Fără bani în plus pentru dascălii de la simulări
Dimensiune font:
Cadrele didactice care sperau la suplimentarea veniturilor prin participarea la simularea examenelor naţionale nu vor avea parte de bani în plus nici prin justiţie. Oficiului juridic din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi a publicat pe site-ul oficial un model de întâmpinare pentru unităţile de învăţământ ce au primit cereri de chemare în judecată în acest sens. „Activitatea de corectare a testelor la simularea examenelor naţionale intră în norma didactică a cadrelor didactice. Singura diferenţă faţă de testele obişnuite este aceea ca sunt teste cu subiect unic”, este specificat în modelul de întâmpinare postat de ISJ. De asemenea, se atrage atenţia asupra prevederilor Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3.585/16.06.2014. Acestea nu se pot aplica pentru că ordinul a fost emis ulterior sesiunilor de simulare a examenelor naţionale (din lunile februarie – martie). „Cadrele didactice au fost corect informate, au beneficiat de toate actele normative privind modul de organizare şi desfăşurare ale acestor simulări de examene şi au participat în cunoştinţă de cauză la ducerea la îndeplinire a acestora”, este un alt motiv invocat. „Într-adevăr, cei care încep un proces cu această cauză nu au vreo şansă de reuşită. Nu a fost încălcat niciun act normativ în vigoare”, a explicat Mirel Pristavu, preşedintele Sindicatului de Învăţământ „Spiru Haret” Iaşi.
Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau