Deşeurile prind valoare estetică, la „Miron Costin”
Dimensiune font:
Cu o tradiţie de 13 ani, Ziua Europeană a Limbilor Străine, sărbătorită ieri, 26 septembrie, a fost celebrată şi de elevii Liceului Teoretic „M. Costin” Iaşi. Profesorii i-au implicat pe copii într-o serie de activităţi, prin care s-a dorit încurajarea lor de a învăţarea limbilor străine pe întreaga durată a vieţii. Astfel, tinerii au participat la atelierul creativ „Say it with flowers”, în cadrul căruia au realizat aranjamente florale însoţite de mesaje poetice în limbi vorbite în spaţiul european. În realizarea lor au folosit, alături de flori şi plante, obiecte considerate deşeuri, oferindu-le o întrebuinţare nouă şi valoare estetică. „Într-un moment de răscruce pentru europeni, cei implicaţi în eveniment consideră că este un bun prilej să transmită mesaje de pace în limbile Europei prin intermediul poeziei şi folosind limbajul şi simbolistica florilor”, au explicat cadrele didactice.
De asemenea, elevii au avut şi un invitat special – şefa de promoţie din anul 2014, Mădălina Onică, care a recitat în franceză poezia cu care a obţinut un premiu important la Concursul „Jeu par le francais”. Evenimentul este dedicat celor 23 de limbi oficiale şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară din Europa, acestora adăugându-se cele vorbite de persoanele care provin de pe alte continente. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau