Perfomanţă la 15 ani! O ieşeancă a umplut de admiraţie virtuozii viorii!

Interviu cu Mălina Ciobanu, un violonist cu mâini de aur

Cântă la vioară, ridică săli în picioare, zâmbeşte, merge la şcoală, are prieteni şi multă ambiţie. Visează să cânte pe marile scene ale lumii, alături de virtuozi ai arcuşului. Am discutat cu ea despre artă, valoare, pasiune, despre viitor şi planuri.

- Când ai cântat prima oară, Mălina? Care a fost prima ta piesă?
- Prima oară când am cântat la vârsta de 7 ani. A fost şi prima oară când am pus vioara în mână. Nu a fost tocmai ceea ce s-ar putea numi o piesă, ci mai degrabă nişte zgomote, dar tot era ceva. Dacă este să vorbim despre prima piesa propriu-zisă, cred că se numea Nani Nani şi Allegretto de Mozart. Eram destul de mândră când am reuşit să o interpretez.
- Cum ai ales vioara? Ce ai simţit când ai ţinut prima oară mâna pe un arcuş?
- Nu mai ţin minte exact cum s-a întâmplat. La vârsta la care m-am apucat de vioară era pentru mine mai degrabă o jucărie specială. Petreceam ore în şir descoperind-o, iar încet-încet lucrurile au devenit serioase. Curând şi-a dat seama şi profesorul meu de la acea vreme, Catargiu Calistrat, că „prietenia” mea cu vioara era mult mai mult decât o pasiune copilărească.
- Ce model ai mână acum? Care ţi-ar plăcea să-ţi fie partener?
- Acum cânt pe o vioară Macarie din anul 1919 donată de BCR. Mi-a trebuit ceva timp, cam un an, ca să pot să mă împrietenesc cu ea şi să-i înţeleg toate calităţile, cu toate că nu îmi răspunde întotdeauna. Din decembrie 2013 „mângâi” vioara cu un arcuş deosebit, marca Tourte, dăruit de „Fundaţia Culturală pentru România, Ars XXI”, după concertul pe care l-am susţinut la Ateneul Român, sub bagheta maestrului Sabin Păutza. Nu îmi displace gândul de a cânta pe o vioară Stradivarius, Guarneri sau Amati.
- Cum a evoluat pregătirea ta? Cine ţi-au fost maeştrii?
- Pregătirea de bază a fost la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. Domnul profesor Catargiu Calistrat a fost cel care m-a îndrumat şi a fost alături de mine din clasa întâi până în clasa a VIII-a. Împreună cu dumnealui m-am bucurat de premiile câştigate la olimpiade şi diferite concursuri. A fost alături de mine la multe recitaluri, la concertele pe care le-am susţinut, ca solistă, cu diverse orchestre. Chiar la sugestia dumnealui, nu am scăpat nicio ocazie de-a face pregătire şi cu mari violonişti, din ţară şi străinătate, în cadrul unor masterclassuri. Am lucrat cu maeştrii Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Sherban Lupu, Bujor Prelipceanu, Anton Diaconu, Luminiţa Burcă, Igor Oistrack. Pierre Amoyal, Ida Haendel, Mihaela Martin. În prezent, studiez sub îndrumarea doamnei profesoare Raluca Dobre.

- Care a fost cel mai frumos concert? Unde a avut loc, de ce ţi-a rămas în suflet?
- Ahh, e ca şi cum i-ai cere unui copil mic să aleagă între jucării şi dulciuri. E foarte greu de spus… Fiecare concert are importanţa lui. Am urcat pentru prima oară pe scenă pe când aveam doar 8 ani, într-un recital ce a avut loc la Palatul Culturii din Iaşi. După numai câteva luni, a urmat un alt debut, de această dată cu orchestra, ce a avut loc la un Festival de Muzică din Grecia. Fiecare concert are importanţa lui. Dacă e să fiu subiectivă, aş menţiona concertul ce l-am susţinut la sfârşitul anului trecut în Sala Mare a Ateneului Român împreună cu Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Sabin Păutza. Nu doar faptul că în seara concertului sala a fost plină cu un public entuziast, dar şi colaborarea minunată pe care am avut-o cu dirijorul şi orchestra au făcut ca acel concert să fie unul memorabil.
- Cât munceşti într-o zi, Mălina? Cum îţi pregăteşti concertele? Ai un impresar?
- Mă pregătesc zilnic, în funcţie de cât consider că este necesar să studiez o partitură. Mai puţin în timpul şcolii, mai mult în timpul vacanţelor, dar este exclusă noţiunea de a nu studia. Pregătesc concertele cu mare seriozitate fiindcă vreau să fiu mulţumită de felul în care mă prezint pe scenă, iar publicului să-i placă tot ceea ce ascultă şi vede. Pregătirea o fac atât cu profesorul îndrumător, cât şi singură, acasă. În cazul unui concert mai dificil, pregătirea poate dura şi câteva luni. „Impresarul” meu este mama, ea îmi organizează de obicei agendă şi mă ajută.
- Care sunt compozitorii tăi preferaţi?
- Până de curând eram „îndrăgostită” de Nicolo Paganini, probabil şi pentru că eram la vârsta la care salturile, acrobaţiile şi săriturile pe vioară reprezentau o mare atracţie pentru mine. Apoi a venit pasiunea pentru Piotr Ilici Ceaikovski. Cel mai mult m-a impresionat pasiunea cu care a compus, care se simte în partiturile sale. Sunt un fan al romanticilor, dar îndrăgesc şi capodoperele mozartiene sau beethoveniene.
- Am vorbit despre muncă, dar a venit şi timpul răsplatei. Care a fost primul premiu?
- Primul premiu pe care l-am obţinut şi care a „spart” gheaţa pentru celelalte ce vor urma a fost locul întâi la Olimpiada Naţională de la Cluj, în anul 2008. Am muncit foarte foarte mult. Am studiat foarte mult. Pasiunea cu care studiez şi abordez fiecare piesă şi proiect este evidentă şi asta mă face să merg mi departe. Cea mai mare răsplată pentru un artist este o sală plină de oameni care se află acolo pentru a-i asculta muzica, arătându-şi aprecierile prin aplauze. Numărul diplomelor obţinute este destul de mare şi mi-ar lua ceva timp să le număr. 80% din succes se datorează muncii mele. Este adevărat că există o serie de persoane care m-au ajutat, mi-au dat informaţiile necesare, dar responsabilitatea gestionării talentului îmi aparţine. Sunt mulţi oameni care mă ajută şi îşi dau sfaturi, dar eu a trebuit să descopăr oportunităţile şi să mă folosesc de ele pentru a-mi construi o carieră.

- Ai susţinut şi cauze umanitare, ai cântat în concerte caritabile. Ce înseamnă pentru tine acest lucru?
- Am susţinut multe concerte caritabile atât pentru copiii sau tinerii defavorizaţi sau bolnavi, cât şi pentru tineri talentaţi, dar fără posibilităţi materiale, ca şi mine. Cu mare drag am răspuns de fiecare dată invitaţiei de a susţine un concert caritabil. Ca muzician ce se adresează sufletului omului, nu poţi rămâne indiferent la suferinţa altuia. A-l ajuta pe cel de lângă tine este o datorie, dar şi o bucurie, mai ales că şi eu am fost ajutată de multe ori.
- Vrei să vorbim despre viaţa de elev în România? Ce lucruri bune vezi la sistemul educaţional? Ce ai schimba?
- După mine, sunt două categorii distincte de elevi, deci două tipuri de „vieţi”... O primă categorie, cea mai numeroasă şi cea mai gălăgioasă, este formată din elevi care nu au un ţel bine definit în viaţă, trec prin şcoală ca gâsca prin apă, distracţia fiind pe primul plan. Ei nu-i pot înţelege pe cei din a doua categorie, cei care ştiu ce vor, sunt serioşi şi muncitori, ei fiind consideraţi o curiozitate, mai ales dacă sunt supradotaţi. Sistemul educaţional din România are multe lucruri bune, disciplinează copiii, îi obişnuieşte cu munca, le oferă multe cunoştinţe utile dar, din păcate, produce o „nivelare” a tinerilor, mai ales în domeniul artistic. Cel mai mult mi-aş dori ca tinerii dotaţi să fie sprijiniţi suplimentar, să li se ofere burse speciale, în funcţie de nivelul la care au ajuns şi de premiile obţinute, cum se întâmplă cu sportivii sau în alte domenii, în afară de cel artistic. Aş mai schimba programa şcolară, să li se ofere mai mult timp de studiu de specialitate celor de la liceele cu profil artistic.
- Ştiu că eşti studentă la conservator din clasa a IV-a, dar fără diplomă. Cum se poate?
- Am început să studiez la conservator după masterclassul susţinut de maestrul Sherban Lupu (profesor la Universitatea de Muzica din Illinois – n.m.). Dumnealui mi-a recomandat să urmez cursuri sub îndrumarea violonistului Anton Diaconu. Aveam 9 ani şi un nivel ridicat de execuţie, depăşisem programa şcolară pentru clasele VIII-IX.
- A urmat episodul Koln. Ţi-ai dorit să ajungi la universitatea din celebrul oraş german.
- Totul a început în vara anului 2012, când violonista Mihaela Martin m-a ascultat în cadrul unor masterclass-uri susţinute la Sinaia. Fiind impresionată (cred) de nivelul la care mă aflam, m-a invitat să susţin examenul de admitere la Conservatorul din Koln, examen ce urma să aibă loc în vara anului 2013. A intervenit şi de această dată problema situaţiei mele financiare care m-a împiedicat să onorez invitaţia. Propuneri similare am mai primit şi din partea unor mari violonişti precum Igor Oistrakh (Royal Conservatory of Brussels) sau Pierre Amoyal (Laussane Music Academy).
- Cum este să fii vedetă în lumea muzicii? Lângă ce titani ai dori să cânţi?
- Nu aş merge atât de departe încât să mă numesc vedetă. Ca sa ajungi vedetă în lumea muzicii, trebuie să munceşti cu seriozitate fiindcă doar talentul nu este suficient. Statutul de vedetă este o răsplată a muncii depuse, o recunoaştere a meritelor tale de moment, care vor fi repede uitate dacă nu perseverezi, dacă nu vii mereu cu ceva nou, care să captiveze publicul, să-l uimească. Este o muncă titanică depusă până ajungi vedetă, dar şi ca să te menţii. Mi-aş dori enorm să cânt alături de Janine Jansen, Joshua Bell, Maxim Vengerov, dar lista poate continua. Atunci chiar m-aş simţi realizată. Totuşi, never say never.
Maura ANGHEL

 

 

- Aş schimba registrul şi aş trece în cel personal. Cine eşti tu, Mălina Ciobanu?
- Am 15 ani, sunt elevă la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi şi sunt considerata fata ciudată cu vioara. Sunt genul de persoană care preferă să citească o carte bună decât să iasă la Mall. Am câţiva prieteni cu care îmi mai petrec timpul, atunci când nu sunt pe scenă, în drum spre orele de vioară sau când nu comunic pe reţelele de socializare. Când am timp, merg la sală. Pentru un artist este foarte important şi aspectul fizic şi mă preocupă destul de mult acest lucru. Îmi place să joc tenis, să mă plimb cu bicicleta şi să ascult muzică, nu neapărat clasică.

 

- La ce lucrezi acum? Ce ai în pregătire?
- În acest week-end voi susţine un scurt moment artistic în cadrul Balului Rotary Rotaract Bucureşti, unde am înţeles că mi se va acorda şi un premiu pentru rezultatele obţinute. Pe 11 mai mă veţi putea asculta pe scena Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea, pe 14 mai voi susţine un recital la Palatul Elisabeta, în prezenţa Alteţelor Sale Regale Principesa Margareta şi Principele Radu, eu fiind, de la începutul anului, şi bursiera Fundaţiei Principesa Margareta a României. Pe 16 mai voi susţine un recital pentru Ambasada Franţei, iar în perioada 22-25 mai voi participa la Concursul Internaţional „George Georgescu” din Tulcea. Mai urmează şi alte două proiecte pe care sper să le îndeplinesc, dar nu depinde numai de mine. În luna februarie, am câştigat Premiul Special în cadrul concursului „Români Pentru O Lume”, ce constă doar în acoperirea costurilor taxei pentru două masterclass-uri ce vor avea loc în luna iulie în Elveţia, respectiv august în Austria, pe lângă aceste taxe fiind nevoie de încă 2.000 de euro pentru a onora aceste cursuri.

„ Idealul meu a fost întotdeauna să perfecţionez muzica pe care o interpretez până la cel mai înalt nivel şi să concertez cât mai mult. Cel mai bine mă simt pe scenă, împărtăşind din universul minunat al sunetelor cu cei din public. Doresc să am o viaţă muzicală echilibrată, cu multe colaborări cu diferiţi dirijori, orchestre"