Educaţie cetăţenească, la Colegiul Naţional
Dimensiune font:
24 de profesori de geografie din ţară s-au reunit, în perioada 8-10 iulie, la Colegiul Naţional Iaşi pentru a lua parte la cursul pilot SpaceIt. Cu toţii au fost formaţi în geo-informatică de cadre universitare de peste hotare în cadrul proiectului SpaceIT – educaţie pentru cetăţenie spaţială. „Multe cadre didactice nu erau încă familiarizate cu modul de folosire al platformei Moodle, în consecinţă cursul şi-a atins scopul. De fapt, aceasta este o formare în cascadă, cadrele didactice care au participat îi vor sprijini, la rândul lor, pe colegii de catedră, precum şi pe elevi. Aceasta a fost ultima etapă a proiectului, iniţiat de Universitatea din Salzbourg în anul 2011”, a precizat Gabriela Conea, coordonator proiect. Prin acesta s-a dorit ameliorarea slabei dezvoltări educaţionale sistematice, oferind profesorilor, elevilor şi creatorilor programei şi a curriculumului posibilitatea de utilizare critică şi reflexivă a datelor şi informaţiilor spaţiale. De asemenea, unul dintre obiectivele specifice ale proiectului a fost de a se introduce un model de curricum pentru educaţia secundară, accentul fiind pus pe competenţele transversale, asociate cu reprezentarea, comunicarea şi participarea tinerilor în societate. În acest sens, abordare a fost una intredisciplinară, îmbinându-se ştiinţele sociale, educaţia civică, geo-informatica şi didactica. Participanţii în cadrul proiectului au fost instituţii renumite pentru preocuparea în domeniu din ţări ca Austria, Turcia, Germania, Italia, Marea Britanie, Japonia, colegiul ieşean fiind singura instituţie de învăţământ preuniversitar. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau