Încep ultimele probe ale concursului pentru directorii de şcoli
Dimensiune font:
Candidaţii admişi la concursul pentru funcţia de director şi director adjunct din şcolile ieşene încep astăzi susţinerea probei CV-ului şi interviului * cei 214 candidaţi trebuie să-şi prezinte oferta managerială şi planul operaţional gândit pentru o perioadă de un an
Începând de astăzi, 17 octombrie, şi până pe 4 noiembrie, cei peste 200 de candidaţi înscrişi la concursul pentru funcţiile de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi vor trece prin emoţiile susţinerii ultimelor două probe ale concursului: proba CV-ului şi cea a interviului.
Analiza CV-ului este realizată de comisia de concurs, în prezenţa candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 3 din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobată prin ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5080/2016, pe baza documentelor din dosarul de înscriere. Interviul susţinut în faţa comisiei de concurs apreciază scrisoarea de intenţie, calitatea şi susţinerea de către candidaţi a ofertei manageriale şi a unui plan operaţional pentru un an. Durata maximă a probei este de 30 de minute. În momentul susţinerii probei de interviu, candidaţii vor depune în format tipărit, la comisia de concurs, un exemplar al ofertei manageriale şi planului operaţional pentru un an, identic cu exemplarul depus la înscriere. Aceasta se va anexa documentaţiei rezultate în urma susţinerii probelor de concurs.
Este declarat promovat la concurs, candidatul admis care a obţinut cel mai mare punctaj total. În cazul egalităţii de punctaj, este declarat promovat candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă. Dacă şi în această situaţie egalitatea se păstrează, pentru unităţile de învăţământ cu filiera tehnologică, este declarat promovat candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocaţională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unităţii de învăţământ. Pentru celelalte unităţi de învăţământ, este declarat promovat candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Dacă şi în această situaţie egalitatea persistă, este declarat promovat candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a CV-ului.
Reamintim că în urma probei scrise, susţinută pe data de 12 octombrie, în judeţul Iaşi au fost declaraţi admişi 214 candidaţi din totalul de 261 înscrişi.
Afişarea rezultatelor este programată în data de 18 noiembrie. Contestaţiile pentru proba de interviu pot fi depuse în intervalul 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestatar şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie - 9 decembrie 2016.
Ultima etapă a concursului - validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister - este programată pentru 16 decembrie 2016.
* * *
Calendarul concursului pentru funcţiile de director şi director adjunct:
17 octombrie - 17 noiembrie - interviul şi evaluarea CV-ului
18 noiembrie – afişarea rezultatelor
21-23 noiembrie - depunerea contestaţiilor pentru proba de interviu
24 noiembrie - 9 decembrie 2016. - soluţionarea contestatar şi afişarea rezultatelor finale
16 decembrie 2016 - validarea rezultatelor finale în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau