Perspective de angajare pentru persoanele vulnerabile
Dimensiune font:
Centru Diecezan „Caritras” Iaşi găzduieşte astăzi, 22 mai, o masă rotundă, subiectele abordate reprezentând o analiză a situaţiei economiei sociale din acest moment şi totodată perspectivele pe care le au grupurile vulnerabile pe piaţa muncii. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului cofinanţat din Fondul Social European „IDEAS – incluziune prin Dezvoltare Economică şi Antreprenoriat Social”.
Educaţia din mediul rural este o boală cronică a României
Întrucât conceptul de economie socială este relativ nou şi valorificat insuficient, scopul principal este de a fi identificată percepţia asupra acestui domeniului, precum şi a factorilor ce influenţează inserţia pe piaţa muncii a persoanelor care fac parte din grupurile vulnerabile. „Rezultatele discuţiilor din cadrul mesei rotunde vor face parte integrantă din cercetarea realizată în cadrul proiectului, care se va concretiza în elaborarea unui ghid de bune practici în economia socială care va cuprinde rezultatele analizei situaţiei economiei sociale la nivel naţional şi european precum şi prezentarea celor 9 Structuri de Economie Socială înfiinţate şi dezvoltate în cadrul proiectului”, explică organizatorii. De asemenea, în cadrul proiectului IDEAS au fost înfiinţate şi dezvoltate nouă Structuri de Economie Socială. Andreea IGNEA
Bibliotecarii şcolari îşi primesc sporul de periculozitate
Un copil de 13 ani are nevoie de ajutorul nostru!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau