Iaşul devine „lumea poveştilor”
Dimensiune font:
Copiii din Iaşi sunt invitaţi începând de astăzi, 24 iulie, să descopere lumea basmelor, alături fiindu-le şi câte un personaj de poveste, interpretat de un animator socio-educativ. Iniţiativa de redescoperire a poveştilor tradiţionale aparţine Organizaţiei „Salvaţi copiii”, lansând ieri proiectul „Clubul de poveste în cartierul tău!”, finanţat de Cercul Donatorilor Iaşi, cu sprijinul Fundaţiei Comunitare Iaşi. Obiectivele proiectului presupun organizarea unor cluburi de poveste-lectură prin realizarea de activităţi educativ-recreative în parcurile din cartiere, promovarea şi utilizarea educaţiei nonformale în scopul maximalizării învăţării şi cunoaşterii ce permite dezvoltarea psihosocială a copiilor prin intermediul comunicării, interacţiunii directe realizată la nivel interpersonal, respectiv promovarea şi sprijinirea pasiunii pentru lectură - un stimul pentru creativitate, dezvoltare morală şi întărire a relaţiei cu părinţii.
Zece sesiuni de lectură vor avea loc în Iaşi pe parcursul a trei luni, activităţile fiind săptămânale, în zilele de vineri sau sâmbătă, în parcurile Copou, Alexandru Cel Bun, Tătăraşi, Expoziţiei, precum şi în spaţiile deschise din Păcurari, Nicolina şi Bularga. O primă întâlnire cu cei mici va avea loc astăzi, începând cu ora 16.00, în parcul Copou. Andreea IGNEA
Citește și Amintiri din preajma morţii FOTO / VIDEO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau