Ramona Zaharia, „Carmen” la Iaşi: „Am fost norocoasă, mi-am urmat un vis din copilărie”

Dialog cu mezzosoprana Ramona Zaharia, cea care interpretează rolul „Carmen”, în recenta montare a regizorului ceh Karel Drgáč, la Opera Naţională Română Iaşi. 

 

A plecat în 2009 din Corul Operei ieşene, a devenit solistă a Operei din Düsseldorf şi s-a întors în 2015 la Iaşi, cucerind publicul! 

A jucat de 50 de ori „Carmen”, până să întruchipeze personajul şi pe scena Operei Naţionale Române Iaşi. Noua montare a acestui titlu la Iaşi vine după... 50 de ani. Ramona Zaharia crede în „întâmplare”. O întâmplare, spune mezzosoprana, a adus-o la Universitatea de Arte din Iaşi. Părinţii săi nu au ştiut, în ziua admiterii, că ea a venit de la Brăila, cu nişte prieteni, la Iaşi. Era în 1999. A renunţat astfel la un an de cursuri la Ştiinţe Economice, la care se înscrisese ca să-şi astâmpere orgoliul că picase la Teatru, la Bucureşti.

   După anii de studenţie, incluzând şi masterul la Iaşi, Ramona Zaharia adunase şapte ani în care a cântat în Corul Operei. A primit un contract la Opera Naţională Română din Timişoara, unde a fost angajată ca solistă, iar după alţi 5 ani, în 2014, a devenit solistă la Deutsch Oper am Rhein Düsseldorf. A revenit la Iaşi, în calitate de invitată, pentru rolul titular din „Carmen”, spectacol regizat de Karel Drgáč, din Cehia.

   În reprezentaţiile de pe 20 şi 21 septembrie, publicul prezent în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi a aclamat-o! Pentru prezenţă scenică, pentru senzualitate şi temperament, dar mai ales pentru performanţa vocală şi cea actoricească! În această seară, pentru Ramona Zaharia, rolul „Carmen” va „purta” numărul 53, dar emoţiile nu vor lipsi nici de această dată. Cu atât mai mult, pentru că în sală se vor afla şi părinţii săi, veniţi de la Brăila, care o vor vedea pentru prima dată în acest rol.

- Cum ai lucrat cu echipa de la Opera ieşeană?
- Mulţi dintre artiştii de aici îmi sunt şi buni prieteni, aşa încât a fost o mare bucurie să-i reîntâlnesc. Eu sunt născută în Brăila, dar am absolvit aici Conservatorul şi masterul, iar timp de şapte ani am cântat în Corul Operei din Iaşi.

- De ce ai ales să studiezi la Iaşi?
- Fusesem la Iaşi o dată, în timpul liceului, şi mi-a plăcut foarte tare aici. Cred că m-am gândit, pur şi simplu, că mi se va potrivi oraşul celor şapte coline! Nu pot să spun că m-a atras cineva anume, pentru că nu cunoşteam pe nimeni. Am venit cu nişte prieteni, ai mei nici măcar nu ştiau, a fost vorba de o zi...

- Ţi-ai surprins părinţii şi cu alegerea facultăţii?
- I-am surprins, pentru că m-am hotărât să dau la Conservator, după ce, un an, am urmat cursurile unei facultăţi de Ştiinţe Economice, la Brăila, iar iniţial am dat la UNATC Bucureşti. Am vrut să fiu actriţă, dar am picat şi, din orgoliu, am spus că voi face orice altceva. Ai mei au fost bucuroşi, pentru că îşi doreau să mă ştie câştigând ceva din ceea ce fac. Dar mie nu mi-a plăcut absolut deloc! Îi vedeam pe ceilalţi colegi, încântaţi, prezenţi în sălile de curs... Într-o zi mi-am zis: „OK, locul meu nu e aici”! Absolvisem un liceu teoretic în Brăila, iar în paralel studiasem canto clasic, din din clasa a IX-a, cu doamna profesoară Mariana Iordache, care a fost fantastică! Nu am fost la concursuri, dar mi-am zis că dacă tot am făcut canto clasic, renunţ la Ştiinţe Economice şi merg la Conservator.

- Care este cea mai frumoasă amintire din perioada studenţiei?
- Prima dată când am cântat în „Carmen”! Fiind în cor, eram printre fetele lucrătoare la fabrica de Ţigarete şi toate trebuia să mergem fumând. Dar eram atât de emoţionată, încât nu puteam nici să ţin ţigara. Am mai primit apoi câteva roluri mici - „Prinţul Orlovski”, „Maddalena”, „Gianetta” - dar nu eram foarte convinsă că pot face faţă...

- Timişoara ţi-a schimbat percepţia asupra propriilor forţe?
- Din întâmplare am ajuns la Opera Naţională Română Timişoara! Am participat la câteva master classes şi începuse să-mi placă să cunosc profesori cu diferite tehnici vocale. Ştiam că maestrul Corneliu Murgu urma să facă un master class. M-a ascultat, i-a plăcut şi mi-a oferit rolul „Maddalena” în spectacolul „Rigoletto” şi apoi mi s-a oferit un contract, pe parcursul unei stagiuni, şi care s-a transformat într-un contract permanent. Era o mare diferenţă, de la cor, la statutul de solist.

- Ce te-a determinat să pleci de la Timişoara?
- În cei cinci ani petrecuţi acolo, am avut colaborări, am făcut turnee şi deja visam la mai mult. S-a întâmplat să dau audiţie la opera din Düsseldorf şi să mi se ofere un contract, iniţial pe doi ani, acum prelungit până în 2019.

- Ce însemnă pentru pentru tine această „perioadă determinată”? Te motivează sau te face să te simţi mai fragilă?
- Părerile sunt împărţite, dar eu cred că în momentul în care ai un contract pe o perioadă mai scurtă, ştii că trebuie să dat tot ce ai mai bun, nu te lasă să te blazezi. Mi se pare că asta te face să fii tot timpul în priză, să studiezi mai mult, să îţi perfecţionezi tehnica vocală. Toată viaţa faci asta!

- În afara angajamentelor, ce te motivează, ce te inspiră?

- Publicul! Reacţia lui, chimia care se creează între interpret şi public, faptul că simt când suntem conectaţi. 

- „Carmen” este rolul prin care cucereşti de fiecare dată publicul... Te-a surprins reacţia publicului de la Iaşi? A fost mai mult decât entuziasmat, s-a strigat „Bravo!” de nenumărate ori, s-a tropotit în sală, ceea ce se întâmplă, totuşi, destul de rar...
- Eu nu ştiu cum a reacţionat publicul, când am cântat eu... La aplauze, abia dacă aud că sunt aplauze, sunt într-un fel de transă, întreb la un moment dat, în cabină: „A fost bine? Am avut aplauze?”... Dar am fost la premiera I, cea de pe 18 septembrie, ca spectator. Publicul de la Iaşi este foarte receptiv, însetat de spectacol. Ieşenii au avantajul că aici se montează clasic, spre deosebire de Germania... Eu cred că dacă oferi sentimente reale, pe care le regăseşti în viaţă, atunci publicul trăieşte emoţiile. Dacă oferim elemente care dau bine sau şochează – că şi pe asta se marşează foarte mult! – spectatorii sunt impresionaţi, dar nu cred că le ajunge la suflet ceea ce se întâmplă pe scenă. Mie de asta îmi place să joc în România, pentru că încă sunt montări clasice!

Ramona Zaharia („Carmen”), alături de Cosmin Marcovici (Don José)/ „Carmen”, de Georges Bizet, regia Karel Drgáč/ Opera Naţională Română Iaşi

- Şi în viziunea regizorului ceh Karel Drgáč, venit de la Viena pentru această montare, sunt câteva „elemente-şoc”...
- Sunt câteva, dar per total, este o montare clasică, foarte frumoasă, care mie personal îmi place foarte mult, pentru că îmi dă posibilitatea să fiu umană pe scenă, să exprim toată gama de sentimente pe care le presupune umanitatea. Îmi doresc să semăn cu cei din public, pentru că li se poate întâmpla şi lor. Poate la altă scară, poate mai nuanţat...

- La Iaşi, te-am văzut alături de Marius Vlad Budoiu (Opera Naţională Română Cluj-Napoca), Bogdan Baciu (Deutsch Oper am Rhein Düsseldorf), Cosmin Marcovici (Opera Naţională Română Iași), Adrian Mărcan (Opera Brașov). Care este portretul partenerului tău ideal de scenă?
- Încerc să comunic de fiecare dată, cu orice partener. Întotdeauna sunt foarte atentă la ceea ce face partenerul meu de scenă, pentru a răspunde la gesturi, la tot ceea ce vine spre mine. Mă ajută pentru a disipa emoţiile, e o tehnică din teatru. Atunci când nu ştii ce să faci cu mâinile, priveşti cu atenţie partenerul – mimica feţei, cu ce e îmbrăcat... Asta mă ajută să nu mă mai concentrez atât de mult pe mine.

- După mai bine de 50 de reprezentanţii în rolul „Carmen”, când practic eşti identificată de publicul din oraşe diferite, din ţări diferite, cu acest rol, încă mai există emoţii?
- Întotdeauna am emoţii! Am emoţii înainte de a intra pe scenă, apoi, în momentul în care începe spectacolul, sunt acolo, uit de identitatea mea, sunt personajul acela.

- Care a fost prima „Carmen” pe care ai văzut-o?
- M-a impresionat mult Grace Bumbry. Aveam vreo patru ani când am văzut înregistrarea aceea, prima dată, şi mi-am zis: „Asta vreau să fac eu când o să fiu mare!”. Deşi nu ştiam exact ce se întâmplă acolo, că nu era numai teatru, nici numai muzică nu era... Pot să spun că am fost norocoasă, pentru că mi-am urmat un vis din copilărie. «Carmen» este rolul pe care l-am jucat cel mai mult. Toate rolurile pe care le-am făcut îmi sunt foarte dragi. Încerc să intru în pielea personajelor şi să le iubesc aşa cum sunt, indiferent de povestea din care vin, chiar dacă sunt pozitive sau negative, dar publicul m-a identificat în mod special cu „Carmen”. Îl iubesc, nu pot să spun că cel mai tare, dar îl iubesc!
Gina POPA 

După cele trei reprezentaţii ale spectacolului „Carmen”, la Opera din Iaşi (20. 21, 23 septembrie), Ramona Zaharia va debuta cu „Messa da Requiem” de Verdi, la Tonhalle Düsseldorf, un concert vocal simfonic, dirijor fiind Axel Kober. Va avea apoi numeroase spectacole cu „Flautul fermecat”, „Carmen” (desigur!), noi contracte la Stuttgart şi Luxemburg, iar în ianuarie 2016 va începe repetiţiile pentru premiera „Don Carlo” de Verdi, în care va interpreta un rol important pentru cariera sa, cel al Prinţesei Eboli. Spre sfârşitul stagiunii, va pregăti un nou debut, în opera lui Leonard Bernstein, „Trouble in Tahiti”, unde va juca „Dinah” - un alt vis de împlinit!

Citiţi şi: „Carmen”, într-o montare remarcabilă la Opera din Iaşi

Sursa foto: Opera Naţională Română Iaşi