Parteneriate pentru păstrarea absolvenţilor în Iaşi

default

Dimensiune font:

| 05-05-2017 05:24

 Alegerea conştientă, liberă şi adecvată a carierei de către elevi, este unul dintre obiectivele Inspectoratului Şcolar Judeţean * în acest sens au fost încheiate parteneriate cu instituţiile de învăţământ superior din Iaşi *aceste parteneriate vizează sute de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a

 Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi vine în ajutorul elevilor din anii terminali aflaţi în prag de alegere a carierei printr-o serie de parteneriate cu instituţiile de învăţământ superior din Iaşi. Astfel, pe parcursul acestui an şcolar, ISJ Iaşi a dezvoltat relaţii parteneriale axate pe problematica orientării academice cu trei universităţi: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” şi Universitatea „Petre Andrei”. „Vă spuneam la o întâlnire anterioară despre un alt indicator de rezultat pe care îl am în vedere ca şi proiecţie managerială. Este vorba despre orientarea academică a elevilor din clasele terminale, din perspectiva profesionalizării, şi în acest context am dezvoltat parteneriate cu universităţile ieşene, tocmai în sensul în care ne dorim ca absolvenţi cu performanţe deosebite să aplice şi să rămână ca studenţi ai universităţilor ieşene”, a declarat prof. dr. Genoveva Farcaş, şefa ISJ Iaşi.

Păstrarea absolvenţilor în Iaşi

Potrivit inspectorului şcolar general, deoarece alegerea profesiei rezultă din interacţiunea tuturor influenţelor şcolare şi extraşcolare exercitate asupra elevului, se impune colaborarea şcolii cu toţi factorii implicaţi: familie, angajatori, asociaţii educaţionale şi profesionale, autorităţi locale. „Asistăm la un exod către alte universităţi naţionale, deşi avem o resursă umană şi materială deosebită în Iaşi. În acest context ne dorim ca orientarea şcolară şi profesională să fie o pârghie importantă pentru alegerea conştientă, adecvată şi liberă a profesiei de către elevi”, a completat prof. dr. Genoveva Farcaş.

Unul dintre proiectele rezultate în urma acestui parteneriat, „Caravana UMF Iaşi” a vizat 9 judeţe, 25 de oraşe şi peste 80 de unităţi de învăţământ. „Este un proiect amplu, aflat încă în desfăşurare. Ne dorim ca informaţia noastră să ajungă la peste 6.000 de elevi de liceu. Săptămâna aceasta suntem prezenţi în liceele din Iaşi, urmând ca în săptămânile viitoare să ajungem în judeţele Brăila, Galaţi şi Vrancea”, a declarat prof. univ. dr. Lenuţa Profire, decanul Facultăţii de Farmacie şi unul dintre reprezentanţii Universităţii de Medicină. De asemenea, în perioada 15 - 19 mai, la UMF Iaşi va avea loc evenimentul intitulat „Arena Medicală”, care vizează sute de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a din Iaşi. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei