Inserţia pe piaţa muncii, mai uşoară pentru chimişti
Dimensiune font:
360 de tineri chimişti din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” (UAIC) Iaşi vor avea mai multe şanse de a-şi găsi un loc de muncă, prin participarea la proiectul cu finanţare europeană „Facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a viitorilor absolvenţi de chimie”. Aceştia vor putea participa, pe o perioadă de 8 luni, la o serie de seminarii de consiliere şi orientare profesională, susţinute de specialişti în domeniu. De asemenea, vor fi organizate stagii de practică sau schimburi de experienţă şi bune practici privind activităţile desfăşurate în cadrul proiectului. Pe de altă parte, pe parcursul derulării evenimentelor se doreşte crearea unui cadru optim pentru deprinderea abilităţilor necesare lucrului în echipă, comunicării şi relaţionării, spiritului organizatoric şi adaptarea cât mai rapidă la cerinţele pieţei muncii. Lansarea proiectului va fi găzduită de UAIC miercuri, 3 septembrie, începând cu ora 12.00, fiind invitaţi Aurel Huţanu, managerul de proiect, Ionel Mangalagiu, decanul Facultăţii de Chimie, şi Florina Plaveţi, responsabilul de implementare. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau