Peste 2.000 de locuri la Universitatea de Medicină
Dimensiune font:
Universitatea de Medicină din Iaşi aşteaptă, din toamnă, mii de noi studenţi * reprezentanţii instituţiei de învăţământ au publicat cifra de şcolarizare pentru anul următor
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” din Iaşi a pregătit, pentru anul universitar care va începe din toamnă, peste 2.000 de locuri la licenţă. Mai exact, potrivit cifrei de şcolarizare pentru studii universitare de licenţă în anul universitar 2017-2018 aprobată de Ministerul Educaţiei şi de Consiliul de Administraţie al UMF, instituţia de învăţământ superior va primi, din toamnă, 2.080 de studenţi noi.
Repartizarea numărului de locuri pe facultăţi
De cel mai mare număr de locuri se bucură Facultatea de Medicină, capacitatea de şcolarizare a acesteia depăşind jumătate din numărul total al cifrei de şcolarizare aprobate. Astfel, cele 1.150 de locuri ale Facultăţii de Medicină sunt distribuite după cum urmează: 550 la specializarea Medicină (dintre care 297 la fără taxă, 182 - cu taxă în lei, 50 – cu taxă în valută şi 21 de locuri pentru rromi, bursieri ai statului român şi studenţi cu a doua facultate), 200 la specializarea Medicină cu studiere în Limba Engleză (toate locurile fiind cu taxă în valută), 150 la specializarea Medicină cu studiere în Limba Franceză (toate locurile fiind cu taxă în valută), 200 de locuri la specializarea Asistenţă Medicală generală (dintre care 50 la fără taxă, 147 – taxă în lei, 7 - cu taxă în lei pentru a II-a facultate şi 1 loc pentru rromi) şi 50 la Nutriţie şi Dietetică (dintre care doar 2 locuri la fără taxă, 45 – cu taxă în lei şi alte 3 pentru romi şi studenţi aflaţi la cea de-a doua facultate).
Facultatea de Medicină Dentară are disponibile 430 de locuri, dintre care 180 la specializarea cu acelaşi nume (87 la fără taxă, 63 – cu taxă în lei, 16 - cu taxă în valută şi 14 - rromilor, bursierilor ai statului român şi studenţilor cu a doua facultate), 70 la Medicina Dentară în Limba Engleză, alte 100 în Limba Franceză şi 80 de locuri la specializarea Tehnică Dentară (30 – fără taxă, 47 – cu taxă în lei, 3 – rromi şi studenţi aflaţi la cea de-a doua facultate).
Facultăţii de Farmacie i-au fost atribuite 290 de locuri, 220 dintre acestea fiind la specializarea cu acelaşi nume (98 – fără taxă, 94 – cu taxă în lei, 20 – cu taxă în valută şi 8 celorlalte categorii de studenţi), iar celelalte 70 la Farmacie în Limba engleză. Cele mai puţine locuri se găsesc la Facultatea de Bioinginerie Medicală; unde din numărul total de 210 locuri alocate, 120 sunt la specializarea Balneofiziokinetoterapie şi recuperare (70 - fără taxă, 28 – cu taxă în lei, 20 - cu taxă în valută şi 2 - cu taxă în lei pentru a II-a facultate) şi 90 la specializarea Bioinginerie (60 – fără taxă, 28 – cu taxă în lei şi 2 – cu taxă pentru a II-a facultate).
* * *
Reamintim că înscrierea candidaţilor la UMF Iaşi este programată în perioada 17 – 23 iulie, urmând ca examenul de admitere să aibă loc pe 26 iulie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau