Elevii din anii terminali pot începe pregătirea pentru examenele naţionale
Dimensiune font:
Elevii de clasa a VIII-a şi de clasa a XII-a care vor susţine anul viitor Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul au la dispoziţie, începând din această săptămână, modele de subiecte în vederea pregătirii celor două examene.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat că modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională au fost construite în funcţie de trei cerinţe: formulare clară, precisă şi în strictă concordanţă cu programele pentru aceste examen, nivel mediu de dificultate şi posibilitatea de a fi rezolvate în 120 de minute. De asemenea, modelele orientative de subiecte pentru examenul naţional de Bacalaureat au fost concepute în concordanţă cu programele în vigoare ale examenului, astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaţilor de analiză, de sinteză, de generalizare şi de abstractizare. În plus, acestea vizează cuprinderea echilibrată a materiei studiate, solicitându-se demonstrarea competenţelor prevăzute în programele de examen, respectiv încadrarea în timpul prevăzut de metodologie pentru rezolvarea sarcinilor de lucru. Toate subiectele au fost elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), iar comparativ cu anul trecut nu au fost operate modificări în structura acestora. Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare este instituţia din subordinea Ministerului Educaţiei specializată în evaluare educaţională, având ca atribuţii, printre altele, asigurarea coordonării ştiinţifice şi profesionale a sistemului de examene din învăţământul preuniversitar, inclusiv elaborarea probelor de examen, respectiv elaborarea de metodologii, proceduri şi regulamente pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor în învăţământul preuniversitar.
Modelele de subiecte se găsesc aici.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau