Peste 18.000 de absolvenţi prezenţi la Bacalaureat

default

Dimensiune font:

| 24-08-2016 05:06

 La prima probă scrisă din cadrul sesiunii august-septembrie 2016 a examenului naţional de Bacalaureat, cea de Limba şi literatura română, au participat 18.635 de candidaţi din totalul celor 22.624 înscrişi pentru a o susţine

 Astfel, a rezultat o rată de prezenţă de 82,37%. Un număr de 44 de candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, cei mai mulţi dintre aceştia fiind în judeţul Alba (5). Nu s-au prezentat 3.945 de candidaţi, iar alţi 19.637 de candidaţi au cerut recunoaşterea în sesiunea curentă a notelor obţinute la proba de Limba română din sesiunile anterioare, conform reglementărilor în vigoare. În judeţul Iaşi, pentru această primă probă s-au înscris 704 absolvenţi, dintre care 55 pe filieră umanistă, 649 pentru filiera reală sau tehnologică. Dintre aceştia, doar 572 s-au prezentat în cele patru centre de examen. Probele scrise ale examenului maturităţii vor continua cu proba obligatorie a profilului, care are loc astăzi, şi cu proba la alegere a profilului şi specializării, programată pentru data de 26 august. Rezultatele parţiale vor fi afişate pe data de 29 august, urmând ca cele finale să fie afişate pe 1 septembrie. 

 

* * *

Calendar Bacalaureat 2016 (sesiunea august - septembrie):

24 august – proba obligatorie a profilului

26 august – proba la alegere a profilului şi specializării

29 august – afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor

1 septembrie – afişarea rezultatelor finale

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei