O ieşeancă în ţara vrăjilor şi-a sărăciei
Dimensiune font:
* Mari Blaj a ajuns anul acesta pentru a doua oară în ţara de pe coasta estică a Africii * Tanzania este cea de-a 33-a ţară pe care aceasta a vizitat-o şi în care s-ar mai întoarce fără să clipească * a ajutat comunitatea de acolo să-şi îmbunătăţească sistemul sanitar iar următoarea provocare, pe care a lăsat-o pentru anul viitor, este crearea unui corp de profesori cu care să meargă în ţara în care seara durează doar jumătate de oră
Reporter: Cum aţi ajuns tocmai în Tanzania?
Mari Blaj: Au avut o perioadă socialistă. Ceea ce s-ar traduce într-un beneficiu bilateral şi anume că nu avem nevoie de viză pentru Tanzania. Tanzania a fost o bună bucată de timp colonie germană. De la final de secol XIX până la început de secol XX. Deci ceea ce au ei stabil în infrastructură este nemţesc. Am văzut clădirea unei gări, veche de 200 de ani, care este şi acum rezistentă. Dar es Salam nu mai este capitala ţării, ci doar cea economică. Cea politică şi administrativă este la Dodoma. Colonialiştii au adus bruma de civilizaţie care este acolo.
R.: Şi credeţi că fenomenul de civilizare al acestei ţări a fost un lucru bun sau unul rău?
M. B.:Tot ce este concept modern acolo este de import. La „şcoală” în swahili se spune „schule”, ca în germană. Colonialiştii au adus bruma de civilizaţie care este. Au făcut şi bine şi rău colonialiştii. Puterile coloniale din secolele trecute au civilizat. Înainte nu existau şcoli, spitale, instituţii. Existau doar conflicte tribale. Nemţii au terasat, de exemplu, suprafeţe foarte mari pentru a planta vie. Tanzania produce şi astăzi vin. La o generaţie după plecarea nemţilor, într-un an de secetă, cei de acolo au ars toată viţa de vie. Au făcut acest lucru pentru că ei credeau că îi pedepseau strămoşii pentru faptul că au stricat terenul. Tanzanienii nu au fost exploataţi mai mult decât muncitorii europeni.
„Înainte nu existau şcoli, spitale, instituţii. Existau doar conflicte tribale”
R: Deci nemţii au adus civilizaţia dar nu au adus şi religia?
M.B.:Religia este un lucru dificil de importat cu forţa. Islamul de acolo nu se compară cu islamul arabic. Sau cu cel din alte state. Islamul negru, islamul african este foarte amestecat cu animism local. La fel cum este şi creştinismul european. E departe, însă, de seriozitatea islamului arab. Pe de altă parte această religie aduce cu sine şi un ritual legat de curăţenie care este întotdeauna benefic. Toaletele lor arată mai bine decât toaletele noastre publice. Coasta tanzaniană este marcată de islam. Dar nu este cel pur.
R.: Cum se desfăşoară o zi tanzaniană?
M.B.: Tanzanienii sunt foarte inactivi. Posibil din cauza climei. E adevărat că e cald, dar nu e o căldură în care să nu poţi face nimic. De dimineaţă de la 6.00 şi până seara la 18.00 se poate lucra. Seara este foarte scurtă la ei. În Mali seara dura cam 15 minute. În Tanzania e un pic mai lungă seara, dar nu mai lungă de jumătate de oră. Vine pe neaşteptate. Noaptea nu poţi lucra pentru că nu există curent electric. Dar ziua, până să vină căldura, prinzi jumătate de zi de muncă. Dar nu au niciun fel de motivaţie lăuntrică.
Sărăcia noastră, mai grea decât a lor
R.: Anul acesta ce v-a convins să mergeţi tot în Tanzania?
M.B.: De data aceasta am fost cu studenţi de la Medicină şi cu medici rezidenţi. Ei nu au auzit câte poveşti despre vrăji şi vrăjitorii am auzit eu de-a lungul călătoriilor. La un moment dat, seara, în jurul cinei, una dintre domnişoarele cu care am mers a spus că „Eu nu cred...” M-am pripit şi am avut impresia că vrea să spună că nu crede în vrăjitorie. I-am dat atunci un răspuns dur. Am întrebat-o dacă crede în imaculata concepţie şi în Înviere. A răspuns că da. Mai târziu mi-am dat seama că se referea la spiritism şi la alte aspecte ale vrăjitoriei. Nu credea, de fapt, în competenţa unei anumite vrăjitoare.
Tinerii aceştia pe care i-am dus au asistat la crize demonice printre copii. Erau medicinişti, ştiau să facă distincţia dintre o criză demonică şi una de epilepsie.
E bine pentru români să meargă în zona aceea. E bine pentru că noi nu avem decât un orizont de comparaţie, cel occidental. E bine să te poţi raporta în ambele direcţii. Ajung acolo şi sunt şocaţi de sărăcie, de lipsa de civilizaţie. Totuşi, raţional vorbind, sărăcia în România este mult mai greu de purtat pentru că noi avem iarnă. O iarnă lungă şi grea ca la noi afectează mult mai tare pe omul sărac la noi decât acolo. Acolo omul, oricât de sărac, se duce în junglă şi caută fructe.
„Abuzul este normalitatea, bătaia ca disciplină şi în familie şi în şcoală. Mi se rupe inima şi încercăm să gândim posibile proiecte pentru viitor”
R.: Cum aţi ajuns în Tanzania?
M.B.: Anul trecut am mers pentru prima dată acolo. Am fost, atunci, convinsă că mă voi întoarce, dar nu ştiam cu siguranţă când. Grupul studenţilor medicinişti m-a invitat să le vorbesc despre Tanzania. Organizaţia pentru care lucrez, Tineri pentru Misiune, are sediu lângă Dar es Salam, iar printre proiectele pe care le desfăşoară acolo are şi o clinică medicală şi o maternitate. Fiind această componentă medicală, le-am vorbit despre ea. Ca profesionişti a fost foarte bine să vadă cum se munceşte în condiţii foarte grele. Mulţi au vrut să vină, dar nu toţi au şi găsit fondurile, din păcate. Grupul nostru de anul acesta a fost de şapte persoane. Dar veneau în fiecare zi atât de încântaţi de la clinică. Fericiţi de experienţa pe care o aveau, de lucrurile pe care le făceau, oamenii pe care îi întâlneau, de faptul că li se permitea să intervină, să facă, să măsoare gravidele, să moşească, să facă extracţii, teste de HIV, de malarie. După standarde locale, în acele clinici sunt condiţii bune. După standardele noastre, sunt rudimentare. În acelaşi timp, urmează să fie dat în funcţiune un alt corp de clădire, un centru de diagnoză, care este foarte bine dotat şi foarte bine amenajat. Se schimbă lucrurile în Tanzania şi se schimbă de la an la an, după cum am remarcat.
„Copiii sunt şcolarizaţi, dar nu sunt alfabetizaţi. Şi corpul profesoral este foarte slab pregătit”
R.: Vă veţi mai întoarce în Tanzania?
M.B.: Ne gândim pentru anul viitor, de exemplu, să formăm o echipă de profesori. Indiferent de domeniu, dar care să poată preda în limba engleză. În Tanzania şi în toată Africa sunt clase cu efective foarte mari, până la 130 de copii într-o clasă, fără material didactic, cu predare în limba engleză unor copii care nu ştiu limba. M-am enervat când am văzut că se predă în engleză şi nu în swahili. La noi rezultatele în limba engleză sunt mult mai bune pentru că la noi sunt şi foarte multe expuneri mediatice pe care ei nu le au. Acasă nu vorbesc cu nimeni, nu au televizor, nu au cum învăţa. Nu au capacitate de dialog, de conversaţie. La ei, clasele I-VI sunt ciclul primar şi clasele VII-XII sunt ciclul secundar. În ciclul secundar se predă numai în engleză şi în cel primar doar în swahili. Scade promovabilitatea drastic din momentul în care se ajunge în ciclul al doilea, cu o limbă nouă. Copiii sunt şcolarizaţi, dar nu sunt alfabetizaţi. Şi corpul profesoral este foarte slab pregătit. De aceea încercăm să găsim cât mai mulţi profesori pentru a forma echipa pentru anul viitor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau