelalte, fie că rămân în standby, fie dispar. Nu caut subiecte, nu urmăresc o anumită agendă, nu mă interesează să fiu politic corect sau să atac pe cineva - persoană, cultură, orice. Pur şi simplu, subiectele pe care le îndrăgesc sunt acelea care pot transmite emoţie şi un mesaj foarte interesant uman, în rest nu mă interesează.

- Există o reţetă Ioan Antoci privind reuşita în acest domeniu?
- Plăcerea de a urmări filme m-a adus aici, nu am avut un scenarist model şi nu voi avea, pentru că mie îmi plac filmele, nu scenariile. În schimb, recunosc valoarea unor scenarişti. Nu am o reţetă, am încercat să aflu ce a funcţionat la mine, ce a făcut ca scenariul meu să fie deasupra altora. Nu am un secret, nu am indicii clare pentru a formula o regulă. Nu putem spune că e doar talentul, cunosc oameni talentaţi care nu au ajuns nici măcar la nivelul de a găsi un producător interesat de scenariul lor.

- Cum se descurcă un scenarist în România?
- Eu nu mă gândesc la partea financiară, de obicei, complică lucrurile şi prefer să rămân la partea creativă. Din acest motiv nici nu mi-a trecut prin cap să plec în străinătate sau să scriu în altă limbă. Filmul are deja capacitatea de a vorbi altor limbi, dacă eu scriu un scenariu bun şi un regizor ştie să aleagă de acolo mesajul universal şi să îl pună în imagini, atunci nu trebuie să scriu în engleză să ajungă la inimile celor din Australia sau Finlanda. Când îmi voi da seama că nu pot supravieţui în acest fel, atunci voi lua în considerare alte opţiuni.

- Asta înseamnă că vei pleca spre Capitală în viitor?
- Am mulţi prieteni care îmi spun că acolo aş avea alte oportunităţi. Poate că au dreptate, însă eu am demonstrat contrariul şi poate mai reuşesc o dată. Nu mă tentează să merg la Bucureşti, nici măcar promisiunea unei vieţi mai bune din punct de vedere material sau mai uşoare profesional.

Victor Rebengiuc, la premiera filmului de la Iaşi
„Sunt foarte bucuros că am jucat în acest film. M-a convins scenariul, mi-a plăcut rolul. Ţin să precizez că filmul nu a fost gândit din perspectiva unui Moromete modern, sunt foarte mulţi care încearcă să facă această asociere când mă văd jucându-l pe nea Costache. Acest film şi această poveste nu are nicio legătură cu Moromete. Este povestea unui ţăran român, de fapt, un om singur care are are tot timpul de învins ceva şi care rămâne demn până la final”, a declarat Victor Rebengiuc, actorul care întruchipează personajul principal în film.

Scenariul lui Ioan Antoci, în viziunea juriului de la Cannes
„Ioan Antoci a realizat un scenariu emoţionant, care te pune pe gânduri şi care promite să ofere o bogată experienţă cinematografică. În spatele înşelător al simplelor probleme de zi cu zi cu care se confruntă memorabilele sale personaje, se află teme universale care, sperăm noi, odată ce filmul va fi fost făcut, vor atinge un public cât mai larg. Aceste teme - familie, durere, credinţă etc. - sunt tratate într-o manieră sensibilă şi fermecătoare... Personajele sale sunt oameni cu defecte care, salvându-se cu ajutorul bunătăţii înnăscute, vor lăsa spectatorii plângând de fericire”