Încep înscrierile la Centrul de Excelenţă Iaşi
Dimensiune font:
Centrul de Excelenţă (CEX) Iaşi îşi deschide, şi anul acesta, porţile pentru copiii cu aptitudini şi abilităţi de învăţare deosebite.
Astfel, elevii pasionaţi de discipline ştiinţifice (Matematică, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică), limbă şi comunicare (Limba şi literatura română, Limbile engleză, franceză, rusă, etc.) sau discipline socio – umane (Istorie, Filosofie, Geografie) şi chiar şah care vor să se specializeze şi să facă performanţă sunt aşteptaţi să se înscrie până miercuri, 2 noiembrie, la CEX Iaşi. „Performanţa şcolară, excelenţa şi reuşitele elevilor pasionaţi de ştiinţe, arte, limbi străine, discipline socio-umane rămân repere în strategiile educaţionale ale Inspectoratului şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, pornind de la premisa că talentul, vocaţia, preocuparea pentru studiu şi învăţare temeinică trebuie formate şi modelate într-o şcoală responsabilă, cu profesori competenţi şi dăruiţi, care pot fi mentori autentici”, a declarat prof. dr. Camelia Gavrilă, şefa ISJ Iaşi. Centrul de Excelenţă Iaşi este o instituţie cu personalitate juridică, înfiinţată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, care are rolul de a asigura tinerilor cu abilitaţi speciale o pregătire deosebită, bine focalizată pe aptitudinile şi nevoile lor de instruire, de a promova metodologii şi instrumente pentru depistarea valorilor autentice şi stimularea creativităţii specifice. Deschiderea oficială a activităţilor la CEX Iaşi este programată pentru miercuri, 2 noiembrie 2016, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Iaş
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau