Mai multe locuri bugetate pentru viitorii politehnişti

default

Dimensiune font:

| 29-04-2017 05:00

 Politehnica ieşeană are, pentru anul universitar viitor, cu 6% mai multe locuri bugetate la licenţă şi master * numărul locurilor bugetate distribuite pe facultăţi variază de la 160 la 360

 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TU Iaşi) a primit de la Ministerul Educaţiei Naţionale un număr mai mare de locuri bugetate pentru admiterea din anul universitar următor, 2017-2018, la toate cele trei cicluri de licenţă. Comparativ cu anul trecut, numărul locurilor de la licenţă şi master au crescut cu 6%, cea mai mare creştere înregistrându-se la doctorat, cu aproximativ 20%. În plus, TU Iaşi a primit în acest an peste 300 de locuri pentru studenţii din Republica Moldova, în urma unui demers realizat la Ministerul Educaţiei Naţionale. „Am realizat acest demers având în vedere poziţionarea geografică a universităţii noastre, afinităţile culturale şi lingvistice şi, mai ales, solicitările venite din partea candidaţilor basarabeni şi a oficialităţilor din Republica Moldova de a le asigura un număr mai mare de locuri la cele trei cicluri de studii universitare. De asemenea, am primit suplimentar un număr de 20 de locuri la licenţă şi 14 la master pentru domeniile IT&C (Information Technology and Communications/Tehnologia Informaţiei şi Comunicării)”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TU Iaşi.

Citește și Prof.univ.dr ing. Dan Caşcaval: „Redarea încrederii în inginerie nu trebuie să fie o luptă singulară”

Sute de locuri la fiecare facultate

În şedinţa de la sfârşitul acestei săptămâni a Consiliului de Administraţie al TU Iaşi, locurile au fost repartizate pe facultăţi şi pe şcoli doctorale. Prin urmare, la studiile universitare de licenţă, numărul locurilor bugetate va varia între 160, cifra de la Facultatea de ştiinţa şi Ingineria Materialelor, la 360, numărul de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată. În ceea ce priveşte programele de master, locurile au fost repartizate după o grilă de la 110 la Facultatea de ştiinţa şi Ingineria Materialelor la 310 la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii. La doctorat, cele mai multe locuri sunt la şcoala Doctorală a Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, 25 de poziţii, iar cele mai puţine, cinci la număr, la şcoala Doctorală a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare.

Şi numărul locurilor cu taxă va fi mai mare decât în anii anteriori, dar acesta urmează să fie propus de către facultăţi în perioada următoare pentru a fi validat la nivelul Consiliului de Administraţie. „Alocarea de către minister a acestui număr de locuri bugetate ne mulţumeşte. Evident, obiectivul nostru îl reprezintă ocuparea în întregime a acestora şi sper că noul sistem de admitere va uşura atingerea acestui obiectiv”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval.

 

Admitere arborescentă

Reamintim că Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi este una dintre primele instituţii de învăţământ superior din ţară care a modificat structura admiterii pentru anul universitar 2017 – 2018. TU Iaşi a ales implementarea unui model de admitere mai dinamic, cu o structură arborescentă, care înseamnă mai puţine taxe pentru absolvenţii de liceu care vor să devină politehnişti, un sistem complex, informatizat integral, de repartizare a locurilor şi candidaţilor, posibilitatea de a alege zeci de specializări printr-un singur formular şi o mai echitabilă distribuţie a studenţilor pe locurile facultăţilor.

Admiterea va consta în depunerea unui singur dosar şi plata unei singure taxe de înscriere, candidaţii putând opta pentru toate specializările de la toate facultăţile Universităţii Tehnice, urmând a fi repartizaţi pe baza mediilor şi a opţiunilor. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei