Iohannis deschide anul universitar la Iaşi?
Dimensiune font:
Klaus Iohannis a fost invitat la deschiderea anului universitar de către Universitarea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi. În prezent, şeful statului este plecat la sesiunea ONU din SUA, nu a confirmat încă oficial prezenţa, urmând ca invitaţia să fie sau nu onorată în funcţie de programul său, ce poate suferi modificări de ultimă oră. Surse din interiorul administraţiei locale au confirmat însă prezenţa lui Klaus Iohanis pe 1 octombrie , începând cu ora 10.30.
Echipe de la Serviciul de Protecţie şi Pază au făcut deja pregătiri în teritoriu, în Iaşi fiind verificate obiectivele unde acesta ar urma să fie prezent. În acest sens, a fost anunţat şi serviciul de specialitate din cadrul Poliţiei Iaşi pentru a fi pregătit să asigure protecţia şi deplasarea fluentă a coloanei oficiale. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau