Biblioteca judeţeană vă invită „la masă cu Sadoveanu”
Dimensiune font:
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi inaugurează astăzi, 20 aprilie, începând cu ora 17.00, la Ospătăria „Uliţa Veche” (Pasajul „Sf. Vineri” de la Hala Centrală), cea de-a treia ediţie a proiectului „BOOK-ătăria”.
Invitaţii speciali ai evenimentului sunt cronicarul gastronomic Marius Cristian şi Chef-ul Mihai Hăisan, Astfel, în timp ce Marius Cristian va povesti aventurile culinare ale abatelui de Marenne, Chef Mihai Hăisan va pregăti, în buna tradiţie moldovenească, un meniu din care nu vor lipsi sarmalele cu mămăliguţă şi bucatele specifice zonei Moldovei. „Că omul Mihail Sadoveanu a fost şi gurmand, dar şi gourmet, se ştie. Iar dovezile se găsesc inclusiv în opera scriitorului Mihail Sadoveanu, care nu ezită niciodată să-şi pună personajele la masă. O incursiune gastronomică, istorică şi literară, pornind de la celebrii bulzişori aurii ai abatelui de Marenne”, a explicat cronicarul gastronomic Marius Cristian
Citește și Emoţii pentru mii de cadre didactice debutante
Locurile în cadrul acestui eveniment sunt limitate, accesul făcându-se pe principiul primul venit, primul primit”. De asemenea, meniul tradiţional gătit de Chef Mihai Hăisan va putea fi comandat contra cost. „Book-ătăria se desfăşoară în cadrul Programului Biblioteca şi Societatea al Bibliotecii Judeţene Gh. Asachi, care îşi propune să fie o fuziune între tradiţia culinară şi oenologică moldovenească, aşa cum este ea prezentată în literatura noastră clasică, şi practica modernă a gătitului sau în domeniul altor culturi. În acelaşi timp, se are în vedere şi valorificarea sărbătorilor tradiţionale româneşti. Evenimentul îmbină armonios două dintre elementele principale ale oricărei culturi: literatura şi gastronomia”, au transmis reprezentanţii Bibliotecii Judeţene.
Citește și Experiențe inedite pentru elevii ieșeni
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau