Ajută şi tu copiii din Goruni!
Dimensiune font:
50 de copii din cadrul Şcolii Gimnaziale Goruni se vor bucura de daruri şi vizite la muzeele din Iaşi * totul are loc în cadrul campaniei umanitare „Dăruim, zâmbim, un vis împlinim”, coordonată de Universitatea de Agronomie
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, în colaborare cu Asociaţia „Calea Vieţii, Tineri pentru Bătrâni, Bătrâni pentru Tineri”, organizează evenimentul „Dăruim, zâmbim, un vis împlinim”. Manifestarea face parte din cadrul proiectului umanitar „Puţin pentru tine, mult pentru alţii”, ajuns la cea de-a VI-a ediţie, care se desfăşoară în perioada noiembrie 2016 – iulie 2017. „Susţinem educaţia şi simţul civic, susţinem un grup de 50 de elevii cu rezultate bune la şcoală, dar cu o situaţie materială precară. De asemenea, ne dorim ca fiecare copil să poată zâmbi, chiar dacă provine dintr-un centru de plasament sau dintr-o familie defavorizată. În cadrul acestui proiect ne propunem să colectăm atât obiecte necesare în procesul de învăţământ, alimente, cât şi cele necesare pentru dezvoltarea fizică, psihică, emoţională şi intelectuală a unui copil în condiţii optime. Totodată, dorim să îi sensibilizăm pe semenii noştri şi să îi determinăm să fie conştienţi de faptul că este foarte important să ajutăm persoanele care se confruntă cu dificultăţi materiale”, a declarat conf. univ. dr. Carmen Olguţa Brezuleanu, coordonatorul campaniei.
Astfel, cu prilejul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului în România, desfăşurată în intervalul 19- 21 mai 2017, organizatorii îşi propun desfăşurarea unei colecte de rechizite, cărţi, manuale şcolare, jucării, îmbrăcăminte (în stare bună) şi alimente. „Toate acestea vor fi selectate şi dăruite copiilor în cadrul Şcolii Gimnaziale Goruni , în data de 19 mai, când vor veni în vizită la USAMV. Iaşi, unde vom organiza pentru ei, activităţi educative şi vizite la muzeele din Palatul Culturii din Iaşi, Palatal Mitropolitan şi Grădina Botanică Iaşi. De asemenea, voluntarii vor lua masa cu copiii”, a completat conf. univ. dr. Carmen Olguţa Brezuleanu. Centrul de colectare a fost stabilit la baza sportivă a USAMV Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau