Conferinţă destinată specialiştilor în psihopedagogie
Dimensiune font:
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Iaşi organizează, în perioada 28-29 septembrie, ,,Zilele CJRAE Iaşi”, cu scopul promovării serviciilor de asistenţă psihopedagogică şi a valorizării specialiştilor din domeniul psihopedagogic (profesori consilieri şcolari, profesori logopezi).
Manifestarea debutează cu o Conferinţă Naţională - „Asistenţa psihopedagogică. Provocări şi reconfigurări”, eveniment ce va constitui un excelent prilej de a reuni sub semnul dialogului cadre didactice, specialişti şi parteneri instituţionali şi de a facilita contexte de abordare a preocupărilor comune. La manifestaţie vor fi prezenţi membri ai instituţiilor decidente în materie de educaţie de la nivel local, cadre didactice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ din judeţ, reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale şi nonguvernamentale. Agenda evenimentului va cuprinde: prezentarea rezultatelor proiectului ERASMUS+ „Alfabetizarea emoţională”, prelegeri pe teme psihopedagogice, prezentarea rapoartelor de cercetare cu privire la rolul specialiştilor CJRAE în mediul educaţional ieşean, ateliere de lucru şi lansări de carte. Delia DODAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau