Expoziţie de ciuperci, realizată de doctoranzi
Dimensiune font:
Peste 300 de specii de ciuperci comestibile, toxice şi otrăvitoare vor fi expuse publicului în Complexul de sere din cadrul Grădinii Botanice Iaşi. Realizată de doctoranzii Laboratorului de Cercetare a Fungilor de la Facultatea de Biologie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi specialiştii de la Grădina Botanică, expoziţia va putea fi vizitată de astăzi, 20 septembrie, începând cu ora 11.00, şi urmând să se încheie a doua zi, la ora 19.00. „Vor fi prezentate eşantioane proaspete cu Amanita phalloides (buretele viperei), cea mai toxică specie din România, precum şi numeroase alte specii cunoscute sau mai puţin cunoscute, care surprind prin forme, dimensiuni, culori şi importanţă în stabilitatea şi sănătatea ecosistemelor naturale”, au explicat organizatorii. Biletul de intrare este de 5 lei, în timp ce fotografiatul este gratuit. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau