Profesorii foarte bine pregătiți, esențiali pentru învățământul românesc
Dimensiune font:
Ministrul Educaţiei, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, a declarat ieri, 19 octombrie, că pregătirea actuală a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar este precară, fiind nevoie de introducerea unor noi module de formare a viitorilor dascăli, pentru a avea un sistem educational de calitate în România.
„Deși avem un modul de pregătire psihopedagogică în momentul acesta, pregătirea inițială a celor care vor să devină profesori este precară. Toți spunem că vom avea în viitor probleme serioase cu ocuparea, cu locurile pentru profesori, cu școlile din România dacă nu insistăm asupra unei pregătiri adecvate și pentru o formare adecvată pentru viitorii profesori. Aici este cheia dezvoltării și a progresului și a obținerii unei școli de calitate în România”, a declarat ministrul Educație în cadrul unui eveniment organizat de Coaliția pentru Educație.
Coaliția pentru Educație a demarat o audiere publică, în care a implicat specialiști în științele educației, pentru a întocmi un raport național menit să stabilească dacă pregătirea inițială a dascălilor ar trebui făcută în cadrul unui masterat didactic, sau în cadrul unui modul psihopedagogic cu o durată mai mare decât cea actuală. Prof. univ. dr. Mircea Dumitru spune că ambele variante sunt necesare în acest moment, dar așteaptă rezultatele raportului pentru a stabili pe care o va susține.
Concluziile preliminare ale raportului arată, printre altele, că viitoarele politici și programe de formare inițială a cadrelor didactice trebuie constituite astfel încât să asigure o dublă specializare, stagii de practică în școli, o pregătire specializată conform cu vârstele elevilor cărora urmează să le predea profesorul și, nu în ultimul rând, aceste programe de pregătire să fie finanțate de la bugetul de stat în funcție de nevoia de resurse umane estimată în sistemul preuniversitar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau