Elevii ieşeni sărbătoresc Ziua Europei
Dimensiune font:
28 de echipe formate din elevii Colegiului Economic Administrativ au pregătit ieri, 8 mai, standuri reprezentative pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene. Activitatea a avut ca scop principal celebrarea Zilei Europei, accentul fiind pus pe unitate, pace şi diversitate. „Pentru elevii noştri este importantă activitatea aceasta, deoarece este un exerciţiu de comunicare şi de prezentare de stand în care vor expune un produs - acea ţară pe care trebuie să o reprezinte cât mai bine, lucru care, cu siguranţă, îi antrenează pentru concursurile specifice liceelor cu profil economic la care participă”, a precizat Gabriela Ţiplic, directorul Colegiului Economic Administrativ.
Locurile în clasele pregătitoare au fost suplimentate
Lista de activităţi a fost completată de expoziţia cu 28 de desene realizate de Raluca Cristache şi Ramona Balan-Harja, voluntare ale Centrului de Informare Europe Direct (CIED) Iaşi. „De asemenea, a avut loc lansarea unei cărţi pentru copii şi tineri, prin care am încercat să îi apropiem de statele mai puţin cunoscute din UE, pentru că aşa cum noi avem dificultăţi să spunem ceva despre Estonia, Malta, Slovacia sau Slovenia, sunt sigur că nici ei nu ştiu prea multe despre România”, a completat Paul Matei, coordonatorul CIED Iaşi. Manifestarea „Europa, Mai aproape 9” a fost organizată de Colegiul Economic Administrativ şi de CIED Iaşi, în parteneriat cu Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 14 şi Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi. Andreea IGNEA
Citeşte şi Georgeta Yeti Popescu: „În templul lui Dalai Lama m-am simţit acasă!”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau