Note ruşinoase la definitivat
Dimensiune font:
Astăzi este ultima zi de depunere a contestaţiilor
Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat ieri, 25 aprilie, rezultatele probei scrise din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ. Cele peste 200 de cadre didactice participante în judeţul Iaşi au obţinut note satisfăcătoare, la nivelul judeţului fiind înregistrate atât note de 10, cât şi note ruşinoase, de 2 sau 3. Reamintim că, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, din cei 236 de candidaţi aşteptaţi la probă, 210 au fost prezenţi, 13 au absentat, iar alţi 13 au decis să se retragă.
Lucrările scrise au fost evaluate în 6 centre organizate la nivel naţional, nota minimă de promovare a examenului fiind 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Examenul certifică şi faptul că un cadru didactic debutant care a optat pentru această carieră dispune de pregătirea necesară pentru exercitarea profesiei didactice şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice. Eventualele contestaţii pot fi depuse astăzi, 26 aprilie, în intervalul orar 8:00 – 14:00, la centrul de examen – Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi. Rezultatele finale vor fi afişate la centrele de examen şi pe site-ul examenului duminică, 30 aprilie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau