Cât de importantă este motivaţia în educaţia copiilor

Motivaţia reprezintă totalitatea motivelor sau mobilelor, conştiente sau nu, care determină pe cineva să efectueze o anumită acţiune, să tindă spre anumite scopuri, să adopte un anume comportament * copiii sunt şi ei motivaţi sau nu să întreprindă anumite acţiuni, să adopte anumite comportamente în funcţie de motivaţii pe care, până la o anumită vârstă, singuri nu reuşesc să o identifice în profunzime

A căuta plăcerea sau a evita suferinţa sunt două mari direcţii în care se îndreaptă majoritatea acţiunilor şi comportamentelor noastre ca fiinţe modelate de societate.
Aceste direcţii includ plăcerile sau suferinţele fizice, dar şi pe cele de ordin psihic, emoţional, intelectual şi spiritual, respectând ordinea în care le prezenta Andrew Maslow.
Ascultă-l atent pe cel mic
Copiii, atunci când sunt ascultaţi, ne vorbesc deschis despre nevoile şi motivaţiile lor. „Mi-e foame” generează comportamentul pe care mamele îl aprobă bucuroase. „Nu-mi place mâncarea” sau „Nu pot mânca tot din farfurie” sunt cuvinte care primesc la schimb „Cine nu mănâncă tot nu primeşte desert” sau chiar „Copiii cuminţi mănâncă tot”. Acestea sunt câteva exemple simple de modalităţi prin care copiii învaţă că anumite cuvinte, fapte, comportamente sunt sau nu aprobate, primesc sau nu acceptarea celor din jur şi apoi răsplata. „Din punct de vedere psiho-emoţional orice om are nevoie de afecţiune, de dovezi că suntem iubiţi, acceptaţi, că suntem importanţi pentru cei din jur. Prin aceleaşi moduri de condiţionare copiii învaţă că dragostea, iubirea, aprecierea vin numai ca urmare a unor anumite comportamente dezirabile la un moment dat, într-un context social sau altul. Aşa se face că motivaţiile care stau la baza acţiunilor, comportamentelor, dorinţelor copiilor sunt de fapt dorinţa de a fi iubiţi, apreciaţi, acceptaţi, de fapt de a fi cineva «important» pentru alţii”, a explicat psihologul Iulia Cruţ.
Recompensă ori pedeapsă?
Folosite în orice extremă, cele două atitudini vor genera comportamente prin care copilul caută permanent validare în exterior. Atunci când se naşte un copil auzim mai mereu cum acesta este „minunea” din viaţa părinţilor săi. Iar acest lucru ar fi bine să rămână aşa pe măsură ce acesta creşte, la nivel de vorbe, fapte şi comportamente din partea părinţilor, educatorilor. „Altfel spus, dacă un copil va şti că este deja important, că este deja perfect aşa cum este, el va căuta în permanenţă să-şi îmbunătăţească activităţile în funcţie de motivaţii intrinseci, cu pasiune mai degrabă decât din teama de a nu pierde ceva – dulciurile preferate, dragostea părinţilor, importanţa într-un clasament”, a completat Iulia Cruţ. Altfel, copilul va căuta să obţină pe orice cale atenţia părinţilor, prin comportamente indezirabile dacă altfel nu reuşeşte să satisfacă ţintele impuse de părinţi, profesori, societate. Rămâne ca noi, adulţii, prin ceea ce le spunem, dar mai ales prin ceea ce facem, să le arătăm că sunt iubiţi şi apreciaţi, să-i învăţăm că anumite comportamente au nevoie de îmbunătăţiri uneori- acestea fiind de fapt supuse recompenselor şi nu omul sau copilul, să recunoaştem că şi noi greşim.