Concurs dedicat vieţii sănătoase
Dimensiune font:
Ziua Europeană de Combatere a Obezităţii, sărbătorită ieri, a fost marcată într-un mod foarte frumos la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi * elevii de gimnaziu au participat la un concurs de desene dedicat vieţii sănătoase
Intitulat „Minte isteaţă într-un corp suplu. Cum îmi ajut familia să aibă o greutate sănătoasă”, peste 30 de elevi au realizat lucrări vizuale care au fost expuse în holul şcolii. Folosind colaje sau desene în acuarelă, copiii au demonstrat că ştiu care sunt ingredientele meselor sănătoase şi au transmis mesaje foarte clare. „Sucurile de fructe şi legume sunt foarte apreciate de către familia mea”, a spus Maria, iar Radu a explicat de ce a folosit seminţele – „Sunt foarte bune în salate”. Lucrările au fost reunite într-o expoziţie, sub coordonarea prof. Angela Creangăniş.
Dintre participanţii la concurs, foarte mulţi practică şi sporturi. Andrei Tudose, din clasa a VIII-a, este campion naţional la dans sportiv. „Zilnic mă antrenez cam trei, patru ore. Nu mă simt obosit, ci dimpotrivă, am multă energie”, am aflat de la Andrei. „Avem mulţi elevi care practică diferite sporturi - fotbal, rugby, tenis, karate - şi ne bucurăm că sunt interesaţi şi de principiile vieţii sănătoase. Astfel de concursuri sunt o formulă bună de a afla cum pot fi mereu în formă”, a spus prof. Cătălina Costin, dirigintele clasei a a VIII-a. „Avem multe activităţi cu elevii şi ne dorim să diversificăm gama. Le place şi ne bucurăm că reuşim să le stârnim interesul”, a completat directorul liceului, prof. Ariadna Maximiuc. La final, elevii au fost răsplătiţi cu diplome şi premii constând în fructe, oferite de reprezentanţii proiectului „În Sănătatea Ta”, şi vaucere gratuite la Clubul de Tenis „MossMann” din Iaşi.
Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau