Cum se vor acorda drepturile salariale restante pentru dascăli
Dimensiune font:
Executivul a adoptat procedurile de aplicare necesare plăţii diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat preuniversitar şi universitar, pentru perioada 1 octombrie 2008-13 mai 2011, care nu a obţinut aceste drepturi prin hotărâri judecătoreşti.
De aceste măsuri vor beneficia personalul didactic şi didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din bibliotecile centrale universitare, încadrat în perioada 1 octombrie 2008-13 mai 2011, respectiv, într-un interval din aceasta perioadă, care nu au beneficiat de plata diferenţelor de drepturi salariale ca urmare a punerii în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti.
Potrivit documentului, plata diferenţelor de drepturi salariale se va realiza eşalonat, pe o perioadă de cinci ani, potrivit Legii nr. 85/2016. În cazul persoanelor care s-au pensionat până la data de 8 mai 2016 (data intrării în vigoare a legii), inclusiv, aceste drepturi se achită într-o singură tranşă. Persoanelor care se vor pensiona după data de 8 mai 2016, însă în termenul de cinci ani prevăzut de lege, li se vor achita aceste drepturi până cel târziu la data pensionării. „Executivul a luat, astfel, măsurile necesare punerii în practică a eliminării oricăror discriminări salariale între personalul didactic care desfăşoară aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii, conform Legii nr. 85/2016”, au explicat reprezentanţii Guvernului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau