Lecţii de supravieţuire pe „Olimpul Moldovei“

Coordonatorul Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, vorbeşte pentru ziarul Evenimentul Regional al Moldovei despre cum trebuie să ne pregătim pentru o drumeţie pe Ceahlău * care sunt traseele cele mai sigure şi la ce riscuri se supun turiştii echipaţi necorespunzător

Cei care au călcat potecile bătrânului Ceahlău, scriitori, cercetători, pelerini sau simpli iubitori de natură, spun că vestitul masiv nu este un simplu munte, iar cine vrea să îi descopere misterele trebuie să îi străbată cărările pentru a-şi crea propria poveste. Pentru ca povestea să fie presărată doar cu amintiri frumoase e necesară o lecţie de supravieţuire pe care ne-o oferă Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.
-- Cum trebuie să ne pregătim pentru o drumeţie pe Ceahlău?
-- Dacă vrei să ieşi din perimetrul zonei relativ sigure, adică zona până la 1200- 1400 de metri şi să te avânţi în zona golului alpin trebuie să ai, mai ales în lunile reci sau chiar geroase, un echipament puţin mai sofisticat care nu este la îndemâna oricui. Se găseşte în magazinele de specialitate de la noi, nu mai sunt problemele pe care le aveam chiar noi salvatorii în urmă cu 10 ani. Echipamentul trebuie să îţi ofere o bună protecţie termică astfel încât temperatura corpului să nu scadă sub 36,6 şi să nu avem acel fenomen periculos, hipotermia. Echipamentele moderne pe care le agreează toţi iubitorii de munte sunt formate din mai multe straturi, pe modelul foilor de ceapă. S-a dus vremea puloverului de lână, iar în lipsa unui echipament adecvat apar probleme de supravieţuire.
-- Ce trebuie să avem în rucsac pentru o astfel de drumeţie?
-- Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine, practic masa de dimineaţă este foarte importantă, trebuie să ai la tine ciocolată sau alte dulciuri, profesioniştii folosesc nişte batoane speciale bogate în proteine şi glucide. E bine să ai şi câteva medicamente uzuale, o faşă chiar, dar fără a exagera pentru că dacă se întâmplă ceva salvatorii montani intervin imediat şi oferă ajutor de specialitate.
-- Oricine poate urca pe munte, iarna sau vara?
-- Cei care au anumite afecţiuni respiratorii sau alte afecţiuni contraindicate de medicul de familie ar fi bine să evite ascensiunile peste o anumită altitudine.
-- Sunt anumite trasee închise în această perioadă?
-- Niciodată nu putem vorbi de interzicerea unor trasee, noi putem face anumite recomandări. Traseele montane suferă anumite modificări în perioada sezonului rece. Prima ar fi creşterea stratului de zăpadă. Dacă de exemplu un traseu pe care îl parcurgi vara în 4-5 ore, dacă nu a trecut nimeni care să deschidă o cărare şi zăpada depăşeşte 40 de cm poţi să îl parcurgi şi în 12 ore, ceea ce înseamnă foarte mult pentru un turist obişnuit. După câteva ore echipamentul începe să cedeze chiar dacă ai un bocanc bun, ca urmare a schimbului termic dintre corp şi mediu începe să se umezească apoi îngheaţă, condiţia fizică începe să lase de dorit, mai pot interveni şi schimbări bruşte ale vremii şi, cu cât urci, ai şansa să intri în zone cu vânt, ca să nu mai vorbim de riscul producerii de avalanşe. Ceahlăul este renumit pentru vânturile din zona superioară. De aceea recomandăm trasee mai scurte, patrulate frecvent de echipele Salvamont cum ar fi Durău- Fântânele- Dochia deşi este cu probleme în condiţii de viscol, dar este singurul de pe faţa de Vest-Nord Vest, pe zona estică traseul Lutu Roşu, cel mai uşor traseu, iar un alt traseu fără probleme din punctul de vedere al avalanşelor este traseul Jgheabul cu hotar. Duruitoarea este un traseu periculos, se produce foarte multă gheaţă, traseu care chiar şi vara prezintă o incidenţă mare la accidente pentru că este foarte abrupt.
-- Care sunt riscurile unei drumeţii pe Ceahlău?
-- Un pericol ar putea fi schimbarea bruscă a vremii, viscolul, lipsa posibilităţii de orientare pe timpul nopţii şi pe timp de ceaţă, aventurarea în zone nemarcate care te pot duce involuntar pe culoare de avalanşă. Un alt risc este apariţia gheţii la nivelul potecilor, mai ales într-un an când între zi şi noapte sunt baleieri ale temperaturilor între pozitiv şi negativ, care, corelată cu o încălţăminte mai proastă, duce uneori la alunecări cu traumatisme uşoare sau chiar la căderi în gol urmate de traumatisme grave.
-- Ce condiţii favorizează producerea de avalanşe?
-- Sunt foarte multe de spus, multe condiţii şi criterii care stabilesc riscul de producere a unor avalanşe. Cert este că în anii în care zăpada se depune în mai multe straturi succesive şi în momentul în care apar variaţii mari de temperatură, poate chiar ploaie, riscul de avalanşă creşte semnificativ. Odată cu înaintarea spre primăvară şi cu venirea zăpezilor grele încărcate cu apă, pe pantele abrupte care depăşesc 30 de grade, orientate sudic şansa de producere a unor avalanşe atinge un maxim. Noi facem o monitorizare permanentă a stratului de zăpadă pe anumite zone, observăm evoluţia şi putem da un pronostic aproximativ. Cert este că la primele orele ale dimineţii turistul este mai în siguranţă, riscul creşte în jurul prânzului şi se diminuează pe măsură ce se lasă seara şi scad temperaturile.
-- Care sunt cele mai frecvente intervenţii la care sunteţi solicitaţi?
-- Traumatismele membrelor inferioare, acele căderi pe potecă. Nu mai vorbim de traumatismele săptămânale de pe pârtiile de schi Cozla şi Durău. Cele grele sunt căderile în gol cu traumatisme grave, cum sunt traumatismele cranio-cerebrale. Chiar şi rătăcirile sunt riscante. Vara le tratăm mai uşor pentru că este cald şi nu se întâmplă nimic chiar dacă petreci noaptea în pădure când afară sunt 17 grade. Situaţia se schimbă iarna, scade timpul de supravieţuire al unui grup deja epuizat fizic, la care se adaugă acea amprentă psihică legată de faptul că s-a pierdut într-o imensitate indiferentă, mai ales dacă este foarte frig şi umezeală.
-- Care sunt recomandările pentru cei care se rătăcesc pe munte?
-- În primul rând să nu continue drumul. Cel mai bun sfat ar fi să se întoarcă imediat pe urmele lor până în zona în care recunosc traseul. Să încerce să determine cât mai exact poziţia în care se află şi să dea la telefon puncte de reper viabile, nu cele de genul «Suntem lângă doi copaci» sau «La stânga avem pădure» ori «La dreapta e o stâncă». Să indice un semn de marcaj, o tabelă toponimică, măcar un element distinctiv pentru traseul pe care l-au urmat. Să raţionalizeze foarte bine alimentele, hainele uscate şi să acorde atenţie celor cu o condiţie fizică precară, persoanelor de sex feminin, copiilor, dacă există persoane accidentate sau care suferă de anumite afecţiuni. Nu se lasă persoane izolate de grup, iar dacă se decide să se meargă în recunoaştere vor pleca măcar două persoane. Să comunice cu echipa de salvare şi să economisească bateria telefonului mobil selectând apelurile.
-- De ce sunt atât de multe cazuri de turişti rătăciţi dacă traseele sunt marcate ? E neatenţie, e inconştienţă?
-- Dacă intri în noapte şi apare, spre exemplu, fenomenul de viscol nu numai că nu recunoşti peisajul, dar probabil că nu vei vedea mai mult de un metru şi jumătate în faţa lanternei. Au fost multe cazuri când chiar membrii echipelor de salvare, care cunosc foarte bine traseele şi peisajul s-au învârtit mai bine de o oră ca să caute cabana Dochia. Într-o aplicaţie era un viscol puternic, ne-am învârtit cam o oră pe platou încercând să găsim cabana ca să ne dăm seama că de fapt eram deasupra ei, cabana fiind complet acoperită de zăpadă.
-- Cum gestionaţi intervenţiile din sezonul rece?
-- Ne descurcăm cum putem cu personalul insuficient pe care îl avem şi cu echipamentele care există. Suntem singura ţară din lume unde nu există un suport aero permanent al echipelor de salvare. Toate celelalte echipe de salvare montană au elicoptere în dotare. Şi cu personalul sunt probleme, din spate nu mai vine nimic, tineretul din ziua de astăzi nu mai e la fel de pregătit. Noi provenim din foşti sportivi de performanţă, din acea mişcare Daciada. Am venit în această meserie din dragoste de muncă iniţial, am făcut ani de zile voluntariat şi abia apoi am devenit profesionişti, când România s-a aliniat cerinţelor Uniunii Europene. Din urmă nu vine nimic valoric, urmăresc asta de ani de zile cu groază, copiii de azi nu au o mare tragere pentru sport şi mai ales pentru astfel de meserii periculoase.
Alina FERENŢ

-- De ce e nevoie pentru a fi salvator montan pe lângă curaj şi multă pregătire?
-- Salvarea montană, salvarea în general, este o stare de spirit. Cu asta trebuie să te naşti. O facem pentru cei pe care îi salvăm, dar poate o facem şi pentru noi. Salvatorii montani sunt oameni mândri. Eu personal am peste 1.000 de operaţiuni de salvare derulate în 20 de ani de ani. După atâta muncă parcă nu mai poţi să intri în orice birou cu şapca în mâna şi cu capul plecat.

Raul Papalicef a iubit mereu muntele. Născut la Iaşi, într-o familie de medici, el însuşi absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, are studii în managementul turismului şi managementul operaţiunilor de salvare montană şi multiple certificări inclusiv internaţionale. A participat la foarte misiuni montane în ţară şi peste hotare. A fost consultant în proiectul de reconstrucţie a Parcului Ceahlău şi este membru în Grupul de Salvare Montană din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.