Românii privesc știrile politice ţinându-se de nas
Dimensiune font:
* dialog cu Alexandru Muraru, cercetător în Ştiinţe Politice, profesor asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi prim-vicepreşedinte PNL Iaşi
- Domnule Muraru, ați spus la un moment dat că Iașul se află în plan secund în ceea ce privește numărul politicienilor care pleacă spre București. Din perspectiva dumneavoastră, cărui fapt se datorează acest lucru?
- Iaşul are una dintre cele mai slab pregătite elite politice din România. Nu doar slab pregătită, dar oamenii care populează instituții importante, oamenii care ne reprezintă în Parlament sunt în mare măsură aceiași. Şi chiar dacă se poate spune că, dintr-un anumit punct de vedere este normal, eu vă spun că ei nu au progresat, chiar dacă au urcat pe scara politică sau pe o scală a elitelor. În primul rând, cu foarte puţine excepții, mulți nu au anvergură, sunt provinciali, nu au valori şi idealuri conectate cu elita europeană, nu depășesc granița spațiului local ca paradigmă de raportare sau gândire. Îmi pare rău că suntem în această situație, dar este crunta realitate.
Centralismul, baronizarea excesivă, situația economică precară, lipsa standardelor în selecția şi promovarea lor, toate acestea au cântărit enorm. Cu concursul electoratului, bineînțeles, care a acceptat multe situații limită.
- Nu avem, aşadar, elite...
- Avem oameni cu o viziune vetustă, fără niciun fel de cuplaj european sau de business, fără rezultate, dar care au blocat practic evoluția altora sau au coborât limita așteptărilor. În 30 de ani, Iaşul a dat doar un singur prim-ministru care nu a rezistat decât două luni la guvernare, iar portofoliile ministeriale au fost şi puţine, şi de scurtă durată. O elită politică trăiește din performanțele sale, iar când acestea nu există, rezultatul e o banalizare şi o stagnare a vieții politice, a proiectelor, a inițiativelor, a progresului comunității, în ansamblu.
Ați mai auzit ceva de „Iaşi, oraș regal?”
- Puteţi da câteva exemple de oameni politici reprezentativi pentru Iași?
- Mihai Răzvan Ungureanu este cel mai bun produs politic pe care l-a dat Iaşul, care a ajuns şi prim-ministru. Chiar dacă nu rămas aici, este, de departe, cel mai bun produs al mediului academic şi intelectual ieșean. Alt nume e al Principelui Radu al României, membru al familiei regale, şi chiar dacă se consideră că nu face parte din mediul politic, în sensul strict al termenului, anvergura şi pregătirea acestuia depășesc la ani lumină oamenii publici din Iaşi. Şi dacă ei au luat drumul Bucureștiului este normal, având în vedere că formarea elitelor politice, publice are, să zicem, acest traseu firesc pentru cei care vor să facă o carieră națională sau europeană... Găsesc că este totuși nefiresc că a noastră comunitate nu a putut sau nu a știut să valorifice potențialul sau avantajul unor astfel de nume.
- Dar Iaşul are o relaţie apropiată cu familia regală...
- Clujul a dat Principelui Radu două titluri de cetățean de onoare, al orașului şi al județului, deopotrivă, în vreme ce Iaşul nu. Chiar dacă acest om e născut aici, educat aici, format aici. Un fel de ignoranță nejustificată a locului, de autosuficienţă, de mod de gândire deformat a realităţii. Un localism dezinteresat. O pierdere pentru comunitate. Autoritățile locale de acolo vin mereu la casa regală cu proiecte, forumuri economice, inițiative de promovare etc. La Iaşi totul este blocat. Ați mai auzit ceva de „Iaşi, oraș regal?” Primăria nu a fost în stare nici măcar o semnalizare rutieră la intrarea în Iaşi să facă, de atâtea luni. S-au comportat în acest caz ca un hoț care fură un titlu şi se face dispărut. Nici nu știu ce să facă cu el... Este la Iaşi o lipsă crasă de competență, viziune, imaginație, inițiativă.
- În contextul în care încrederea în partidele politice este într-o continuă scădere, mai are România nevoie de partide politice noi?
- Cred că România are nevoie ca de aer de oameni noi şi de proiecte noi. Partidele nu sunt decât niște „comunități instituționale”, nişte structuri pentru a canaliza interese sau curente din societate. Partidele sunt în suferință peste tot în Europa, criza partidelor este una a secolului XXI, datorată unui complex de factori. Deci, partide noi vor mai apărea şi vor mai dispărea. Scena politică românească abundă în exemple în cei treizeci de ani, dar în afară de cele clasice - PNL, PSD, UDMR - ele nu au trecut proba timpului, adică de a rezista mai multor cicluri electorale, cât şi alternanțelor guvernamentale. Multe au fost partide de tip leadership - când liderii lor au dispărut, au dispărut şi ele.
Iaşul a fost mereu în conflict
- Ce ne ţine, totuşi, blocaţi în acest mecanism al politicii?
- Există un real pericol al unor mișcări centrifuge, care să înlocuiască relativ repede opţiunile oamenilor în condițiile în care, de 30 de ani, România e blocată practic cu depopulare, îmbătrânire, o situație economică precară, unde singurul lucru lăudabil în aceşti ani a fost aderarea la UE şi NATO, în condițiile unui faliment total al liderilor, a instituțiilor şi a politicii, în ansamblu. Cel mai mare număr de migranți în ultimii douăzeci de ani, după Siria, raportat la numărul populației totale a statului, în condițiile în care nu am avut nici război civil şi nici cataclisme naturale, spune totul despre criza statului, a instituţiilor și a partidelor în România. Românii privesc zilnic știrile politice ţinându-se de nas.
- Funcția de bază a politicului este aceea de a căuta soluționarea și reglarea conflictelor în societate. De cele mai multe ori, însă, autoritățile locale nu fac „echipă bună” indiferent de partid, ieșenii fiind cei care suportă consecințele. De ce în alte orașe se poate? Unde greșește Iașul?
- Cum vă spuneam mai devreme, mai multe realităţi locale au condus la această tristă stare de lucruri. Faptul că liderii politici locali, în mare măsură, au blocat partidele, instituțiile, discursul autohton, comportamentul, a generat un blocaj al proiectelor și al colaborării. În mod paradoxal, perpetuarea acelorași politicieni în mare parte nu a condus la un exercițiu a lor în a coopera, cum ar fi fost poate firesc, natural. Ei şi-au creat propriile lor „cete” de susținători în rândul elitelor locale, a partidelor lor, a cercului lor relațional. Şi de aici, Iaşul a fost mereu în conflict între diferite grupări care-şi disputau interese locale. De afaceri clientelare, de rudenie, imobiliare etc. De aceea, nici proiectele nu au evoluat; fiecare grupare a vrut să fie ctitor, pentru că ideile erau atât de puţine şi de cele mai multe ori circumscrise unor nevoi primare - aeroport, şosea de centură, spital regional, sală polivalentă, stadion etc. Suntem în situația în care aceste lucruri, cu excepția aeroportului, nu s-au realizat, iar precum în basmul cu hainele cele noi ale împăratului, s-a ajuns în situația în care se vede - Împăratul e gol!
- S-au mai realizat, totuşi...
- Clasa politică locală nu are aproape nimic realizat. Nu are lideri vizibili național, nu are vizibilitate, nu are anvergură, e un soi de stagnare de anii 90. Uitați-vă în consiliul local şi în cel judeţean. Când tu, executiv, desconsideri deliberativul, plenul, opoziția şi nu iei în considerare niciun proiect de hotărâre local sau județean doar pentru că nu vrei tu, asta e o mentalitate primitivă. Politica nu înseamnă pumnul şi puterea discreţionară a celui mai tare. E un primitivism greu de tradus. Aşa s-a procedat în majoritatea timpului, în 30 de ani. Aici suntem. Alte orașe au avut primari care au dat metropolelor lor deschidere, aer european, au deblocat business-ul. Clujul, până la venirea lui Boc, a fost, cu Funar primar, un oraș închis. Funar a fost un fel de Simirad... Totul era naționalism ieftin, propagandă deşănțată, în schimbul defilării rudimentare cu simbolurile naționale... Iaşul e încă un Cluj de pe timpul lui Funar, cu cel mai mare steag, dar fără parcometre în anul 2018.
Au rămas doar insule de furie, resemnare, revoltă, implicare
- Oare nu ar putea acesta fi un motiv pentru care România ar avea, totuși, nevoie de partide care să re-politizeze politica?
- Nu cred. E vorba de o generație de oameni politici cu mult sub aşteptările românilor. Societatea şi așteptările oamenilor au lăsat în urmă clasa politică care s-a depreciat constant în ultimii 30 de ani. S-a ajuns ca forul reprezentativ al națiunii, Parlamentul, să fie condus de oameni condamnați, s-a ajuns ca oameni condamnaţi definitiv de instanțe de judecată să-l populeze. În același timp, acum, cine urlă mai tare, cine umblă cu tricou sau mesaje, sau cine face circ să treacă drept activ. Aţi văzut aşa ceva în congresul SUA sau în țările civilizate? Nici pomeneală! E o lume politică greu de digerat. Românii privesc zilnic știrile politice ţinându-se de nas.
- Dezinteresul generațiilor care vin după noi se arată prin lipsa acestora la vot, alegeri... ce sfaturi le dați tinerilor? Putem schimba ceva?
- La ultimele alegeri, 60% dintre români nu au mers la vot. Ei au făcut posibilă această realitate în care ne găsim astăzi, cu o majoritate care calcă în picioare instituții, legi, angajamente şi parteneriate internaţionale şi o opoziție fără instrumente. Societatea e ruptă practic în două, cu o majoritate mută şi o minoritate zglobie şi distructivă. Oamenii, tinerii, noi toți, trebuie să înțelegem că în democrație nu există altă formă de exprimare politică concretă decât votul. Alegerile sunt sărbătoarea democrației. Prin alegeri se produc schimbările, strada poate să exprime o nemulțumire, o stare de fapt, o exasperare chiar. Dar dacă la vot mai mult de jumătate din populație nu votează, atunci să nu ne mirăm că o minoritate toxică face praf ce a mai rămas din țară. E şi o consecință a plecărilor masive. Mulți dintre oamenii activi, implicați, cu atitudine, au plecat. Au rămas doar insule de furie, resemnare, revoltă, implicare. Deci, exercițiul de a vota nu e doar un drept politic, civic, e şi o obligație faţă de starea în care se găsește țara!
- Poate fi acest dezinteres al oamenilor față de politică drept rezultatul unei confuzii, mai precis cea dintre politic și partid politic?
- Da, dar unei altfel de confuzii. Mulți cred că nemergând la vot, fie pedepsesc clasa politică, fie întorc spatele politicienilor. Ei nu fac decât să facă pe placul celor care se bazează pe inacţiunea lor, pe lipsa lor de la vot. Datele s-au inversat, dar e o ciclicitate malignă. În primii ani din democrația românească, forțele politice care au ținut România în urmă, prin disimulare şi propagandă, au primit milioane de voturi - astăzi, aceleași forțe se bazează pe un electorat captiv şi pe neparticiparea la vot a unei majorități covârșitoare. Atât timp cât oamenii nu vor înțelege că a merge la vot e datoria lor civică, atunci lipsa de responsabilitate a oamenilor politici va creşte.
Unii au făcut din partide, când au ajuns la guvernare, un sultanism local
- În zilele noastre, partidele se pare că nu mai reprezintă pe nimeni și nimic - excepţie făcând proprii lor lideri, acestea folosindu-se de diverse pârghii instituționale pentru atingerea unor scopuri care sunt, de cele mai multe ori, economice. Sau aparențele înșeală?
Depinde ce impulsuri există din societate, ce traiectorii, care e formula de transmiterea a acestora, cum comunică electoratul. Sigur că slabele procentaje pentru participarea politică indică o democrație neconsolidată, cu multe derapaje, dar în același timp, a face din partide explicația pentru eșecul României de astăzi, mi se pare exagerat. Demonetizarea partidelor nu aduce nimic bun, ci doar tendințe autoritariste şi chiar anarhiste. Democrație fără partide politice nu există - dacă ele dispar, atunci în mod clar dispare şi parlamentarismul şi, odată cu el, democrația se prăbușește.
- Cine şi cum mai poate schimba ceva în această imagine?
- Rămân la ideea că liderii afectează imaginea şi percepția asupra partidelor. Modul de recrutare şi promovare a elitelor în partide e o problemă reală pentru că în ultimii 30 de ani a fost un eșec teribil acest proces. Fie unele partide au scos la vârful piramidei lideri care au transformat funcțiile publice în instrumente de spoliere a instituțiilor şi a bugetelor, fie au făcut din partide, când au ajuns la guvernare, un model „sultanic”, un sultanism local, cum ar spune sociologul german MAX Weber. Adică, un model de dominație tradițională discreţionară, căreia i se pun în slujbă administrația şi celelalte pârghii ale statului. Succesele au fost aproape insesizabile. Nici măcar sistemul electoral nu a schimbat sistemul politic. Tot votul e singurul care poate schimba radical şi partidele, şi societatea. Fără creșterea procentului de participare la vot, România nu poate progresa.
A consemnat Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau