Au început înscrierile pentru comisiile naţionale de specialitate din Educaţie
Dimensiune font:
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice lansează apelul pentru selecţia cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar în vederea constituirii comisiilor naţionale de specialitate (CNS) pe discipline/domenii de pregătire, activităţi educative şi niveluri de învăţământ.
Selecţia se desfăşoară în perioada 16 iunie – 31 august şi vizează stabilirea următoarei structuri pentru toate cele 64 de comisii naţionale: preşedinte (obligatoriu cadru didactic universitar) şi un număr de 5 până la 21 de membrii (carde didactice de specialitate din învăţământul preuniversitar şi universitar).
Înscrierea candidaţilor are loc în intervalul 16 iunie – 3 iulie, ulterior, între 4 şi 18 iulie, vor fi verificate şi validate candidaturile la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene şi la nivelul universităţilor. Lista propunerilor validate va fi transmisă la minister pe 19 iunie, iar în perioada 20 – 31 august, Ministerul Educaţiei va evalua şi selecta candidaturile propuse şi va stabili componenţa finală a comisiilor naţionale de specialitate, pe care o va anunţa pe data de 5 septembrie. Selecţia membrilor CNS se va face pe baza portofoliului profesional al candidatului.
Comisiile naţionale de specialitate au următoarele atribuţii generale: analizează proiectele programelor şcolare pentru disciplinele şi modulele de pregătire din cadrul curriculumului naţional obligatoriu, în vederea acordării avizului consultativ, analizează proiectele programelor şcolare pentru disciplinele şi modulele de pregătire opţionale ofertate la nivel naţional şi proiectele programelor pe domenii ale activităţii extraşcolare din cercurile care funcţionează în paletele şi cluburile copiilor, la nivel naţional, în vederea acordării avizului consultativ, avizează standardele de pregătire profesională aferente calificărilor profesionale pentru care se sigură pregătirea profesională prin învăţământul preuniversitar, avizează proiectele programelor pentru examenele naţionale, avizează programele pentru concursul de ocupare a posturilor didactice în învăţământul preuniversitar, elaborează şi visează strategii în domeniul programelor şi proiectelor educaţionale care se derulează în învăţământul preuniversitar şi, nu în ultimul rând, elaborează documente referitoare la statutul disciplinei sau al domeniului de pregătire, activităţii educative sau nivelului de învăţământ, după caz, pe care le înaintează conducerii ministerului şi altor instituţii cu atribuţii în domeniul elaborării curriculumului.
VEZI AICI ANUNȚURI LOCURI DE MUNCĂ ALTE OFERTE
VEZI AICI ANUNȚURI MATRIMONIALE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau